Naștere la Spitalul din Roman. O moașă arogantă și sticle de apă cărate la baie de proaspetele mămici. Povestea Alinei | Demamici.ro

Naștere la Spitalul din Roman. O moașă de coșmar și sticle de apă cărate la baie de proaspetele mămici. Povestea Alinei | Demamici.ro

Naștere la Spitalul din Roman. O moașă arogantă și sticle de apă cărate la baie de proaspetele mămici. Povestea Alinei. Curajul unor mămici de a-și împărtăși poveștile de naștere au impulsionat-o și pe Alina să spună prin ce a trecut, în mai, când și-a adus pe lume băiețelul, la Spitalul din Roman.

Se pare că aceleași probleme au fost semnalate de multe mămici care au născut în ultima perioadă în cadrul acestei unități spitalicești. Celebra „găleata” în loc de toaletă, lipsa apei calde, comportamentul greu de suportat al unei moașe și limbajul ei neadecvat, mizeria (pe alocuri) și felul în care sunt tratați bebelușii la neonatologie ridică multe semne de întrebare.

Sperăm ca în urma acestor articole să se schimbe ceva. Orice om merită să fie tratat cu demnitate și respect. Să nu mai vorbim despre respectul, susținerea și empatia de care au nevoie femeile aflate în durerile nașterii. Orice mamă trebuie susținută și apreciată, nu jignită, stresată și „luată la rost” de cadrele medicale.

Naștere la Spitalul din Roman. O moașă arogantă și sticle de apă cărate la baie de proaspetele mămici. Povestea Alinei.

Fără a interveni asupra textului, vă invităm să citiți povestea Alinei care a născut la Spitalul Municipal Roman

„Joi, 21.05.2020, am simțit că va fi o zi specială, deoarece baiețelul nostru dădea semne că vrea să vină pe lume. Ne-am trezit bucuroși, dar și emoționați că urmează să ne vedem copilașul curând. M-am asigurat că am cele necesare în bagaj, iar când contracțiile erau deja din 6 în 6 minute am pornit spre spital.

Era 4 dimineața, iar sotul m-a ajutat cu bagajul până la intrarea în spital, de unde am fost preluată de o asistentă de pe secția ginecologie. Am fost dusă în sala de nașteri unde mi s-a spus că mai am până nasc, dar să rămân în salonul de lângă, pe care scria „travaliu”.

Până la ora 7:00 nu am închis un ochi de durere. Mă uitam la ceas, contracțiile erau din 5 în 5 minute. Mă rugam să înceapă lumea să se miște pe acolo că poate așa mă bagă și pe mine cineva în seamă. A început să fie din ce în ce mai multă agitație pe hol pentru că doamna doctor își serba onomastica, fiind sărbatoarea Sfinților Constantin și Elena. Era o zi de sărbătoare, fiind și Înălțarea la catolici. O zi superbă ca bebelușul meu să vină pe lume.

M-a consultat doamna doctor și a zis că mai durează până nasc, că nu am dilatație și că nu acestea sunt durerile nașterii, să aștept să mi se facă fișa și să mă mult în alt salon că poate rezist până sâmbătă când va fi de gardă doctorița care mi-a monitorizat toată sarcina. De aici am fost preluată de doamna moașă.

A început să completeze fișa COVID. „Ia spune fetiță: ai fost plecată pe undeva în ultima vreme? Ai luat COVID?”. Din „fetiță” nu mă scotea. Raspund sfioasă că nu am avut COVID, nu am călătorit, ci am stat mai mult în casă. Și continuă „Ești căsătorită? Da bărbatu-tu ce face? A luat COVID? Sau a plecat la cules de sparanghel?”. Începeam să mă enervez, dar mă gândeam că sunt pe mâinile ei și am preferat să răspund frumos.

Terminând cu întocmirea fișei, am fost mutată cu tot cu bagaj într-un salon în care oricum nu aveam stare. Trebuia să mă plimb pe hol de durere, poate, poate mă vede cineva. Mă tot întrebau asistentele de ce nu stau în salon, că fiind pandemie nu avem voie sa ne foim prea mult, nici să urcăm și să coborâm scările. Mă durea îngrozitor, uitasem de covid și alte griji. Era deja ora 12:00. Cum „m-am făcut cunoscută” pe secție prin faptul că nu stăteam în salon, eram mereu luată la monitorizare sau consult pe masă. Copilul bine, eu bine, dar fără dilatație.

Au inceput dureri și mai mari. Mi s-a administrat o perfuzie cu ceva calmante în ideea că rezist așa până sâmbătă. La 2 ore de la perfuzie eu nu mai rezistam. Am mers în sala de nașteri și acolo am fost consultată de moașă până mi s-a rupt apa. O tot întrebam pe doamnă dacă totul e bine, iar în caz contrar să mi se facă cezariană că simțeam că nu mai rezist nici fizic, nici psihic. Ofticată de atâtea întrebări îmi spune „vrei să naști sau nu? Azi naști sigur. Până ies eu din gardă la 19:00 sigur naști”. O intreb dacă am dilatație acum. Îmi răspunde pe un ton nervos „auzi fetiță? Câte clase ai?”. Îi răspund cu jumate de gură „am terminat Politehnica”. Parcă se enervase și mai tare și spune: „Înseamnă că știi ce înseamnă 4 cm. Poți să mergi să îți aduci bagajul din salon în camera de travaliu că naști azi”.

Merg în salon, iau ghiozdanul, geanta mare și pornesc spre sala de travaliu. Când mă luau durerile mari puneam geanta jos și o împingeam cu piciorul, dar i s-a făcut milă unei infirmiere de mine și am apucat amandouă de geantă să o cărăm. Dânsa îi și reproșase moașei cum de m-a trimis singură după bagaj. S-a facut ora 15:00.

Eram deja de 11 ore cu dureri. La ultima monitorizare i-am zis doamnei moașe că dacă nu am dilatație să mi se facă cezariană că simt că nu mai am puteri. „Da tu ai venit să naști? Nu știai unde vii? Ia nu te mai plânge atât că parcă te văd și la anu’ cu burta mare pe aici.” Efectiv se țipa la mine.

Mentionez ca eram rugate să lăsăm telefonul în salon când mergeam la ea la consult, nu avem voie nici măcar în buzunarul halatului să îl avem. A mai strigat la o colegă să o cheme pe doamna doctor să vină să mă vadă și ea că prea mă plâng. A venit doamna doctor, alta decât sărbătorita de dimineață, m-a consultat și a zis clar și tare „fetelor, pacienta asta naște în cateva minute, voi nu vedeți? Hai repede pe masă”.

În 5 minute s-au strâns toate în jurul meu, a început și bebe să se agite, moașa urla să nu mai țip atât, că sunt singura care țipă, că sunt cea mai rea de gură. Le-am spus rapid că am diabet, rh negativ și am făcut și un stop cardiorespirator la o altă intervenție chirurgicală, deci aș avea nevoie de oxigen.

Elementele erau specificate și în dosarul de monitorizare, dar nu l-a citit nimeni. Nașterea a durat 15 minute, mi-am văzut bebelușul în fugă în timp ce eram cusută. De bucurie nici nu îmi păsa de durerile pe care le aveam. Doamna doctor a fost foarte amabilă, în schimb moașa m-a terminat din vorbe. După naștere am fost mutată în salonul de lângă, unde am fost invitată să folosesc găleata pe post de toaletă. Colega de salon a fost chemată la monitorizare deoarece urma să nască și doamna moașă a prins un moment liber să îmi facă o vizită în salon. Vorbeam cu mama spunând că am nascut și suntem bine, dar se aude o voce pe fundal „Auzi?! Când termini de vorbit cu mă-ta vreau și eu să îți spun ceva”.

Închei rapid conversația, rămânând și mama uimită de ce a auzit. Doamna continuă „Ai avut o gură, ai fost tratată ca o prințesă, parcă nu știai unde vii. Nu știu dacă te-a învățat mă-ta, da se dă prosop cu săpun când naști”. I-am răspuns că nu am de gând sa ofer nimic și a plecat nervoasă. Cam așa a fost nașterea la Spitalul Roman.

Naștere la Spitalul din Roman. O moașă de coșmar și sticle de apă cărate la baie de proaspetele mămici. Povestea Alinei | Demamici.ro

Ce s-a întamplat pe secția de neonatologie. Cum erau tratați bebelușii

Am nascut joi, iar până urmatoarea zi nu mi-au adus copilul. Am avut noroc de o cunoștință care a vorbit cu una dintre asistente să îi facă o poză băiețelului. Era un ghemotoc roșu de plâns. Dimineața a venit o asistentă și a strigat numele meu de familie.

Mi-a lasat copilul pe pat și a plecat. Nici nu știam ce să fac, să îi dau să mănânce, să îl schimb de scutec. L-am pus la sân și bucuria a fost că el a început să mănânce cu poftă. Am observat că ceilalți bebeluși stăteau aproape toată ziua la lampă și a venit și rândul băiețelului meu să stea.

3 bebeluși sub acea lampă. Se zgâriau, plângeau, cel puțin al meu era cel mai vocal dintre toți. Vedeam că nu îi place acolo, dar aveau mereu asistentele grijă să îmi reproșeze că de ce nu l-am pus dacă vreau să plec mai repede acasă. El plângea din ce în ce mai mult când îl puneam acolo, iar una dintre asistente a venit cu un biberon de lapte praf, că poate plânge de foame.

Am insistat să nu îi dea că am suficient lapte și copilul mâncase. De atunci a început să se simtă rău, să vomite și laptele matern și suplimentul de lapte praf pe care îmi spunea să îl dau. Mi s-a spus să mi se trimită de acasă o cutie de lapte praf că spitalul nu are pentru toți. Cum bebelușul se simțea rău, am chemat o asistentă să mă ajute. A zis ca are febră. Îi arătasem și iritația de pe corp de la statul sub lampă și mi-a spus să nu îl mai pun în acea zi.

Pentru că temperatura lui a ajuns la 37.5, doamna doctor a decis să îl ducă în zona copiilor prematuri, să îi facă o cură de antibiotice și să îl pună la lampă cât consideră ea că mie mi se face prea repede milă de el când plânge acolo. 2 zile tot am întrebat de el și același răspuns „e bine, îl aducem peste câteva ore la tine.”

Am întrebat dacă îi pot duce lapte și au spus că da, doar să duc pompa de sân și biberonul la bucătărie pentru sterilizare și așa am facut. Din 3 în 3 ore mă trezeam să duc laptele la bucătărie și când ajungeam acolo mereu vedeam lapte praf în biberonul lui. Cred că era în zadar efortul meu. La vizita medicului i-am arătat cam cât lapte am adunat pentru o masă (cam 100ml) și mi-a spus ca e prea mult pentru un bebeluș. După tratamentul cu antibiotice mi s-a reprosat că dacă aveam grijă de el puteam să plec mai repede acasă, deși copilul nu avea nici vaccinul făcut.

Naștere la Spitalul din Roman. O moașă de coșmar și sticle de apă cărate la baie de proaspetele mămici. Povestea Alinei | Demamici.ro

Puneam întrebări pentru că nu știam mai nimic, nici despre igiena nasului, a ochilor, a buricului, iar una dintre doctorițe chiar mi-a explicat foarte frumos cum ar trebui să fac. Am întâlnit și asistente și doctorițe bune și abia așteptam să mai treacă o zi în speranța că mâine vor veni tot ele.

În salonul în care am stat se făcea des curătenie, în schimb la toaletă rar găseai curat. Lipsa apei calde la duș e o mare problemă. În salon aveam apă caldă, dar trebuia să dăm drumul cu o oră înainte de a le face baie copiilor pentru a putea fi caldă. Noi mai duceam în sticle apă la baie ca să ne spălăm. Am stat 7 zile în acel spital și pot spune că a fost cea mai grea perioadă.”

FOTO SIMBOL

Vezi si: Naștere la Spitalul din Roman. Andreea, „certată” pentru că i-au trebuit copii atât de tânără | Demamici.ro

Vezi si: Există speranță după ce-a mai mare durere. Roxana a pierdut o fetiță la două săptămâni de viață, însă astăzi este mămica unei minuni de un anișor | Demamici.ro

Vezi si: Naștere umilitoare, în Roman. Mariei nu i-a fost arătată fetița și a fost pusă să-și facă nevoile într-o găleată | Demamici.ro

Vezi si: Româncă din Bacău a născut gemeni identici, cu probleme cardiace, în Marea Britanie. Povestea lui David și Theodor, micuții eroi care au depășit așteptările medicilor | Demamici.ro

Vezi si: Naștere în Moinești, Bacău. Alina a povestit cu detalii experiența traumatizantă prin care a trecut | Demamici.ro

Fiecare experiență a nașterii este unică. Ea este relatată așa cum a fost percepută de mămica în cauză. Dacă sunt cititoare care au avut parte de o experiență foarte bună în aceeași unitate medicală (sau alta), le invităm să își împărtășească experiențele.

Dacă doriți să vă împărtășiți povestea nașterii, sub toate aspectele, fie ele pozitive sau negative, ne puteți scrie pe adresa de e-mail demamici@gmail.com sau pe pagina de Facebook De mamici. Tot aici puteți atașa și fotografii pe care doriți să le faceți publice. Nu există limită de cuvinte. Ne rezervăm dreptul de a selecta poveștile care urmează să fie publicate. Prin împărtășirea poveștii și publicarea ei, vă asumați veridicitatea celor relatate! Odată publicate articolele nu vor mai putea fi șterse!