Povestea gemenilor nevăzători din Timișoara. „Da, nu a fost ușor, dar îi iubesc din toată inima și cu multă dragoste, faci minuni”. Așa își începe povestea cititoarea noastră Lucia Vlaicu. Lucia este mama a doi copii minunați: Carla și Fabian. 22 de ani au trecut de când gemenii au venit pe lume și de când povestea lor a început să se scrie. Este o poveste cu de toate. Din cauza nașterii premature, Fabian s-a născut nevăzător. Ulterior a primit un alt diagnostic crunt: retard sever. Carla avea și ea probleme cu vederea, însă în cazul ei mai existau șanse. Cel puțin asta spuneau doctorii în primii ani de viață ai fetiței.
Anii au trecut, iar vederea Carlei nu doar că nu s-a îmbunătățit, ci a dispărut complet. Lucia Vlaicu, deși trecută prin multe greutăți, ne-a dat o lecție de viață, uimindu-ne prin pozitivism și optimism. Vă invităm să citiți povestea ei, așa cum ne-a împărtășit-o.
Povestea gemenilor nevăzători din Timișoara. S-au născut prematur la doar 6 luni de sarcină
„Înainte de a rămâne însărcinată cu ei am pierdut o sarcină la 5 luni. După jumătate de an am rămas însărcinată cu acești copii minunați, nimeni nu mi-a garantat că duc sarcina până la capăt, am găsit un doctor care mi-a spus: „cu ajutorul lui Dumnezeu va fi bine!”
Am avut încredere în acest om care a făcut tot ce a ținut de el ca să decurgă sarcina bine. La 4 luni mi-a făcut cerclaj pentru că mi se deschidea colul uterin. Totuși după 6 luni am născut (mi s-a deschis cerclajul) .
Am stat în spital 3 luni, ca să crească în greutate (la naștere având fiecare 1200 grame). Nu au crescut suficient. Am mai stat și la centru de prematuri 4 luni, apoi am ajuns acasă, dar într-o săptămână eram iar la spital. Băiatul a făcut pneumonie la 6 luni. Avea doar 3 kg.
Cu ajutorul lui Dumnezeu și cu tratament îndelungat am reușit să-l salvez, dar nu a trecut mult timp și am aflat la 1 an că este nevăzător (a fost afectat foarte tare de oxigen). În plus am primit încă un diagnostic crunt, retard sever. Am trecut peste toate etapele acestea în scurt timp. Nu am avut timp să-mi plâng de milă și nici să intru în depresie.
După ce am văzut că pentru băiat nu se poate face nimic cu vederea, am mers și cu fata la controale, să nu se întâmple și cu ea ceva rău. Am descoperit că are o miopie mare și era neoperabilă până la 18 ani, când spuneau doctorii că poate fi recuperată. S-au scurs anii și înainte de a împlini fata 18 ani, s-a produs altă dramă. Fata și-a pierdut vederea. Nu am avut timp nici să plâng. Trebuia să fiu puternică. Nu puteam să o mint, era destul de mare încât să înțeleagă prin ce trece.
Am căutat soluții, am găsit un doctor oftalmolog (nu aș vrea să-i dau numele), care a operat-o la ambii ochi și din puținul pe care-l mai vedea în acel moment, a rămas fără vedere total. Doctorul s-a declarat depășit de situație. Atunci m-am văzut nevoită să găsesc altă soluție. Nu puteam să stau liniștită.
Am găsit o clinică în Federația Rusă. A făcut și acolo câteva operații și tratamente, dar din păcate nu au putut să facă mare lucru.”
Povestea gemenilor nevăzători din Timișoara. Educația le-a adus lumină
Poate că, în cazul lor, ochii nu-i ajută să se bucure de lumină, însă cu siguranță în mintea și sufletul lor există multă culoare și mult potențial. Fabian suferă de retard sever, însă cu toate acestea a reușit să termine 10 clase și o școală profesională, ca tipograf.
Carla a terminat liceul șefă de promoție, cea mai bună din generația ei. Este anul II la postliceală și își dorește să studieze psihologia. Mai are un an jumătate până atunci și a decis că este timpul să se angajeze. Își caută un job ca tehnician maseur, în Timișoara. Nu o cunoaștem personal, dar vorbind cu Lucia, mama gemenilor, realizăm că orice angajator ar fi norocos să o aibă în echipă. Ne puteți scrie dacă vreți să-i transmiteți ceva Carlei, lui Fabian sau Luciei. O vorbă bun, un gând sau, de ce nu, o ofertă de angajare. Ne puteți trimite un mesaj privat pe pagina de Facebook sau un e-mail la adresa: demamici@gmail.com.
„Nu i-am lăsat o clipă să fie altfel decât pozitivi”, ne-a spus Lucia despre gemenii ei. Și-au fost sprijin reciproc. S-au purtat prin viață de mâini la propriu și la figurat, prin întuneric și lumină, la propriu și la figurat…
„Asta e povestea noastră!”
Dacă doriți să vă împărtășiți povestea de naștere sau de viață, în calitate de părinte, sub toate aspectele, fie ele pozitive sau negative, ne puteți scrie pe adresa de e-mail demamici@gmail.com sau pe pagina de Facebook De mamici.
Tot aici puteți atașa și fotografii pe care doriți să le faceți publice. Nu există limită de cuvinte. Ne rezervăm dreptul de a selecta poveștile care urmează să fie publicate. Prin împărtășirea poveștii și publicarea ei, vă asumați veridicitatea celor relatate!
