Fetița de 5 ani, care a fost suspectă de hepatită misterioasă, se recuperează după transplantul hepatic. Micuța și-a sărbătorit ziua de naștere în spital | Demamici.ro

Fetița de 5 ani, care a fost suspectă de hepatită misterioasă, se recuperează după transplantul hepatic. Micuța și-a sărbătorit ziua de naștere în spital | Demamici.ro

Fetița de 5 ani, care a fost suspectă de hepatită misterioasă, se recuperează după transplantul hepatic. Micuța și-a sărbătorit ziua de naștere în spital. Rebeca a fost suspectă de hepatita misterioasă, petrecând câteva săptămâni în spital, înainte ca medicii să descopere adevărata cauză a stării degradate de sănătate. După lungi investigații medicale, fetița de 5 ani a primit diagnosticul de boala Wilson, fiind supusă unui transplant de ficat, în regim de urgență.

Micuța a avut nevoie de transplant de ficat, însă din fericire, aceasta se recuperează acum. „Este hemodiafiltrată continuu şi a primit postoperator două şedinţe de plasmafereză terapeutică. Ficatul este funcţional, analizele sunt în ameliorare. Evoluţia lent favorabilă se datorează statusului de denutriţie al pacientei, severităţii bolii hepatice pentru care a necesitat transplant hepatic în urgenţă şi unor infecţii virale din antecedentele recente care au impact imunologic şi hematologic”,se arată într-un comunicat de presă dat de Institutul Clinic Fundeni, acolo unde a fost operată.

Fetița de 5 ani, care a fost suspectă de hepatită misterioasă, se recuperează după transplantul hepatic. Rebeca și-a sărbătorit cea de-a cincea aniversare în spital

Rebeca, micuţa cu boala Wilson care a fost supusă unui transplant de ficat, a împlinit 5 anişori.Fetiţa e în continuare la terapie intensivă, dar starea ei este stabilă. Familia abia aşteaptă să o aducă acasă, pentru a-i sărbători recuperarea şi şansa la viaţă pe care a primit-o, scrie observatornews.ro.

Medicul Dana Tomescu a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că, imediat după intervenţia chirurgicală, fetiţa de 5 ani cu hepatită care a fost supusă unui transplant de ficat a trecut prin momente dificile.

„Întotdeauna suntem rezervaţi în prognostic. Am avut o perioadă extrem de dificilă în managementul fetiţei, imediat după ce s-a pus noua grefă, în sensul că grefa respectivă, deci fragmentul pe care l-a primit, a avut o întârziere de funcţie care a fost un fel de siderare, ca să spun aşa, se numeşte scanning al grefei. A fost o perioadă în care a necesitat, în continuare, măsuri extrem de invazive de terapie intensivă.

A avut o perioadă în care sângele nu s-a coagulat, extrem de hipotermă, deci a fost un moment chiar foarte dificil. Dar după terapia intensivă făcută, după ce a ajuns şi în reanimare şi am continuat cu măsurile de terapie intensivă, în acest moment suntem optimişti, deci şi-a reluat diureza. Grefa funcţionează, parametrii de coagulare s-au normalizat în urma măsurilor”, a declarat medicul Dana Tomescu.

Ce este Boala Wilson

Boala Wilson este o afecțiune cu transmitere genetică, apărută ca urmare a mutației genei ATP7B, responsabile de codificarea unei enzime implicate în transportul cuprului. Acest fapt conduce la acumularea de cupru în exces atât la nivel hepatic, cât și cerebral și ocular.

Factorii de risc asociați bolii Wilson sunt legați de istoricul familial al pacientului. Astfel, în cazul prezentei mutației genei ATP7B la părinți sau frați, chiar și în absența manifestărilor specifice bolii Wilson, riscul de moștenire a genei respective și de dezvoltare a bolii simptomatice crește semnificativ, conform mayoclinic.org.

– Atunci când ambii părinți sunt purtători ai genei, există o șansă de 25% ca cel puțin un copil să nu moștenească gena;
– Atunci când ambii părinți sunt purtători ai genei, există un risc de 50% ca cel puțin un copil să fie purtător, la rândul lui;
– Atunci când ambii părinți sunt purtători ai genei, există un risc de 25% de a avea cel puțin un copil cu boala simptomatică.

Vezi și: Boala Wilson la copii: cauze, simptome și tratament | Demamici.ro