Experiența nașterii la Maternitatea „Cuza Vodă” din Iași, cu bune și cu rele. Andreea povestește. La 23 de ani, tânăra mămică și-a adus fetița pe lume într-o maternitate din Iași. Nașterea a avut loc în timpul pandemiei când vizitele familiei nu erau permise. Fiind la prima experiență de acest gen, Andreea s-a lovit de întrebări și situații în care nu a știut cum să procedeze și nici nu a fost îndrumată de către cadrele medicale.
Cuprins:
Dacă pe partea de obstetrică-ginecologie totul a decurs perfect, lucrurile s-au schimbat în momentul în care bebelușul i-a fost adus în salon. Andreea subliniază că lipsa personalului medical își pune amprenta asupra psihicului mamelor care nu sunt suficient de bine instruite cu privire la felul în care ar trebui să-și îngrijească nou-născuții, cu atât mai mult în cazul mamelor aflate la prima experiență a maternității.
Fără a interveni asupra textului, vă invităm să citiți povestea Andreei care a născut la Maternitatea „Cuza Vodă” din Iași
Experiența nașterii la Maternitatea „Cuza Vodă” din Iași, cu bune și cu rele. Andreea povestește
Bună, numele meu este Andreea și aș vrea să povestesc experiența mea de la Maternitatea Cuza Voda din Iași. Sunt din Piatra Neamț, însă din cauza pandemiei spitalul nostru este destinat celor cu COVID-19. În momentul în care am aflat că sunt însărcinată, în mai 2020, am ales să îmi urmărească sarcina un medic din Iași și am ales să nasc la Maternitatea „Cuza Vodă”. Fiind prima sarcină și având doar 23 de ani, am căutat un medic bun, înțelegător și cu care să rezonez în mare măsură.
Din anumite cauze medicale, a fost nevoie de cezariană, pe care am programat-o cu doamna doctor cât mai aproape de termen, astfel, am programat cezariana pe 22 ianuarie 2021, la 39 de săptămâni. Datorită dorinței mele de a fi sigură că nasc cu medicul meu curant și la maternitatea unde acesta profesează (în Iași fiind două maternități, sunt de gardă pe rând) m-am internat cu o zi inaintea datei programate.
Pentru a fi totul în regulă, am făcut testul Covid în privat și m-am prezentat la biroul de internări cu rezultatul negativ si cu biletul de trimitere dat de doamna doctor, cu recomandarea de cezariană. Din triaj, dupa ce mi s-a efectuat o ecografie de către medic, pentru a se asigura că este totul în regulă cu bebe, am fost dusă pe etajul de gravide. Aici, experiența a fost una bună. Ajunsă la amiază, mi-a fost oferită mâncare de la sala de mese, dar doar după ce au servit masa toate gravidele deja internate acolo, asta pentru că, la Bucătărie nu s-a știut ce internări se mai fac în cursul zilei. Mâncarea a fost foarte bună și infirmierele care se ocupau de sala de mese au fost foarte drăguțe.
În ceea ce privește curățenia, totul a fost foarte curat, se făcea curățenie după program, atât în baia din salon cât și în salon, partea proastă e că prima oră din zi la care se efectua curățenia era ora 05:00.
Asistentele de aici, ne chemau la traseu la un anumit interval de timp pentru a se asigura că bătăile inimii bebelușului sunt normale și că totul decurge corespunzător.
Pe etajul de gravide era destul de multă agitație, precum și în salon deoarece erau fete internate pentru naștere naturală la care, bineînțeles, se declanșa travaliul. Din acest motiv, nu m-am putut odihni prea bine în acea noapte pe care o așteptam cu nerăbdare să treacă pentru ca a doua zi să îmi cunosc bebelușa. Cu greu, am reușit să dorm vreo 4 ore si iată-mă ajunsă a doua zi, ziua cea mare, 22 ianuarie 2021, ziua în care mi-am întâlnit minunea.
Ziua în care Andreea și-a cunoscut bebelușul, povestită cu lux de amănunte
Pe la amiază, am fost dusă pe secția de Terapie Intensivă, unde mi s-a montat o branulă și mi s-a administrat o perfuzie în timp ce așteptam să intru în sala de operație. În sala de nașteri atmosfera a fost una foarte liniștită, toată lumea era calmă și voioasă. A mers cu mine un asistent de pe secția de terapie intensiva, care a stat cu mine pe tot parcursul operației, m-a ajutat să îmi mențin postura corectă pentru administrarea rahianesteziei, anestezie pe care nu am simtiț-o deloc.
După acest moment, am fost întinsă pe masa de operație unde în câteva minute am amorțit de la brâu în jos. Pe tot parcursul operației, pe lângă asistentul de la terapie intensiva care a fost lângă mine și mi-a administrat și injecții in branulă, a mai fost o asistentă care urmărea atent tensiunea și pulsul pentru a fi sigură că totul decurge normal.
Operația a ținut aproape o oră. După primele 20 de minute, la 12:04, doamna doctor, ajutată de domnișoara rezident, a adus-o pe lume pe bebelușa mea dragă și în următoarele minute a continuat sa curețe uterul și să coase operația. (După 3 săptămâni de la naștere, operația aproape că nu se vede).
Medicul neonatolog, ajutat de o asistentă, au măsurat bebelușul, l-au cântărit și l-au verificat, după care l-au dus la neonatologie. Din păcate, am vazut prima dată bebelușul doar cât îl măsurau și verificau.
După ce a terminat doamna doctor de închis operația, am fost dusă la ATI. Aici, asistentele au fost super drăguțe cu noi, ba chiar era una dintre ele care ne spunea și glume. Ne administrau calmante la nevoie, ne încurajau sa bem multe lichide pentru a elimina anestezia cât mai repede și imediat cum începem să ne dezmorțim să încercăm cu ajutorul infirmierelor să ne dăm la marginea patului și după ce mai prindem un pic de puteri să facem și câțiva pași.
Dat fiind că termenul de stat pe ATI este de 12 ore de la operatie, erai oarecum încurajată automat să te mobilizezi cât mai repede. Așadar, am fost mutată pe salonul de lehuze la 12 noaptea, împreună cu alte 2 fete. Atunci seara a venit asistenta de la neonatologie să ne pună câteva întrebări pentru certificatul constator și să ne înștiințeze că vom primi Bebelușii dimineață la prima oră.
După aceea, am fost vizitate de asistenta care se ocupa de noi, cea de la obstetrică-ginecologie, o doamnă foarte drăguță care ne-a încurajat și ne-a spus și dumneaei câte o glumiță, ne-a făcut anticoagulantul și ne-a îndemnat să dormim pentru a avea forțe pentru când vin copilașii.
Andreea și-a putut strânge fetița la piept abia a doua zi după operație
Dimineață la ora 05:00 am primit bebelușii, împreună cu 12 pamperși, crema pentru funduleț și suplimentul de lapte și cu niciun sfat despre cum și ce să facem, cum să îi schimbăm, cum să îi hrănim, etc. Ba chiar, doamna asistentă, când mi-a dat bebelușul a început să țipe la mine că îmi strâng copilul prea tare în brațe și îl omor.
Pe deasupra, o colegă de salon a întrebat-o dacă își poate îmbraca copilul în hăinuțe, ca să nu mai stea în pelinci și răspunsul ei a fost, pe un ton răstit: „Da, cum să nu, îmbrăcați-i și o să vedeți ce copii agitați o să aveti!”
Pe lângă acest răspuns minunat, ne-a mai zis: „Dacă le dați de mâncare cum trebuie și îi schimbați cum trebuie, poate, cu noroc veți dormi 2 ore.” De aici, decăderea mea psihică a început.
Nimeni nu i-a explicat cum să-și îngrijească nou-născutul: „Ar fi contat mult să ne explice ce trebuie să facem”
Până la externare, ore pe care le număram încontinuu și simțeam că nu mai trec, am fost foarte stresată, la un punct de a claca, am și plâns, toate pentru că nu știam ce să fac și cum să fac. Nu am mai avut niciun copil și nici nu am mai avut grijă de unul. Asistentele de la neonatologie veneau din 3 in 3 ore cu suplimentul de lapte și cam atât. Am observat că ziua sunt mai multe asistente, însă noaptea este una singură care trebuie să se împartă la toate saloanele de pe etaj și să aibă grijă de copiii care nu sunt duși încă la mamele lor.
Acest lucru este de înțeles, ca este greu să stea să fie atentă la nevoile fiecărei mămici în parte, însă ar fi contat mult să ne explice ce trebuie să facem. A fost o singură asistentă care ne-a arătat cum să îi atașăm corect la sân, asta dupa ce eu eram transpirată de parcă aș fi alergat km ( în maternitate sunt 27-28 de grade și combinat cu stresul s-au simțit ca 32) și am chemat-o că nu știam ce să mai fac pentru că bebelușul meu plângea încontinuu. Tot ea, ne-a spus că dacă avem nevoie de pelinci curate să solicitam, sau dacă este nevoie de vată pentru a-i putea șterge la fund, ni se oferă, asta dacă noi nu avem.
A mai fost o asistentă drăguță care ne ajuta să îi infășăm și după ce a văzut că ne chinuim, ne-a încurajat să îi îmbrăcăm în hăinuțe. Eu, chiar dacă nu am reușit niciodată să o înfăș bine, am preferat să o las în pelincuțe, pentru că la vizita doctorului neonatolog trebuiau dezbrăcați și am considerat că ne chinuim amândouă.
Cât am stat în spital, nu am putut merge să mănânc la sala de mese, pentru că bebelușa era agitata mai tot timpul, nu dormea legat mai multe ore, abia reușeam să merg la toaletă. Am chemat, cu ajutorul colegelor de salon, în fiecare zi asistenta de la neonatologie pentru că efectiv nu mai știam cum să o liniștesc, nu știam ce se întâmplă…
Echipa medicală, cu plusuri și minusuri
Asistentele care aveau grijă de noi, au fost foarte drăguțe, ne-au dat calmante la nevoie, ne întrebau cum ne simțim și ne făceau toaleta intimă zilnic. Asta a fost o parte pozitivă pe parcursul șederii. În schimb, în 56 de ore cât am avut bebelușul cu mine, am dormit 5 ore, dintre care, de oboseală, după un somn scurt, nu am reușit să aud bebelușul cum plânge. Au tras colegele de salon de mine și abia abia am reușit să mă trezesc să o schimb și să îi dau de mâncare. Consider că aș fi fost mai puțin agitată și stresată dacă aș fi știut cât de cât ce să fac, dacă mi s-ar fi arătat sau măcar mi s-ar fi spus.
În ziua externării, când am aflat că sunt gata actele mele și ale bebelușei, i-am mulțumit lui Dumnezeu că nu mai stau și că merg acasă.
În ceea ce privește activitatea cadrelor medicale pe partea de Obstetrică-ginecologie și a empatiei față de o gravidă/ lehuză, totul a fost, jos pălăria. Același lucru, l-aș putea spune și despre medicii neonatologi, însă, o parte dintre asistentele de la neonatologie, mai ales că sunt femei, au uitat ca au fost și ele în locul nostru, un loc necunoscut la început și neexperiementat. Ar putea fi mai cooperante și mai înțelegătoare.
Recomand Maternitatea Cuza Vodă, dar cu precizarea ca trebuie să stai bine cu psihicul, mai ales dacă ești la prima naștere, sau să mergi cu lecțiile de parenting învățate, eventual și cu câteva ore de practică efectuate înainte.”
Fiecare experiență a nașterii este unică. Ea este relatată așa cum a fost percepută de mămica în cauză. Dacă sunt cititoare care au avut parte de o altfel de experiență în aceeași unitate medicală (sau alta), le invităm să își împărtășească poveștile.
Dacă doriți să vă împărtășiți povestea nașterii, sub toate aspectele, fie ele pozitive sau negative, ne puteți scrie pe adresa de e-mail demamici@gmail.com sau pe pagina de Facebook De mamici. Tot aici puteți atașa și fotografii pe care doriți să le faceți publice. Nu există limită de cuvinte. Ne rezervăm dreptul de a selecta poveștile care urmează să fie publicate. Prin împărtășirea poveștii și publicarea ei, vă asumați veridicitatea celor relatate!
