Arina și-a dorit din tot sufletul să nască natural, însă și-a adus pe lume cele trei minuni prin cezariană: „Dacă ești mamă prin cezariană, ești mai puternică decât crezi. Fii mândră!” Arina Anghel a devenit mamă pentru prima dată în 2000. În ciuda recomandărilor medicilor de a alege cezariana, Arina a vrut să încerce să nască natural. A întreprins toate eforturile în acest sens, însă în cele din urmă a fost nevoită să accepte operația ca fiind calea cea mai sigură pentru ea și pentru primul băiețel.
La următoarea sarcină, toate speranțele s-au îndreptat spre nașterea vaginală. Sunt medici (puțini, din păcate) care susțin nașterea naturală după cezariană. Arina a găsit cadrele medicale care să o susțină în alegerea sa, însă cel de-al doilea bebeluș se lăsa prea mult așteptat. Când sarcina a trecut de 41 de săptămâni, iar inducerea era imposibilă din cauza riscurilor foarte mari de ruptură uterină, fiind vorba despre un uter cicatricial, mămica s-a văzut pusă din nou în fața unei alegeri inevitabile. Spre deosebire de prima cezariană, când a fost nevoie de anestezie generală, la cea de-a doua naștere, Arina a putut să audă primul scâncet al bebelușului său imediat după venirea sa pe lume și i-a putut pupa obrăjorul pufos.
La cea de-a treia sarcină, riscul pe care îl aducea o nașterea naturală era foarte mare. Cu 50% șanse de ruptură uterină, Arina a ales cezariana ca fiind cea mai sigură modalitate de a-și aduce pe lume fetița.
Arina Anghel a ales să ne împărtășească povestea în semn de suport pentru alte mame aflate în situații similare, femei care și-au dorit din tot sufletul să nască natural, însă din diverse motive lucrul acesta nu a fost realizabil. Pentru toate aceste mame, Arina are un mesaj important. Felul în care ne aducem copiii pe lume nu ne face mai mult sau mai puțin mame: „Dacă ești mamă prin cezariană, ești mai puternică decât crezi. Fii mândră ❣️❣️❣️”
Arina și-a dorit din tot sufletul să nască natural, însă și-a adus pe lume cele trei minuni prin cezariană
Vă invităm să citiți povestea Arinei Anghel, așa cum a împărtășit-o chiar ea:
„Am luptat să-i nasc natural pe băieții mei, primii doi copii, dar nu mi s-a permis, ambele nașteri au fost prin cezariene medicale. Prima cezariană a fost la cald, aveam contracții din 5 în 5 minute. Venisem special târziu la spital, ca să mă susțin cu blândețe și liniște, singură, prin travaliu, fără atitudinea zeflemitoare, agresivă și de superioritate, pe care o auzisem în camera de gardă de la maternitatea Bucur, acum 21 de ani, când treceam pe sub ferestrele larg deschise ale salonului de nașteri, de unde ajungeau la mine și țipetele femeilor care nășteau, dar și replicile pe care le primeau de la asistente/doctori: „Hai mai potolește-te! Când l-ai făcut ți-a plăcut, acum asta e! Trebuie să înduri!”
Mă îngrozea singurătatea în care erau împinse, de a nu primi alinare și susținere, măcar emoțională, umană, în procesul nașterii vaginale și trecând prin acele dureri cumplite, ba mai mult, acele femei aflate în momentele lor de maximă vulnerabilitate și distres, erau batjocorite, certate și respinse astfel.
Arina a făcut tot ce i-a stat în puteri pentru a reuși să nască natural, însă a ajuns la cezariană cu anestezie generală
Așa că am decis că mă voi proteja, atât pe mine cât și pe copilașul meu, de o astfel de traumă și am stat toată noaptea cu crescendo-ul contracțiilor, respirând intuitiv, după cum simțeam, pentru a mă susține prin crescendo-ul durerii, din intensificarea contracțiilor. Am reușit să rămân în echilibru și să mă autosusțin, astfel încât asistenta de la camera de gardă, când mi-a măsurat nivelul contracțiilor, mi-a spus că nu poate să creadă că am venit pe picioare și că nu urlu de durere.
I-am răspuns senină, cu inocența și vitalitatea celor 21 de ani pe care îi aveam, că durerea nu e problemă atâta timp cât voi reuși să-mi aduc băiatul pe lume născându-l natural. De-a lungul sarcinii, mi se mai spusese, de către 2 medici diferiți, că nu voi putea naște vaginal, din cauza structurii osoase înguste pelvian, însă eu mă încăpățânam și eram sigură că stă în puterile mele să fac asta.
Atunci, dimineața zilei de 27 decembrie 2000, la maternitate, au venit 4 medici să mă consulte și al cincilea a fost însuși șeful secției, care, cu blândețe și extrem de respectuos, m-a asigurat că sunt pe mâini bune, că se va ocupa personal de cazul meu, dar că e nevoie să accept că nu există șanse de a aduce pe lume în siguranță copilul decât prin cezariană. Pe care mi-au făcut-o apoi, în regim de urgență, cu anestezie generală, astfel cu incapacitatea să-mi simt, să-mi văd și să-mi iau în brațe pruncul.
Deși am vorbit cu Arin, în preoperator, când am avut câteva minute de liniște, pe un pat, în soarele dimineții, și i-am spus că îmi pare rău că nu voi fi lângă el când va veni aici, afară, tot am simțit regrete și vinovăție.
La a doua sarcină a vrut să încerce nașterea naturală după cezariană, însă a ajuns din nou la bisturiu
A doua cezariană a fost la rece, dar tot neașteptată, după o sarcină în care am făcut demersuri din nou de a naște natural și în care am găsit abia la începutul lunii a 9-a niște medici deschiși să susțină NVDC (n.r. – nașterea vaginală după cezariană), și care s-au asigurat ei și m-au asigurat și pe mine că e complet posibil să fac asta.
Al doilea meu băiat era puțin mai mic și putea să se nască natural în siguranță. Însă nu am intrat în travaliu și deja sarcina avea 41 de săptămâni, iar pe uterul cicatricial nu se pot induce artificial contracțiile, riscul de ruptură uterină fiind foarte mare.
Așa că, acum 15 ani, mi-am adus pe lume al doilea copil, printr-o a doua cezariană, de data asta sub rahianestezie, așadar conștientă și prezentă și a fost tare binefăcător să pot simți cum este scos din pântecul meu, să-i pot auzi primul plâns, să-l pot vedea și să-l pot săruta.
Singura chestie care m-a afectat a fost că am trecut singură prin asta, tatăl copilașului meu refuzând să fie prezent la venirea lui pe lume. Datorită faptului că lichidul amniotic era ușor verzui, iar medicii mi-au spus că a fost ideal că s-a născut bebelușul acum, până să ajungă să fie afectat de trecerea de termen, nu am mai simțit vinovăție și am acceptat că așa a fost nevoie să se petreacă lucrurile.
La 39 de ani, cu uter cicatricial și 50% șanse de ruptură uterină în cazul unei nașteri vaginale, Arina a ales să nască prin cezariană
A treia cezariană a fost o semialegere, căci medicul care m-a sprijinit toată sarcina cu fetița mea și cu care am adus-o pe lume, era pro NV (n.r. – naștere vaginală) și mi-a propus chiar dacă vreau să încerc.
Avem deja 39 de ani și 2 cezariene la activ și l-am întrebat sincer care sunt șansele de a mi se rupe uterul în cadrul unei nașteri naturale. Mi-a răspuns că 50% și i-am spus ferm că hai să fim serioși, că refuz să risc. Că, de data asta, aleg eu operația de cezariană, fără să mă mai contorsionez că aș fi o mamă mai puțin bună, din pricina asta, că așa simt organic că e cel mai în siguranță și mai sănătos pentru mine, astfel că asta e ceea ce e benefic și pentru pruncuța mea.
Și așa a fost, de data asta fiind prezentă și eu cât și tăticul ei, amândoi conectați energetic și primind-o cu iubire în lumea extrauterină 💗💞
Știai că:
Operația de cezariană este singura intervenție chirurgicală în care se deschid șapte straturi de țesut și se așteaptă ca mama să se ridice șase ore mai târziu, asumându-și responsabilitatea pentru încă o persoană, ca să nu mai vorbim de contracțiile intense ale uterului, produs al stimulării glandelor mamare, eliberarea oxitocinei… etc.
Dacă ești mamă prin cezariană, ești mai puternică decât crezi. Fii mândră ❣️❣️❣️”
