Mămico, nu ne vor lăsa să-i legănăm la nesfârșit. Am clipit și dintr-o dată, nu-mi explic cum, nou-născutul meu somnoros a devenit un toddler simpatic cu o personalitate puternică.
În majoritatea nopților când îmi legănam fetița să o adorm, mă gândeam la toate lucrurile pe care trebuia să le fac după ce reușeam s-o culc. „Să nu uit să pun rufele în uscător. Trebuie neapărat să termin planul lecției. Dacă am timp ar trebui să dau și un mop în bucătărie.” Ca orice părinte care și lucrează, lista mentală a to-do-urilor nu se termină niciodată. În mintea mea este un inventar continuu al lucrurilor pe care am reușit să le fac și al celor care urmează. Dar, în această seară, în timp ce-mi legănam fetița m-a uitat la piciorușele ei și mi-am dat seama că ele îmi depășesc brațele. Mi-am amintit cum la început brațele mele reușeau să o cuprindă cu totul. Stătea acolo, la pieptul meu, înfășurată în păturică ca o sărmăluță și încăpea perfect în brațele mele. Doamne, mi se pare că a fost ieri.
Am clipit și dintr-o dată, nu-mi explic cum, nou-născutul meu somnoros a devenit un toddler simpatic cu o personalitate puternică.
Mămico, nu ne vor lăsa să-i legănăm la nesfârșit
Privirea mi s-a oprit pe fața ei micuță în întuneric și am uitat de lista de lucruri pe care trebuia să le fac după ce o adormeam. I-am privit pleoapele care încă se luptau cu somnul și mi-am amintit toate nopțile nedormite pe care le-am petrecut așa, cu ea în brațe, legănând-o.
Mi-am amintit cum am legănat-o în prima noapte în care am adus-o acasă de la spital. Atât de copleșită de dragoste și bucurie, dar atât de epuizată… M-am gândit la toate nopțile cuprinse între acea primă noapte și momentul prezent. Mi-am amintit nopțile grele, albe în care am trecut împreună prin pusee, dinți și răceli, dar și pe cele dulci în care am dormit împreună îmbrățișate toată noaptea.
I-am privit pleoapele cum au căzut greoaie și am ținut-o și mai strâns la piept și am legănat-o puțin mai mult. Zilele au zburat din momentul în care am adus în casă această binecuvântare mică și știu că timpul nu va încetini să curgă cu aceeași repeziciune.
Știu că va veni ziua, nu foarte târziu în viitor, când fetița mea micuță nu va mai vrea ca mama să o legene până adoarme. Nu va mai vrea să-mi audă cântecelul pe care i l-am cântat de milioane de ori. Nu va mai vrea s-o pup pe frunte și să-i urez vise plăcute înainte de a se băga la somn. Așa că în această noapte vreau să trăiesc prezentul fără să-mi mai las mintea să se gândească la următorul lucru pe care îl am de făcut. Mi-am privit fetița cum adoarme și am savurat fiecare clipă alături de ea. Am legănat-o puțin și încă puțin, apoi… încă puțin.
Privirea mi s-a oprit pe fățuca ei dulce dorindu-mi să îngheț acest moment și s-o păstrez așa micuță pentru totdeauna. Știu însă că viitorul ne va aduce multe lucruri noi și la fel de frumoase…
Pentru moment mă voi bucura de clipele pe care le trăim acum și voi face totul pentru a fi cea mai bună variantă a mea în acest moment. Rufele vor fi acolo și peste o oră și peste două, iar dacă podeaua din bucătărie rămâne nespălată până mâine, nu se întâmplă nimic. Acum, cel mai important lucru este să stau aici, cu fetița mea în brațe și s-o legăn. Acesta este cel mai important lucru din lumea asta, căci ei cresc atât de repede…
Traducere după Megan Hanson
