Ziua in care am devenit MAMA, povestita cu lux de amanunte! Ce s-a intamplat in drumul spre spital si ce am simtit in sala de nasteri in timpul operatiei de cezariana

Ziua in care am devenit MAMA, povestita cu lux de amanunte! Taurasul incapatanat si-a ales ziua de nastere

Era o zi superba de mai, o dimineata insorita in ziua in care Clara a decis sa-si cunoasca parintii. Trebuie sa va marturisesc ca a fost un adevarat tam-tam cu alegerea zilei de nastere. Cum doamna doctor imi recomandase cezariana, am avut de ales intre 16 si 17 mai. Am stat atunci sa ma gandesc bine la semnificatiile acestor cifre pentru noi, dar nu ma puteam hotari. Mi se parea o responsabilitate destul de mare sa stabilesc ziua in care fetita mea isi va aniversa ziua. Poate peste ani avea sa fie pasionata de numerologie si atunci mi-ar fi reprosat ca cifra destinului i-a influentat intreaga viata.

Si uite asa, cu multe ganduri intortocheate am ales pana la urma data de 16 mai, 16 fiind si ziua in care eu si Alex ne-am casatorit. Buuun si ca sa vedeti ca socoteala de acasa chiar nu are nici in clin nici in maneca cu cea din targ, la ultimul control, cel de la 37 de saptamani, doamna doctor mi-a spus ca „as vrea sa amanam cezariana cu o saptamana. E prea micuta. Ecografic are doar 2,7 kilograme. Lichid are suficient, de ce s-o deranjam si s-o scoatem atat de devreme?”. Mi-a picat fata cand am auzit recomandarea. Nu destul ca mi-a luat 1000 de ani sa iau decizia de a naste pe 16, acum trebuia sa mai astept inca o saptamana si de parca nu ar fi fost suficient, data de 20 si ceva mai aducea schimbarea zodiei, o alta problema importanta pentru mine. Nu e ca si cum mi-as ghida viata dupa horoscop si nu as iesi din casa pana nu stiu ce spun astrele, dar voiam sa fie taur ca mine si nu gemeni (No offense :)).

I-am spus doamnei doctor ca nu as vrea sa fie gemeni. Dumneaei a fost foarte receptiva la doleantele mele: „Ei, lasa!”. Atat a spus si uite asa s-a terminat controlul. Am plecat spre casa bosumflata ca trebuia sa duc inca o saptamana burtica de balenuta. Si asa dormeam numai cu aerul conditionat pornit de cateva saptamani, eu care inainte eram super friguroasa, acum trebuia sa-mi prelungesc chinul cu inca o saptamana. Unde mai pun faptul ca eram super nerabdatoare sa-mi cunosc minunea si s-o strang la piept. Visam la momentul acela inca de cand am aflat ca sunt insarcinata. Dupa un somn bun (pe care nu se pune vreodata problema sa-l ai dupa ce nasti :D), am stat sa reflectez la un pahar cu apa rece: „Fetita o sa-si aleaga singura ziua de nastere”, mi-am spus in gand. Am repetat aceeasi fraza cu voce tare si am zambit. Da, Clara se va naste cand va vrea ea. Si uite asa am simtit o usurare totala si m-am relaxat la gandul ca micuta mea va veni pe lume cand va vrea ea. Inca din burtica simteam ca e incapatanata si nu are cum sa nu fie taur, ca mama. Ai grija ce-ti doresti ca o sa se indeplineasca spune o vorba a inteleptului popor roman :). Exact asa a si fost.

Eram insarcinata in 37 de saptamani si 6 zile pe 13 mai, intr-o duminica, cand mi-a venit pofta de plimbare. Am mers pana la Cernica cu Alex. Am stat pe terasa, am mancat niste coaste de porc, ca de, tineam foarte mult la silueta si am plecat spre casa bosumflata ca nu gasisem inghetata preferata s-o mananc pe malul lacului. Bineinteles ca am imortalizat momentele prin zeci de fotografii dintre care am ales si eu una pe care am taiat-o de la burtica in sus, nu de alta, dar originalul m-a speriat pana si pe mine. Picioarele umflate si un fund care acoperea toata scandura hutei pe care m-am urcat cu greu nu erau o priveliste tocmai placuta.

Ziua in care am devenit MAMA, povestita cu lux de amanunte! Cum mi-am dat seama ca urmeaza sa nasc

Am mers acasa, am dormit dusa, nu ca un prunc (apropo, nu stiu cine o fi inventat expresia asta, dar cred ca persoana nu a avut copii sau l-a avut pe cel mai cuminte din intregul Univers de a nascocit vorba asta). Ca o gravida veritabila, insarcinata in ultimul trimestru, obisnuiam sa lenevesc dimineata pana pe la 10-11 asa. Sotul se trezea la 07:30 si ma lasa pe mine intr-un somn profund. Ei bine, lucrurile au stat altfel in dimineata zilei de 14 mai. Alex facea baie cand eu strig din pat ca ma doare burta. Raspunsul lui: „Ia si dormi. Nu te-ai odihnit bine”. M-am mai invartit de pe o parte pe alta, dar nu reuseam nicicum sa ma mai intalnesc cu somnul. M-am ridicat din pat cu gandul sa merg in bucatarie sa-mi fac o cafea cu lapte. M-am oprit totusi in sufragerie pe canapea ca de, era drumul prea lung.

Cand am vrut sa ma ridic din nou, o avalansa de ganduri, sentimente si frici m-a apucat in acelasi timp cu „apa” care tocmai se rupsese si nu mai contenea sa curga. Prima reactie a fost un tipat prelung combinat cu un glas tremurat: „Alex, naaaasc!”. Al meu a sarit ca ars din cada. „Cum??? Stai calma, stai calma!” repeta el incontinuu, clar mult mai panicat decat mine. Bagajul? Ia-l de unde nu-i! Cine se astepta sa nasca la 37 de saptamani si 6 zile, cu cezariana programata peste 2 saptamani?! Am pus repede intr-o geanta cateva hainute pentru Clara ca sa am cu ce o scoate din spital, periuta de dinti, cateva perechi de chiloti si bineinteles placa de indreptat parul:)) (alta grija nu aveam eu in dimineata cand mi s-a rupt apa decat ca trebuie sa arat bine in spital).

Ziua in care am devenit MAMA, povestita cu lux de amanunte! Drumul pana la spital

Am mers apoi sa fac un dus in timp ce Alex, stresat la maximum tipa incontinuu sa ies ca nasc in baie. Ce-i drept grijile lui erau indreptatite cumva, mai ales ca noi locuim in Popesti Leordeni, iar spitalul era in partea cealalta de oras. Am coborat dupa o jumatate de ora, timp in care Alex a avut grija sa-mi anunte si doctorita ca mi se rupsesera membranele. M-am asezat pe scaunul din fata si am inceput sa cronometrez contractiile. Erau cam din 10 in zece minute. Alex, precipitat, cu avariile puse, striga in trafic catre soferii care se uitau urat: „Scuze, naste nevasta!”. Scuzele au fost doar la inceput ca apoi sintagma s-a schimbat: „Da-te b** ca naste acu!!!”. Printre tipetele lui disperate catre alti soferi a intervenit si tignalul meu caracteristic: „Mai inceeet! Nu vreau sa nasc aici de frica!”.

In cele din urma, dupa o ora si jumatate de stres in trafic am ajuns si in Grivita, la spital. Actele erau toate pregatite, slava cerului. Am mers la camera de garda unde mi s-a facut controlul. O multime de intrebari m-au asaltat in timp ce tremuram ca-n mijlocul iernii. Data ultimei menstruatii, cate saptamani aveti, care e doctorul care se ocupa de dumneavoastra? Ma rog, cele mai simple intrebari, insa in momentele acelea ma simteam ca la cel mai stresant examen oral din facultate. In tot acest timp mi-au monitorizat contractiile si bataile inimii Clarei.

Citeste continuarea povestii AICI!