A trecut prin două nașteri naturale total diferite. După prima s-a chinuit 4 luni, după cea de-a doua s-a recuperat în 2 zile. Cititoarea noastră nu a dorit să facă public numele maternității în care a născut. Ne-a împărtășit experiența nașterii prezentând atât aspectele pozitive, cât și cele negative. A trecut prin două nașteri naturale și este mămica a doi băieți. Nicio naștere nu seamănă cu alta, nici măcar în cazul aceleiași persoane.
Vă invităm să citiți poveștile despre cele două nașteri naturale, așa cum cititoarea noastră ni le-a împărtășit.
„Prima mea sarcină a fost foarte grea, cu multe grețuri, timp de 5 luni, în care reușeam să mănânc și să beau ceva doar seara. Sângerări și dureri de burtă până în luna a 4-a. Infecție cu streptococ beta hemolitic si diverse alte bacterii până în luna a 8-a, iar în paralel făceam și facultatea și aveam grijă de noua noastră gospodărie.
Am rămas însărcinată la scurt timp după căsătorie și așteptam cu nerăbdare primul nostru copil, care am simțit din prima clipă că va fi băiețel, așa cum îmi doream dintotdeauna.
Am mers pe tot parcursul sarcinii la o doamnă doctor ginecolog la care se ducea mama mea, așa că am mers pe încredere, deși nu mi-a plăcut de la bun început. De fiecare dată când îmi mai apărea câte o bacterie la analize, mă întreba cu ce obiecte mai umblam eu și soțul meu pe acolo, de nu mai dispar microbii odată. Pe scurt, nu simțeam că mă respectă și mă acuza de niște lucruri pe care îmi era cu neputință să le fac, căci respectam cele mai stricte reguli de igienă.
În final, am ajuns și în săptămâna 38. Ultimul control fusese la 36 de săptămâni, când îmi spusese că bebelușul este foarte bine, avea aproape 3 kg și se dezvolta frumos. Noi eram în plin proces de renovare a apartamentului, eram relaxată și îmi programasem pe zile ce treburi mai am de făcut până la 40 de săptămâni. Până atunci, în ultimele două săptămâni, mă cam obosisem, spălând pe jos, ștergând praful și multe altele, dar nu am crezut că aceasta mă va face să îmi văd bebelușul mai repede decât era programat.
La fix 38 de săptămâni, după-amiaza, au început ușoare dureri de burtă, pe care le-am pus pe seama iaurturilor mâncate în ziua aceea. Pe scurt, am crezut că am o indigestie. Seara, i-am spus soțului că am mâncat cam aiurea, că mă doare un pic burta și că o să merg să fac o baie ca să mă mai liniștesc. „Doar nu naști azi!”, a fost replica lui. „Sigur că nu, cum să te gândești la așa ceva, am zis eu. Mai sunt două săptămâni!”
Baia a reușit să mă liniștească destul de bine. Ne-am culcat pe la ora 22:00, dar eu tot nu reușeam să adorm. Mă învârteam de pe o parte pe alta, parcă ceva nu era în regulă, iar burta începuse să mă doară ca în perioada dinainte de ciclu. Văzând că durerile mă iau și mă lasă, am zis să cronometrez timpul dintre când mă lasă durerea și când începe iar. Era miezul nopții și eu aveam contracții din 5 în 5 min. Mi-am sunat doctorița și prima întrebare a ei a fost de ce nu am sunat cu 2 ore mai devreme, ca să mă interneze. Așa, dacă e miezul nopții, ea nu are ce să îmi mai facă și să mă duc la maternitatea de gardă.
Am pornit, deci, spre maternitatea de gardă din oraș, unde nu cunoșteam pe nimeni și eram pierdută cu totul, s-a constatat că am dilatație 2 și m-au pus la ecograf. Ecografia a fost făcută, cred, de o doamnă doctor rezident, care pur și simplu tăcea și nu lăsa să se vadă nimic pe fața ei. După câteva minute bune de liniște totală, i-am cerut să îmi spună și mie ceva. A zis că bebelușul are cordonul ombilical înfășurat de două ori în jurul gâtului și atât. Apoi a plecat.
Gândul că bebelușul meu s-ar putea sufoca mă îngrozea, deși eu nu sunt deloc o fire care intră în panică și eram sigură că mă vor băga în operație, dar în curând a venit o doamnă, care m-a anunțat că o să mă lase să nasc natural și că mă vor băga în curând în sala de nașteri.
Am urcat, deci, la etaj, am fost pusă la monitoare într-un salon și am rămas acolo toată noaptea, cu contracții ușoare. La ora 06:00, aveam doar dilatație 3 și mă plimbam pe holuri cu alte doamne care erau în durerile nașterii, când o doamnă asistentă care m-a văzut a zis că sunt prea relaxată și că mă bagă la perfuzie.
Mi-a pus o perfuzie cu oxitocină și de atunci au început durerile mari, care au ținut aproximativ 5 ore. Mi-au interzis să stau jos, mi-au zis doar să mă plimb, cu perfuzia după mine, dar eram atât de slăbită după 36 ore de nesomn și dureri încât de multe ori am simțit că leșin. Strigam după cineva să vină măcar să mă țină de mână, să nu cad, sau măcar să îmi facă un calmant, dar doamnele asistente treceau prin fața salonului, se uitau la mine indiferente și plecau mai departe. Una chiar s-a răstit la mine, să mai tac, că vocea mea se aude pe tot etajul.
Din când în când venea doctorița de gardă să mă consulte, aveam când dilatație 5, când dilatație 7, până când, în sfârșit, am auzit cuvintele magice, să mă urc pe masă, că e timpul să nasc. Am văzut dintr-odată intrând în salon câteva asistente și încă două rezidente. Am început să plâng de durere și oboseală, că nu mai suport, iar atunci una dintre rezidente m-a luat de mână și a început să mă mângâie. A fost un gest extraordinar, o picătură de alinare într-o mare de durere, gest pentru care îi voi rămâne recunoscătoare toată viața.
A trecut prin două nașteri naturale total diferite. După prima s-a chinuit 4 luni
În final, tot împingând, am auzit-o pe doctorița de gardă cum îi spune celeilalte rezidente că o lase pe ea să mă taie. Am simțit tăietura și, dintr-o dată, aud strigătele doctoriței: „Ce ai făcut acolo? Nici o ceapă nu o tai așa. Lasă-mă pe mine de acum!”.
A ieșit copilul, în cele din urmă, fără să respire, l-au luat repede asistentele și după câteva secunde, care mi s-au părut ore, i-am auzit plânsetul firav, care m-a făcut să izbucnesc într-un plâns și mai puternic, dar de data aceasta de bucurie. A primit scorul Apgar 7. L-au luat în altă cameră. Doamna doctor m-a cusut și apoi am fost dusă în sala de lăuzie, unde am plâns 2 ore, de bucurie, de oboseală și de toate.
Celelalte mămici îmi ziceau să mă liniștesc, să fiu fericită, dar eu nu puteam, simțeam că trebuie să mă descarc după toate prin câte trecusem.
După ce am ajuns în salon cu copilul, a urmat calvarul atașării la sân, căci copilul nu voia să sugă și plângea de foame. Am avut parte de încă o zi și jumătate de nesomn, timp în care nu știam cum să îmi satur bebelușul, căci nu accepta nici formula, când, în a treia seară, a venit una dintre asistentele de la copii și mi-a pipăit sânii, care erau tari ca bolovanul, plini de lapte.
S-a speriat, a luat repede copilul , mi l-a pus în brațe și, efectiv, l-a obligat să sugă, încercând permanent să îi introducă mamelonul în gură, până când a reușit. Îi voi rămâne veșnic recunoscătoare acelei doamne, datorită căreia mi-am alăptat foarte frumos copilul timp de 1 an și 5 luni. În acea noapte, copilul meu a supt efectiv 3 ore întregi, 1 oră și jumătate la un sân și o oră și jumătate la celălalt. Iar apoi am avut și eu și el parte de primele ore de somn lin.
În urma acestei experiențe, am rămas cu o bucățică din aparatul genital extern lipsă, cu dureri în zona perineului care au ținut 4 luni, dintre care una am petrecut-o stând pe un colac, dar, pe de altă parte, cu un copilaș minunat, deștept și frumos.
La a doua sarcină, am avut grijă să îmi aleg alt medic, profesionist și cu respect față de om, la care am programat nașterea prin inducere, ca să nu mai am surprize. Am fost și de data aceasta tăiată și cusută, dar atât de bine, încât după două zile stăteam în șezut. Acum am doi băieți minunați și le doresc tuturor să aibă parte de medici profesioniști și de asistență corespunzătoare atât pe sarcină, cât și la naștere, precum și copiii sănătoși!”
FOTO SIMBOL
Fiecare experiență a nașterii este unică. Ea este relatată așa cum a fost percepută de mămica în cauză. Dacă sunt cititoare care au avut parte de o altfel de experiență în aceeași unitate medicală (sau alta), le invităm să își împărtășească poveștile.
Dacă doriți să vă împărtășiți povestea nașterii, sub toate aspectele, fie ele pozitive sau negative, ne puteți scrie pe adresa de e-mail demamici@gmail.com, pe pagina de Facebook De mamici sau pe Instagram.
Tot aici puteți atașa și fotografii pe care doriți să le faceți publice. Nu există limită de cuvinte. Ne rezervăm dreptul de a selecta poveștile care urmează să fie publicate. Prin împărtășirea poveștii și publicarea ei, vă asumați veridicitatea celor relatate!
