Directorul unei școli primare: „Distanțarea socială nu este posibilă în școli. Prefer ca un copil să repete anul decât să-l pierdem” | Demamici.ro

Directorul unei școli primare:

Distanțarea socială în școli va face parte din educația zilnică a copiilor, odată cu redeschiderea accesului în instituțiile de învățământ.

În România, școlile se vor deschide în contextul examenelor de sfârșit de an. În unele țări din străinătate, unde structura anului școlar este diferită de cea din România, autoritățile și-au propus redeschiderea claselor de curs de la data de 1 iunie.

În Marea Britanie, mai multe cadre didactice au atacat decizia prim ministrului Boris Johnson, de a deschide porțile școlilor, în contextul în care pericolul noului coronavirus nu a trecut încă, potrivit bbc.com.

În Marea Britanie, școlile s-au închis încă din luna martie, ca urmare a pandemiei.

Distanțarea socială în școli: "Prefer să repete un an școlar copilul, decât să moară"

„Distanțarea socială în școli este imposibilă”

Directorul Școlii Primare St. George din orașul Sheerness a redactat o scrisoare deschisă prin care a arătat riscurile la care vor fi supuși copiii, odată ce se vor întoarce în clase.

„Bolile copilăriei se răspândesc cel mai ușor la școală pentru că, surpriză, copiii intră în contact unii cu ceilalți. Și dacă pun doi copii de școala primară în două colțuri diferite ale încăperii, tot vor ajunge să ia rujeolă, pentru că este mediul de așa natură.

Distanțarea socială nu este posibilă în școli. Aș prefera, mai degrabă, ca fiecare copil să repete un an școlar, decât să ne întoarcem prea devreme în școli și să riscăm să avem decese”, a spus Howard Fisher, într-o scrisoare transmisă părinților.

Înghețarea anului școlar implică costuri

Directorul instituției de învățământ a mai subliniat și faptul că autoritățile nu iau în calcul înghețarea anului școlar, deoarece repetarea anului ar implica niște costuri suplimentare.

Vezi si: Strategia britanicilor pentru revenirea elevilor în școli de la 1 iunie. Unul din 5 copii se va întoarce în clasă | Demamici.ro