Nadine a fost trimisă la orfelinat de bunică, după ce a rămas fără mamă. Nadine Voindrouh a cunoscut celebritatea odată cu primul val al ceea ce astăzi numim, vedete în România.
Se întâmpla în anul 1995, la celebra emisiunea „Școala Vedetelor”, acolo unde și ea s-a făcut remarcată, iar ulterior avea să activeze în televiziune, pe scena muzicală, dar și să-și construiască o carieră de actriță în teatru și film.
În vârstă acum de 46 de ani, mamă a unui fiu, pentru Nadine, primii ani din viață nu au fost tocmai ușori.
Vedeta a mărturisit în repetate rânduri că a făcut ani buni de terapie, înainte de a deveni mamă, astfel încât, copilul ei să aibă parte de o copilărie fericită.
O copilărie așa cum ei i-a lipsit cel mai tare.
Nadine a fost trimisă la orfelinat de bunică, după ce a rămas fără mamă
La vârsta de doar 6 ani, Nadine își pierdea mama, singurul ei sprijin, după ce tatăl ei dispăruse din peisaj pe când avea doar 2 ani.
Astăzi, i-au rămas puține amintiri cu femeia de la care a primit cea mai multă iubire, însă chiar și acelea care i-au rămas sunt de neuitat.
„Țin minte că alergam în întâmpinarea ei când venea de la serviciu. Țin minte îmbrățișările din mijlocul străzii și mai țin minte că o rugam să mă lase să îi duc geanta până acasă. O puneam și eu pe braț, ca ea, fălindu-mă cu asta în fața celorlalți copii. Acestea fiind amintirile trupului.
Ființa din mine a rămas în contact cu Ființa mamei mele, întâlnindu-ne adesea pe alte frecvențe ale creierului. Trupului îi este dor de ea, Ființei din mine nu, deoarece pentru ea nu s-a întâmplat separarea. Totodată, cu mintea de acum înțeleg etichetele pe care le punem situațiilor de viață și felului în care creierul se raportează la ele.”, a mărturisit ea”, într-un interviu mai vechi.
Nadine a fost trimisă la orfelinat. După moartea mamei sale, bunica ei a luat decizia să o lase la orfelinat, considerând că așa îi va fi mai bine.
Nadine a fost trimisă la orfelinat de bunică, după ce a rămas fără mamă: „M-a târât până acolo, deși tot drumul am implorat-o, urlând, să nu mă ducă”
„Nu a fost nevoită să mă ducă la casa de copii. A făcut-o pentru că așa îi era mai simplu. Am conștientizat tot. M-a târât până acolo, deși tot drumul am implorat-o, urlând, să nu mă ducă. Omul care am fost a judecat-o aspru și a comparat-o cu ce ar fi făcut alții. Omul care sunt azi înțelege că acea femeie a făcut atât cât a știut și cât a putut.
Este nedrept să comparăm oamenii. Curajul, demnitatea, puterea sunt haruri pe care toți le avem, dar nu toți reușim să le activăm. Și nimeni nu trebuie pedepsit pentru asta. Ea nu a reușit în viața asta să și le activeze. Poate va alege să se întoarcă și să mai încerce o dată.”, a mai declarat Nadine pentru viva.ro.
Nadine a condamnat obiceiul familiilor care adoptă de Crăciun un copil, iar la finalul sărbătorilor îi duc înapoi la orfelinat: „Intenția este bună, dar efectele lui asupra copilului sunt devastatoare”
În prejma sărbătorilor de iarnă, Nadine a adus în discuție un subiect delicat, dar care este practicat de unele persoane.
Într-o scrisoare deschisă pe rețelele sociale, vedeta a explicat ce traume pot apărea la un copil care a avut ocazia să „guste” doar sentimentul apartenenței într-o familie, pentru câteva zile.
„Nu știu dacă se mai practică torturarea orfanilor de sărbători cu luatul acasă de buni samariteni și adusul înapoi la finalul sărbătorilor.
Dacă încă se mai întâmplă, permite-mi să explic: Un om (cuplu/familie) îl aduce acasă pe un copil de la casa de copii pentru că așa cred ei că e bine pentru acel copil – să vadă și el cum e într-o familie. Intenția este una bună, la prima mână, însă efectele asupra copilului sunt devastatoare.
1. Cei mai mulți copii știu cum este într-o familie. Știu ce înseamnă să aibă frați, părinți, bunici, un brad, unchi și mătuși. Ei însă nu mai au toate astea pentru că ceva s-a întâmplat și nimeni nu vrea să-și asume copilul.
Familia samariteanului este o nostalgie dureroasă cu atât mai mult cu cât după sărbători se va întoarce la a fi singur și neglijat.
2. Cei care nu știu ce înseamnă o familie o vor vedea pe cea a bunului samaritean și își vor dori să facă parte din ea, și aici se complică dramatic lucrurile pentru acel pui de om al nimănui.
Înainte să plece, i se va face un mic instructaj de către îngrijitorii de la cămin. Îi vor da mici detalii de cum să se poarte PENTRU A MAI FI LUAT ȘI ALTĂDATĂ.
Și atunci, copilul, în inocența și naivitatea lui, va începe să facă niște planuri care îl vor face irezistibil în fața acelor adulți care, cu siguranță, vor decide să-l păstreze, și uite așa se termină odată coșmarul vieții lui.
Copilul va pleca în înghiontiturile jucăușe și pline de pizmă ale celorlalți copii care nu au fost atât de „norocoși” să fie și ei ALEȘI pentru a-și petrece sărbătorile în sânul unei familii iubitoare.
Odată ajuns la casa samariteanului, va primi o cameră, un pat, un loc să-și pună hăinuțele. Va primi și câteva cadouri, îmbrățișări și multe priviri milostive.
Va fi centrul atenției, spre frustrarea copiilor samariteanului care nu vor înțelege ce e așa mare lucru cu acest copil care vine și ocupă atât de mult timp și spațiu în familia lor. Orfanul însă nu va observa mai nimic din toate câte i se întâmplă.
Orfanul va trece prin toate cu GRIJA de a nu greși cu ceva, astfel încât să nu-l ducă înapoi. În consecință, va avea grijă să nu mănânce prea mult, să nu vorbească prea mult, să nu consume prea multă apă, să nu doarmă prea mult, să nu lase nicio urmă a prezenței sale. Dacă nu lasă nicio urmă, dacă nici nu se observă ca există, dacă e ca și cum nu ar fi, atunci ce motiv ar avea să îl întoarcă la casa de copii?
După o săptămână, schimonosit de atâta mascaradă, copilul revine la casa de copii cu promisiunea că îl vor mai lua și altă dată. Și copilul așteaptă. Trece anul, iar samariteanul a văzut cum e cu o fetiță, acum vrea să dea șansa și unui băiețel, pentru că așa are el suflet mare.
Copilului care încă așteaptă i se va fi confirmat că nu este suficient de bun pentru a rămâne într-o familie. Nu merită efortul de a i se face loc într-o familie.
Se va face mare și… Cinci ani de terapie nu mi-au ajuns pentru a pricepe că merit să am o familie. Că merit efortul de a mi se face loc într-o casă.”, a punctat Nadine.
Nadine a trăit pe pielea ei sentimentul abandonului și și-a promis să facă terapie, înainte de a avea un copil: „Terapia m-a ajutat să nu îl bat, să nu îi spun că e prost”
Cu o copilărie petrecută la orfelinat și renegată de propriile rude, după dispariția tatălui și moartea mamei sale, Nadine a avut nevoie de mulți ani să se vindece de aceste traume.
Și-a dorit să devină o femeie puternică, împăcată cu trecutul ei, înainte de a forma pe drumul vieții un alt omuleț.
I-au trecut 5 ani de terapie pentru a se simți pregătită să devină mamă și a-i transmite micuțului ei toate valorile sănătoase în viață.
„Deoarece eram conștientă că istoricul meu (bătăi, umilințe, frici, foame etc.) a lăsat urme, înainte de a face copilul am ales să intru în terapie. Am stat în terapie 5 ani. Când copilul avea vreo 4 ani, terminasem deja „curățenia”, în mare parte.
Terapia m-a ajutat să nu îl bat, să nu îi spun că e prost, că nu poate, că mai bine nu se năștea, că nu e în stare de nimic și alte lucruri bolnave pe care bieții copii nu au nicio vină să le audă și care le modifică personalitatea în moduri dureros de observat.”, a mai spus ea într-un interviu mai vechi, potrivit viva.ro.
Nadine și soțul ei au împreună un singur copil, un fiu pe nume Noah, care se apropie acum vertiginos de perioada adolescenței.
Noah are 13 ani, învață la o școală privată, iar mama lui este implicată în educația și activitățile sale, dar și extrem de grijulie.
„Dacă pleacă într-o excursie, am nevoie de ITP-ul mașinii cu care pleacă, de controlul psihologic al șoferului și așa mai departe. Sunt genul ăla de mamă, din păcate. Dacă aveam 2-3 copii, poate pe unul îl lăsam să plece în excursie fără ITP și într-o tabără în care poate or să aibă grijă de el sau nu. Dar, din păcate pentru el, nu. I-am spus așa: Te las în tabără, dacă mă lasă și pe mine în tabără cu tine! Și cum nimeni nu mă lasă în tabără cu tine, nu te duci în tabără. Norocul meu este că nici el nu vrea”, a declarat, pentru Libertatea, Nadine, în anul 2019.
Vezi și: Cum a devenit americanca Sara Smith îngerul salvator al copiilor români | Demamici.ro
