Viata postpartum de cosmar a unei mame fara copil. „Mi-am ingropat bebelusul, dar corpul meu nu stie asta.” …sau perioada postpartum despre care nimeni nu vorbeste.
Scadere brusca greutate. Nu mai am apetit, nu imi mai este pofta de nimic. Insa sanii imi sunt plini cu lapte. Lapte care nu va mai apuca sa-mi hraneasca bebelusul.
O cicatrice ramasa de la cezariana care se vindeca, dar care imi produce disconfort si mancarime mai rau ca niciodata. De parca ar sti ca sufletul pe care l-a adapostit atatea luni s-a nascut cu 17 saptamani mai devreme decat ar fi trebuit.
Medicamentele le tii alaturi, sa iti mai potoleasca durerile. Cearcane negre si adanci ti-au aparut sub ochi de la lipsa somnului. In acelasi timp, tanjesti sa faci si tu acele nopti albe, in care bebelusul are nevoie sa fie hranit si schimbat. Lacrimi care iti curg suvoaie pe chip zi de zi.
Au trecut 4 saptamani de cand bebelusul nostru a murit la 22 de saptamani. Patru saptamani. 28 de zile. 672 de ore. 40.320 de minute. Si fiecare minut l-am petrecut gandindu-ma la el, intr-o forma sau alta.
Viata postpartum de cosmar a unei mame fara copil.
Imi este dor sa il port in pantece. Imi este dor sa ii simt inimioara cum bate. Imi este dor sa il vad la ecografie. Imi este dor sa vad cum cainele nostru adoarme langa burtica mea.
Imi este dor de toate planurile pe care le faceam pentru sfarsitul lunii februarie, atunci cand ar fi trebuit sa se nasca. Mi-e dor de tot ce tine de el.
Avem tendinta sa vorbim doar despre partile frumoase ale vietii. Impartasim cu drag momentele frumoase pe care le traim. Insa cum ramane cu restul?
Toate mamicile vorbesc despre provocarile maternitatii si recuperarea postpartum.
Ce faci, totusi, atunci cand te recuperezi postpartum insa fara bebelus?
Recuperarea postpartum dupa pierderea copilului este cel mai tragic lucru pe care il poate trai o femeie
Ai parte de aceleasi schimbari hormonale, scurgeri de lactatie, sangerare, oboseala si, pe deasupra, absenta bebelusului. Minunea din viata ta care sa te motiveze sa treci de toate aceste stari.
In schimb, ai un mare gol in inima. Fiecare simptom postpartum pare de 1000 de ori mai greu de indurat fara bebelus.
Vorbesc acum cu lacrimi in ochi despre aceste lucruri pentru ca aveam nevoie. Aveam nevoie sa dau afara toata durerea din mine. Oamenii au nevoie sa vada si sa auda si adevaruri dureroase.
Si, mai ales, am vrut sa fiu alaturi si de mamicile care poate trec prin acelasi lucru. Vreau sa stiti ca nu sunteti singure.
E in regula sa plangeti, sa vorbiti despre asta, sa fiti nervoase sau triste. Orice simtiti, impartasiti cu cine simtiti sa o faceti.
Vreau sa stii ca nu esti singura. Si eu iti inteleg durerea.
