Anxietatea de separare la bebeluși – ce este, când apare și cum îmi pot ajuta copilul să o depășească? Anxietatea de separare este definită printr-o îngrijorare excesivă, persistentă și nerealistă în ceea ce privește separarea de figuri cunoscute: părinții sau alți membri ai familiei.
Anxietatea de separare este singura tulburare de anxietate limitată la copilărie, copilărie sau adolescență. Aceasta începe să se resimtă în jurul vârstei de 6 luni a bebelușului. Până la această vârstă majoritatea sugarilor au dezvoltat un atașament atât de puternic față de persoana care îi îngrijește (mama, tată, rude, etc.) încât momentul separării le provoacă o mare suferință.
Anxietatea de separare poate continua pentru o lungă perioadă de timp de-a lungul copilăriei, deși în forme mai ușoare.
Poate fi destul de intensă în timpul copilăriei, însă aceasta poate să scadă în intensitate treptat pe măsură ce copiii cresc și încep să se obișnuiască cu acest tip de separare provizorie. Este normal pentru copil să simtă o anumită suferință sau supărare când este separat de părinți, mai ales dacă aceste separări se întind pe perioade lungi de timp.
Anxietatea de separare poate avea mai multe forme
Mulți bebeluși vor protesta când mamele lor părăsesc pur și simplu camera pentru un minut sau două – prezintă dificultăți chiar și cu cea mai scurtă dintre separări.
Copiii mai mari suportă mai ușor separarea, jucându-se singuri, dar apoi întâmpină dificultăți, de exemplu, când părinții lor ies afară pentru o seară, lăsându-i acasă cu o bonă.
La început, separările sunt adesea foarte dificile pentru copii și părinți deopotrivă.
Ce legătură are genetica?
Conform rezultatelor unor studii, există o legătură genetică între anxietatea de separare a sugarilor și antecedente de anxietate, tulburări de panică sau depresie la părinții acestora.
Copiii părinților anxioși sunt susceptibili de a avea un debut mai timpuriu pentru tulburările de anxietate decât părinții lor. Acest fenomen poate fi explicat prin faptul că părinții anxioși pot modela frica și anxietatea, pot consolida comportamentul anxios și îl pot menține.
Rezultatele confirmă transmiterea tulburărilor de anxietate de la mamă la copil. Alte rezultate ale studiilor genetice la copii cu anxietate de separare (Topolsky și colab., 1997) au sugerat că efectele de mediu sunt mai importante decât factorii genetici în aceste cazuri.
Cum îmi ajut copilul?
1. Arată-i că îți pasă – indiferent de modul în care bebelușul tău se manifestă, arată-i că ești alături de el. Oferă-i o îmbrățișare, un pupic, o vorbă bună. Chiar dacă ai obosit, nu arăta acest lucru copilului tău!
2. Nu te furișa, lasă-l să știe când pleci/ când te întorci! – Un pupic și o îmbrățișare asigură sugarul că te vei întoarce. Informați-l unde plecați și pentru ce perioadă și mai ales când urmează să vă întoarceți.
3. Faceți câte un pas pe rând, nu vă grăbiți! – nu forțați copilul, totul se clădește cu pași mici. Cu răbdare veți reuși.
4. Folosiți jucării sau obiecte de tranziție – o jucărie de care e atașat, păturica pe care nu o lasă din brațe când doarme, orice lucru care îi poate distrage atenția, poate ajuta.
5. Încurajează-l să fie responsabil și independent – explicați copilului de ce este important să fie independent, cât de mare și responsabil va deveni dacă învață să nu îi fie teamă.
6. Pregătește-l pentru un anumit eveniment solicitant – o vizită la medic, la bunici sau chiar plimbarea în parc: spune-i dinainte despre ce este vorba și, mai ales, cât de distractiv poate fi totul.
7. Folosește cuvinte-cheie – acestea pot fi expresii care îl ajută pe copil să înțeleagă faptul că părintele urmează să plece. De exemplu: „La revedere”, „Pe curând” sau „Pa pa” pot ajuta dacă părinții repetă de fiecare dată aceeași frază în momentul plecării. De preferat ar fi să nu se schimbe expresia, copilul înțelege mult mai ușor prin metoda repetiției.
8. Oferă-i multă încurajare – Pentru a nu deveni un adult care nu are încredere în el sau nesigur, trebuie să vă încurajați foarte mult copilul, începând cu primele luni de la naștere. Astfel, crește și stima de sine, se diminuează și anxietatea de separare, iar copilul are mai multă încredere în propriile forțe.
9. Puteți încerca și distragerea atenției – de multe ori, o jucărie sau o activitate interesantă poate ajuta. Părinții pot evita momentul culminant printr-o poveste interesantă, o activitate sau comunicarea propriu-zisă.
10. Evitați pedepsele – acestea au efecte nedorite asupra dezvoltării emoționale a bebelușului. Copiii au nevoie de un mediu sigur, stabil și de încredere, unde să se poată dezvolta. Îi puteți explica unde a greșit, dar evitând pedepsele.
11. De-a v-ați ascunselea sau Cucu Bau – de exemplu, puteți acoperi o jucărie cu o pătură și să întrebați „Unde este jucăria? Uite-o, a apărut!”. Această activitate asigură bebelușul că jucăria nu a dispărut, ci doar a fost acoperită. Mai puteți încerca să vă ascundeți după o ușă, să puneți un ursuleț într-o cutie sau orice alte jucării. Aceste activități contribuie la dezvoltarea inteligenței emoționale.
12. Exersarea este cheia învățăturii! – cu cât va înțelege mai devreme, cu atât mai ușor le va fi copilului și părinților. De exemplu, mama/ tatăl poate ieși din cameră pentru câteva secunde și apoi să reapară. Această metodă se repetă cât de des, crescând și durata de timp până reapare. Cu cât bebelușul se obișnuiește cu absența părintelui, cu atât și protestele scad în intensitate (deci, se evită și anxietatea de separare).
Anxietatea de separare este o etapă perfect normală în cazul bebelușilor, problema apare abia în cazul preșcolarilor și al școlarilor. În acel caz este nevoie de consiliere și terapie cognitivă comportamentală – care s-a dovedit a avea o foarte mare eficacitate.
Surse:
https://www.researchgate.net/publication/221916221_Separation_Anxiety_in_Children_and_Adolescents
https://parenting-ed.org/wp-content/themes/parenting-ed/files/handouts/separation-anxiety.pdf
https://osse.dc.gov/sites/default/files/dc/sites/osse/publication/attachments/DEL_Mental%20Health_Social%20Emotional%20Development_Understanding%20Separation%20Anxiety.pdf
