Asistent de pe un elicopter SMURD, solicitat să salveze viața propriului băiețel. Un asistent de pe un elicopter SMURD a fost solicitat să își salveze propriul copil în vârstă de 4 ani.
Cazul emoționant s-a petrecut la Timiș, unde serviciile de urgență au anunțat, sâmbătă, un accident rutier pe raza localității Fardea, la câțiva kilometri de Lugoj.
Potrivit martorilor, asistentul SMURD – tatăl copilului accidentat grav, a izbucnit în lacrimi când a ajuns la fața locului și și-a dat seama că e vorba de propriul lui copil.
Asistent de pe un elicopter SMURD, solicitat să salveze viața propriului copil. Băiețelul se afla în vacanță la bunici
Copilul de 4 ani se afla în grija bunicilor, atunci când s-a petrecut accidentul. Băiețelul ieșise să se plimbe cu bicicleta și, într-un moment de neatenție, a fost lovit de un autoturism care circula regulamentar, potrivit declarațiilor făcute de polițiști.
Din cauza vârstei, dar și posibilelor traumatisme ivite la impactul cu mașina, s-a decis ridicarea băiatului cu elicopterul SMURD și transportarea lui de urgență la spital.
Tatăl băiatului se afla pe tură, la muncă, atunci când au fost solicitați să intervină cu elicopterul.
Inițial, nu s-a gândit nicio clipă că ar putea fi vorba de copilul lui, însă odată ajuns la fața locului, salvatorul SMURD s-a apropiat de copil cu ochii în lacrimi.
Localnicii care au asistat la scenă au fost, la rândul lor, emoționați și au început și ei să plângă, doar imaginându-și durerea din sufletul tatălui.
Copilul a fost preluat de elicopterul SMURD și transportat de urgență la Timișoara.
Din primele examene medicale, se pare că starea băiatului este una stabilă acum și se află în afara oricărui pericol.
Vezi si: Bebelus nascut de 12 ore, abandonat la usa unei case. Politistii ii cauta mama | Demamici.ro