Viata cu un copil mic te solicita mai tare decat cea cu un bebelus. Povestea unei mamici.
In perioada sarcinii imi aduc aminte ca ma pregateam psihic pentru perioada care avea sa urmeze dupa nastere. Incercam sa ma odihnesc cat pot de mult, sa ma bucur de tabieturile mele, fiind constienta ca vor urma multe nopti albe de acum inainte.
La nastere am adus pe lume o fetita perfect sanatoasa, insa eu am avut parte de cateva complicatii. Din acest motiv, recuperarea mea a fost una mai lunga.
Asadar, am fost norocoasa sa prind cateva zile bune de somn si odihna, inainte sa ajung acasa.
O luna mai tarziu ma simteam deja si fizic mult mai bine si puteam sa bucur de timpul meu liber petrecut acasa cu fetita. In timp ce ea dormea aveam tot timpul din lume sa citesc, sa gatesc, sa fac curatenie in casa.
Apoi a mai crescut, asa ca mergeam impreuna la plimbare. Inclusiv la cumparaturi, obisnuiam sa o asez in caruciorul de la supermarket, in timp ce ma plimbam cu ea printre raioane si asezam produsele in cos.
Primul an si jumatate din viata fetitei mele a fost unul atat de linistit, incat ma intrebam daca nu cumva e ceva in neregula. Prima perioada a maternitatii parea mult prea usoara si nu semana cu povestile despre care citisem in perioada sarcinii.
Apoi lucrurile s-au schimbat.
Sotul meu si-a schimbat locul de munca si statea mai mult peste program la serviciu.
Tot in aceeasi perioada, fetita mea experimenta tot ce era mai rau in timpul episoadelor de tantrum: lovituri, tipat si nimeni nu avea voie sa ii interzica ceva, altfel era taxat cu un urlet de toata frumusetea, cat sa se faca inteleasa: „NU, E AL MEU!”
Am continuat sa iesim la plimbare, dar de data aceasta insista ea sa impinga caruciorul.
Ieseam si in parc, insa facea noi crize de furie atunci cand nu reusea sa se catere acolo unde voia sau nu ii dadeam eu voie.
Viata cu un copil mic te solicita mai tare decat cea cu un bebelus
Si a tinut-o asa timp de cateva saptamani.
Zilele deveneau atat de agitate incat am inceput sa stabilesc cu sotul un plan de disciplina pentru copilul nostru. Aniversarea celor doi anisori ai fetitei noastre se apropia, iar noi nu stiam cum sa mai procedam cu ea.
In acelasi timp ma simteam si trista. Imi era dor de bebelusul meu dulce, care acum se transformase complet.
Asa ca am incercat sa caut diversiuni prin care sa distrag atentia fetitei mele de la frustrarile pe care le traieste.
In ciuda episoadelor de tantrum, ma straduiesc sa ii arat ca o iubesc neconditionat, desi tot ce mi-as dori este sa ma inchid in baie si sa nu mai ies de acolo.
Apoi, am avut o revelatie.
Maternitatea se transforma intr-un calvar atunci cand tot ce faci e sa te plangi
Acelasi lucru il traiam si eu.
Unul dintre motivele pentru care maternitatea mi s-a parut usoara in primele 18 luni are de-a face cu recuperarea mea greoaie, in urma complicatiilor.
Dupa nastere, eu am intrat intr-o noua operatie, asa ca fusesem despartita de fetita mea in primele 24 de ore de viata ale ei.
Pe masura ce ma recuperam, ma simteam tot mai recunoascatoare ca sunt in viata, sanatoasa si… sunt mama. Ma bucuram de noptile in care ma trezeam sa o alaptez si de fiecare minut pe care il petreceam cu ea in brate.
In loc sa raman blocata si coplesita de sarcinile si oboseala care vin la pachet cu maternitatea, am ales sa ma bucur de ele. Am ales sa tratez maternitatea cu entuziasm si asa m-a tratat si ea pe mine.
Zilele trecute m-am asezat in pat plangand. Fusese o zi grea.
Fetita mea a venit si s-a asezat langa mine.
„Mami, esti bine?”, m-a intrebat ea.
„Da, sunt bine. Am o zi mai grea”, i-am raspuns in timp ce imi stergeam lacrimile.
In secunda urmatoare mi-a zambit si s-a apropiat sa ma imbratiseze.
Printre lacrimi, am zambit inapoi.
Da, sa fii parinte de copil mic este greu, mult mai greu decat m-as fi asteptat. Dar ii multumesc lui Dumnezeu ca sunt sanatoasa, ca sunt alaturi de fetita mea, asa ca aleg sa traiesc cu entuziasm fiecare clipa petrecuta cu fetita mea, din noua mea viata.
