Narcisa Suciu abia își începea tinerețea când a rămas însărcinată. I-a fost extrem de greu, însă ea și Daria au astăzi o relație extraordinară. Pentru Narcisa Suciu, cariera muzicală a început odată cu viața de mamă. Se întâmpla la sfârșitul anilor ’90, după o perioadă în care viața artistei fusese oricum marcată de o serie de evenimentre tragice de familie.
La 17 ani a rămas fără mamă, iar câțiva ani mai târziu și-a pierdut și tatăl.
Daria, fiica ei, a venit pe lume într-un moment cu multă confuzie pentru Narcisa Suciu, dar bebelușul de atunci se dovedește a fi astăzi forța și stabilitatea din viața artistei.
Narcisa Suciu, interviu în exclusivitate despre viața de mamă și relația cu fiica ei, Daria, acum în vârstă de 23 de ani
Reporter: Ce îți aduci aminte de perioada în care ai aflat că ești însărcinată?
Narcisa Suciu: Un aport foarte important l-a avut medicul meu, pentru că dacă nu era o femeie atât de deșteaptă cum e și dacă nu mi-ar fi vorbit așa cum mi-a vorbit, probabil că nu o aveam pe Daria.
Și ea mi-a explicat că un copil crește cu ceva ce deja am, respectiv, cu dragoste. Eu îi spuneam ei pe atunci: „Păi eu nu am casă, nu am masă, nu sunt măritată, n-am serviciu… ” și ea mi-a zis: „Ok, hai să stăm să îți iei serviciu și să-ți iei casă, și apoi să-ți iei mașină, și apoi o să vezi că o să vrei o mașină mai bună, după aia o să vrei elicopter, după aia o sa vrei castel și după aia când o să vrei să ai copil eu nu o să te mai pot ajuta”.
În momentul acela mi-am zis că s-ar putea să aibă dreptate.
Reporter: Care a fost cea mai grea etapă pentru tine?
Narcisa Suciu: Prima. Am avut un ajutor incredibil. O moașă din spital care m-a văzut speriată, știa că n-am mamă și mi-a zis: „Uite, o să vin eu în fiecare seară, să spăl copilul și să-i fac masaj. Singura condiție e să mă luați de acasă și să mă duceți acasă. Și așa am făcut.
Tatăl Dariei mergea în fiecare seară să o aducă la noi și apoi să o lase acasă. Când intra în casă îmi zicea: „Ia-ți un pahar de lapte, calmează-te, liniștește-te, citește ceva”. Și am făcut chestia asta vreo două-trei luni.
Apoi mi-a mai fost foarte greu că nu-mi venea să mă dezlipesc de ea. Stăteam să mă uit la ea încontinuu, să văd că respiră, nu-mi venea să ies din casă. Până într-o zi în care mi-am dat seama că dacă nu ies din casă, nu am bani.
Trebuie să ies și să muncesc. Și prima dată când m-am dus să cânt, la primul spectacol, la Târgiu Jiu, a fost prima dată când copilul a dormit neîntors. Probabil și copilul simțea neliniștea și fricile mele.
Narcisa Suciu abia își începea tinerețea când a rămas însărcinată. I-a fost extrem de greu, însă ea și Daria au astăzi o relație extraordinară
Reporter: Când a început să-ți devină mai ușor?
Narcisa Suciu: Acum pot spune că e ușor, când ea e mare. Noi avem o relație ca două femei și avem cea mai apropiată relație posibilă.
Chiar ea îmi spune: „Doamne, mă uit la mine și mă gândesc cât de greu ți-o fi fost când aveai vârsta mea, și erai mamă și nu aveai pe nimeni”. Pe de altă parte, mă uit la femeile de vârsta mea care au copii în școală și mă bucur că nu sunt eu aia. A fost greu, dar acum e ușor.
Reporter: Tu ca mamă, care crezi că sunt principalele tale calități, dar și defecte?
Narcisa Suciu: Știu că am fost foarte strictă, deși Daria îmi spune acum: „Mă bucur că ai fost așa”. Pe de altă parte, cred că puteam fi mai blândă, mai puțin strictă. Nu o lăsam să iasă decât într-un mediu controlat, am dus-o și am luat-o de la școală până când a terminat liceul. Eram singurul părinte care venea să-și ia copilul de la liceu.
Reporter: Dar asta probabil și pentru că aveți această legătură specială și v-ați avut una pe alta în tot acest timp…
Narcisa Suciu: Da, și pentru că am pierdut și mulți oameni. Mi-am pierdut mama, tatăl, și așa aveam senzația că dacă aș pierde-o pe ea, ar fi finalul meu. Așa că am fost mereu atentă, cu un pas în urma ei.
Iar ca o calitate, ar fi faptul că am trata-o mereu ca pe un egal, un om cu aceleași drepturi ca și mine, chiar dacă e mai scund și e de mai puțin timp ca mine pe Pământ.
Întotdeauna i-am explicat situația noastră, așa cum era. Am găsit cuvinte potrivite mereu, pentru vârsta la care era ea. Și pot spune că nu am avut parte niciodată de tantrum! Îi spuneam: „Uite, în momentul asta situația e așa și nu pot, dar îți promit că joi așa facem”. Și niciodată nu am făcut altfel decât cum i-am promis. Și atunci ea avea încredere.
De exemplu, la un moment dat a fost epidemie de scarlatină la grădiniță. În primă fază am zis că nu o internez, vorbisem cu medicul și i-am dat tratament cu moldamin. Și ea în fiecare săptămână trebuia să meargă să facem injecție.
Și eu i-am spus: „Uite, pentru fiecare injecție, când terminăm injecția, traversăm vizavi și îți cumpăr o păpușă Barbie.” Așa că pentru fiecare injecție am plătit o păpușă Barbie.
Reporter: Din tot ce mi-ai povestit tu acum despre ea, cum ai defini dragostea ta pentru Daria?
Narcisa Suciu: Necondiționată.
Reporter: Acum că a mai crescut, probabil e mai ușor să îți dai seama. Ce a moștenit Daria de la tine?
Narcisa Suciu: Pe partea practică e la fel ca mine cu curățenia și cu ordinea. Așa ca fire nu prea semănăm, ea seamănă mai mult cu mama mea și cu bunica din partea tatălui.
E foarte blândă, empatică, foarte atentă la ceilalți și la nevoile lor. Nu că eu nu aș fi, dar nu e trăsătura mea principală.
Reporter: Mai povesteai despre ea că e o fire destul de responsabilă
Narcisa Suciu: E foarte responsabilă. Dintotdeauna a lucrat, de când a terminat liceul. Ea a avut ocazia să lucreze și la creșă, la grădiniță, la librărie, iar apoi, de când a devenit studentă la Arte a început să lucreze pentru Universitate. Nu-mi cere niciodată nimic și îi place să aibă un program, să fie ocupată.
Reporter: Cum a devenit Daria sursa ta de inspirație pentru a scrie cartea „Mama, povestește-mi despre tine”?
Narcisa Suciu: Ea a fost muza mea. Eu am pierdut-o pe mama când aveam 17 ani. Mama avea puțin peste 50, nu am avut vreme să aflu foarte multe lucruri despre ea.
Mama avea patru copii, eu aveam în fiecare zi repetiții – începusem să cânt de la 7 ani. Și în fiecare zi am avut repetiție sau spectacol. Și așa că nu eram eu foarte atentă la mama, că nici nu mi-am închipui că nu o să avem vreme să trecem prin toate astea.
Numai că pe măsură ce Daria a început să-mi pună întrebări legate de mama eu nu am știut ce să-i spun. Care era cartea ei preferată? Care era cântecul ei preferat? Sau cum l-a cunoscut pe tata?
Și mi-am dorit să nu se perpetueze treaba asta și în familia Dariei, dacă cumva eu nu o să mai fiu aici.
Și așa am început să scriu, într-o noapte de Revelion. Inițial m-am gândit că va fi o chestie doar între noi două, apoi i-am povestit Mirelei Retegan, prietena mea, și a început să plângă.
Ea mi-a zis că e o idee genială și că trebuie să fie o carte și să fie în toate casele din țara asta.
Reporter: Aceste cărți pe care le-ai scris, simți că au schimbat ceva sufletește și la tine? Consideri că a fost și o formă de autoterapie?
Narcisa Suciu: Cred că cercul acesta se termină atunci când reușești să răspunzi la întrebările cărții, ceea ce eu nu am reușit să o scriu pe a mea.
Deși, uite, la cartea pentru tata, mi-am dat seama că nu reușeam să îmi aduc aminte lucrurile bune, îmi aminteam doar chestiile care nu îmi conveneau.
Și vorbeam cu fratele meu mai mare despre asta și el mi-a zis: „Păi cum, nu-ți amintești că în fiecare weekend voi aveați timpul vostru? Că ieșeați împreună să mâncați, să vă plimbați și aveați chestii pe care le făceați doar voi doi?
Nu-ți amintești că atunci când erai bolnavă el îți făcea compot și stătea lângă tine și îți citea?”
Și apoi am început să-mi amintesc.
Dar vezi tu… din cauză că l-am considerat parțial vinovat de faptul că eu nu am fost la spital când mama a murit.
Eu voiam să mă duc la ea, el a zis că mai bine mă duc a doua zi, și în acea noapte ea a murit. Și atunci am blocat cumva multe amintiri frumoase cu tata din cauza acelui episod.
Dar pe măsură ce am scris cartea „Tata, povestește-mi despre tine”, am început să-mi amintesc.
Eu fac acum terapie din vară o dată pe săptămână. Îmi place, și chiar Daria mă încurajează. Ea îmi zice: „Du-te, fă asta, de ce nu faci asta?”
Reporter: Ți s-a întâmplat vreodată, în toți acești ani alături de Daria, să te întrebi cum ar fi fost viața ta dacă nu ai fi avut acea discuție cu medicul tău și ai fi luat o cu totul altă decizie?
Narcisa Suciu: Doamne, nu aș fi avut niciun scop și nicio direcție. Nici nu prea îmi amintesc cum eram eu înainte de ea. Pentru ce mă zbăteam? Ce făceam eu fără ea? Nici nu mai țin minte.
Dar nu aș fi fost bine, asta știu sigur.
Reporter: Locuiești de ani buni în Finlanda. Din punctul tău de vedere, care sunt principalele avantaje ale sistemului de educație finlandez?
Narcisa Suciu: Educatorii sunt foarte bine instruiți. Nu intră în acest sistem decât cei care au 10 pe linie. E cea mai grea facultate, practic. Și dacă intri, ești supervizat tot timpul în așa fel încât, dacă nu sunt făcuți să lucreze cu copiii, nu sunt lăsați să termine și sunt îndrumați spre altceva.
Copiii sunt tratați ca egali, copiii și profesorii își spun pe numele mic. Nu există „doamna”, nu există urlete.
Felul în care li se predă materia e friendly și pe înțelesul lor. Nu există toceală și dictat. Îi învață mai degrabă să facă conexiuni între informațiile pe care le-au primit și la celelalte clase.
Școala începe la ora 09:00. Au pauza de masă o oră sau o oră jumătate- statul le dă masă caldă, care începe cu ceai cald, fructe, salată. Apoi felul 1 și felul 2. Eventual și desert.
Părinții sunt liniștiți pentru că știu că copiii au mâncat la școală mâncare bună, potrivită nutrițional cu vârsta lor.
Și profesorii și elevii mănâncă în același loc.
Se pune foarte mult accent pe abilitățile practice, materiile opționale. Toți copiii învață să cânte la un instrument măcar, să înoate, să schieze sau să patineze.
Manualul de matematică de clasa a cincea nu o să arate precum manualul celor de clasa a cincea din România, dar acel elev care va fi interesat să facă matematică, în momentul în care va ajunge la facultate, va ști cel puțin cât știe și un elev din România.
Iar cel care nu e interesat de mate, va fi de un nivel mediu spre înalt și atât. Adică se va descurca mereu cu cifrele, fără să facă din asta o meserie. E dificil de implementat acum un astfel de sistem la noi, pentru că ar trebui să plece de la educația profesorilor în primul rând și asta e foare greu.
