Naștere în Spitalul Sighetu Marmației, în plină pandemie: „Văzând spitalul groaznic, murdar, neechipat, zic clar: aici intru gravidă și ies cu covid!” Hermina are mai multe experiențe de naștere în spitalele de stat din România. Mai jos veți găsi relatată povestea ultimei nașteri, cea în care mămica a adus pe lume o mână de om de 2600 grame. Chiar dacă Spitalul din Sighetu Marmației era „vai de mama lui”, personalul medical a impresionat-o pe Hermina care s-a simțit sprijinită, înțeleasă și ajutată.
Nașterea a avut loc în iulie 2020, în plină pandemie.
Naștere în Spitalul Sighetu Marmației, în plină pandemie: „Văzând spitalul groaznic, murdar, neechipat, zic clar: aici intru gravidă și ies cu covid!”
Fără a interveni asupra textului, vă invităm să citiți povestea Herminei care a născut în Spitalul din Sighetu Marmației.
„Am văzut că mămicile povestesc despre nașterile în spitalele de stat din România, și m-am gândit să vă povestesc cum au fost nașterile mele, în spitale de stat din Maramureș.
Mă numesc Hermina. În urmă cu 7 ani am născut la Baia Mare, la Spitalul Județean, bine dotat din punct de vedere al echipamentelor, dar groaznic din punct de vedere al personalului atât profesional cât și empatic! Nu vreau să intru prea mult în detalii despre acea experiență. Vă voi povesti însă despre nașterea recentă, cea care a avut loc în Spitalul din Sighetu Marmației, în plină pandemie, pe 16.07.2020.
Pe 15.07. ajung cu ambulanța. Domnii de pe ambulanță, niște îngeri. Mă încurajau. Mai mult decât atât, m-au ținut de mână și a simțit că-mi sunt alături. Când am ajuns la spital, medicul ginecolog de gardă mă consultă și îmi spune sec, scurt pe 2: „o să naști dimineață.”
În gândul meu: „perfect. Am dat de naiba! Văzând spitalul groaznic, murdar, neechipat, zic clar: aici intru gravidă și ies cu covid!”
Mare mi-a fost mirarea când ajung în sala de nașteri: sărăcăcioasă, dar curată! O moașă și o asistentă, foarte drăguțe, îmi dau o cămașă toată ruptă (atâta aveau, și fiind pandemie nu aveam voie cu hainele noastre). În mai puțin de 2 ore începe „spectacolul”, intru în travaliu. Eu având deja 2 nașteri naturale, cam știam ce urmează.
Aveam sechele după prima naștere la Baia Mare. Îmi era frică că și astea mă vor lăsa să mă tăvălesc de durere și nu mă vor băga în seama până nu-mi voi smulge părul din cap și o sî urlu cât mă țin plămânii că mor.
Dar, surpriză! Aceste 2 femei, îngeri din spital, au stat lângă mine. În momentul în care mi s-a rupt apa, mi-au dat niște cârpe (atâta avea spitalul, și fiind pandemie, mă repet, nu aveam voie nimic de acasă). Mă lăsau să mă plimb cât era holul acela de mare, îmi permiteau să vorbesc cu soțul la telefon. Când clipa cea mare a venit, moașa era de un calm, de zici că scotea un tort din cuptor, nu un copil dintr-o crizată care plângea, urla și făcea ca toate alea.
Una dintre asistente mă ținea de mână. A venit momentul să fac cunoștință cu pitica mea, minunea mea de fata. Micuță și pricăjită a fost. 2650 de grame. Atât a avut când am adus-o pe lume.
Au spălat-o, au cântărit-o, înfășat-o, totul de față cu mine, în timp ce o doamnă mă curăța pe mine. Am stat 5 zile pentru că am prins weekend-ul, dar orice am avut nevoie, și s-a putut, mi-au dat cu drag: calmante, sfaturi despre cum să-mi îngrijesc sânii în alăptare și multe altele.
De câte ori aveam o problemă mergeam la ușa asistentelor și mereu îmi explicau, mă ajutau. Devenisem paranoică. Cum fata s-a născut așa mică și vomita mai mereu când o alăptam și plângea mult, intrasem într-un stres de nu vă imaginați. Din fericire, asistentele și pediatra ori de câte ori mergem la ele, disperată că nu știu ce are și nu știu ce să fac, mereu îmi arătau și îmi explicau.
O fi spitalul mai vai de mama lui, dar medicii și asistentele sunt super! Au empatie, au omenie! Începând cu femeia de serviciu care îți aduce pe sub mană o cafea și terminând cu moașa care te ține de mână în timp ce faci câțiva pași pe un coridor slab luminat. Și să nu se gândească cineva că am dat bani și de asta m-au tratat bine pentru că, sincer, nu am dat nimănui nici 50 de bani.”
Fiecare experiență a nașterii este unică. Ea este relatată așa cum a fost percepută de mămica în cauză. Dacă sunt cititoare care au avut parte de o experiență foarte bună în aceeași unitate medicală (sau alta), le invităm să își împărtășească experiențele.
Dacă doriți să vă împărtășiți povestea nașterii, sub toate aspectele, fie ele pozitive sau negative, ne puteți scrie pe adresa de e-mail demamici@gmail.com sau pe pagina de Facebook De mamici. Tot aici puteți atașa și fotografii pe care doriți să le faceți publice. Nu există limită de cuvinte. Ne rezervăm dreptul de a selecta poveștile care urmează să fie publicate. Prin împărtășirea poveștii și publicarea ei, vă asumați veridicitatea celor relatate! Odată publicate articolele nu vor mai putea fi șterse!
