Confesiune: nu mi-e dor de perioada în care eram mamă de copil mic. „O să-ți fie dor de perioada asta” este o expresie pe care mamele o aud adesea atunci când mai au puțin și răbufnesc în mijlocul haosului de care se simt înconjurate.
Sigur, cine o zice, o face ca să stoarcă un strop de recunoștință din partea mamelor, să se plângă mai puțin de situația lor și să le facă să se simtă hashtag- binecuvântate în această perioadă , în care reușesc să supraviețuiască de la o zi la alta cu părul nespălat și lipsa dușurilor, în timp ce inima le dă palpitații de la numărul de cafele băute, cât să facă față nopților nedormite din ultimii ani.
Pentru toți cei care sunt gata să mă judece, ascultați aici.
Lipsa somnului din primii ani ai maternității, care îți dereglează ulterior capacitatea de a mai avea un somn odihnitor, e un efect advers despre care nimeni nu m-a avertizat.
Știam că voi fi obosită. Dar nimeni nu mi-a spus cât de obosită și cât de mult mă va bântui această oboseală.
Chiar și după ce copiii mei au început să aibă un program decent de somn, eu în continuare dormeam agitat sau superficial.
Mă obișnuisem să sesizez orice zgomot, mișcare sau indiciu că ceva se întâmplă în jurul meu, iar eu trebuie să acționez imediat, acolo unde e nevoie de mine.
Cel puțin, așa m-am simțit în ultima decadă a vieții mele.
Copiii mei au 10, respectiv 6 ani și jumătate acum, și de când au devenit mai independenți și e mai puțin nevoie de mine, încep să îmi observ mai bine corpul și cum și-au pus amprenta asupra lui anii maternității.
Nu mă înțelegeți greșit: ca mamă, mereu va fi nevoie de tine. Însă anxietatea care te urmărește zilnic, atunci când ai un copil mic, teama să nu i se întâmple ceva rău? Asta cu siguranță se reduce simțitor și cu bucurie constați acest lucru, după ce copilul mai crește.
De exemplu, dacă mergem la un loc de joacă, stau liniștită pe bancă. Un concep tare bizar pentru mamele de copii mici. Știu!
Nu mai este nevoie acum să merg pe lângă perimetrul zonei de activități, în timp ce copilul se cațără, iar mâinile mele stau mereu în aer, gata să-l prindă, în caz de alunecă, de parcă aș fi și eu, la rândul meu, un jucător de baschet.
Mai ales că ai mei mereu au avut o tendință de a cădea, de a se juli, de a fi la un pas să-și rupă ceva.
Confesiune: nu mi-e dor de perioada în care eram mamă de copil mic și asta pentru că nu mi-e dor nici de sentimentul constant de anxietate pe care l-am trăit în primii ani
Drumul spre locul de parcare nu mai e un coșmar atât de mare în prezent. Îmi aduc aminte cu câtă grijă îmi țineam copilul de mână, în timp ce ne opream să mă asigur din ambele direcții, înainte de a traversa. Timp în care, ce să vezi! Copilul se desprindea de mine, sărea direct pe trecerea de pieton în timp ce striga: „Pot și singur!”
Țipam ca din gură din șarpe, alergând totodată după el, apoi îl strângeam de încheietura mâinii și îi explicam scrâșnind din dinți că poate oricând să dea o mașină peste el, chiar dacă e pe trecerea de pietoni.
La fel cum pot liniștită să îmi las ușile la dulapuri deschise acum. Nu îmi mai este teamă că va veni cel mic pe furiș și îmi va sparge vasele sau că va înghiți accidental detergent.
Piesele mici de lego încă îmi dau dureri atunci când calc accidental pe ele prin casă. Însă măcar a dispărut pericolul înghițirii lor de către copii.
Sincer, nu îmi este dor deloc de sentimentul constant de anxietate și hipervigilență care mă urmărea pe atunci zi de zi.
Când văd acum familii care aleargă pe stradă după copiii lor, să-i ferească de pericole, îmi dau seama că nu… nu îmi lipsește asta.
În schimb, mă uit la ei și îmi zic: „Mă bucur că nu trebuie să mai fac asta”.
Acum, grijile sunt altele cu copiii mei, pe măsură ce cresc.
Cum se descurcă la școală? Cum se înțeleg cu prietenii lor? Oare când vom începe să vorbim despre pubertate și sex? Câte ore ar trebui să stea la calculator? Sunt implicați în suficiente activități extra?
Lista de întrebări mereu va fi lungă, însă simt că îi pot face față și e mai ușor de gestionat.
Sau poate că eu am devenit mai bună la a gestiona situațiile cu copiii, după toți acești ani.
Așa că dacă și tu te afli în primii ani ai maternității și te întrebi uneori, oare în ce te-ai băgat, mai așteaptă puțin.
Poate că îți va fi și dor de această perioadă. Însă s-ar putea să ajungi și în situația în care să nu regreți deloc acești ani.
sursa: articol tradus de pe mother.ly
Vezi și: Furia de mamă e o reacție care ascunde o problemă mult mai gravă | Demamici.ro
