Copii, intoxicați cu clor în piscina unui hotel din Mamaia. Micuții au ajuns la Spitalul Județean de Urgență Constanța | Demamici.ro

Copii, intoxicați cu clor în piscina unui hotel din Mamaia. Micuții au ajuns la Spitalul Județean de Urgență Constanța | Demamici.ro

Copii, intoxicați cu clor în piscina unui hotel din Mamaia. Mai multe echipaje medicale au intervenit pentru îngrijirea a zece copii care s-au intoxicat cu clor după ce au intrat în piscina unui complex de lux din Mamaia. Cinci micuți au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență Constanța de către echipaje SMURD, vineri, 25 iunie. Copiii, cu vârste cuprinse între 3 și 9 ani, au acuzat dureri în gât, tuse, iar unii dintre ei și vărsături. Părinții s-au alertat și au sunat la 112, informează adevărul.ro.

Micuții s-au jucat în piscina exterioară a hotelului, dedicată copiilor. După prânz au început să manifeste primele simptome: dureri în gât, tuse și stări de vomă. Piscina a fost închisă imediat pentru ca autoritățile să poată verifica nivelul de clor. Reprezentanții hotelului au declarat că abia după incident au observat că una dintre pompele care doza clorul s-a defectat. Ei susțin că acest lucru s-a petrecut în timpul zilei, de dimineață nivelul de clor fiind verificat și încadrându-se în limite normale.

Copii, intoxicați cu clor în piscina unui hotel din Mamaia. Micuții au ajuns la Spitalul Județean de Urgență Constanța | Demamici.ro

Copii, intoxicați cu clor în piscina unui hotel din Mamaia

Cosmin Oprina, reprezentant complex hotelier: „Pompele de clorizare ale tuturor piscinelor sunt automatizate, deci tot ce înseamnă clor şi PH intră automat, în funcţie de o pompă care e calibrată şi e setată să nu depăşească o anumită valoare. Dimineaţa, valorile au fost în termeni, în cadrul analizelor, dar în timpul zilei, între ora 13 şi 14, o pompă de clorizare s-a defectat.”

„Colegii mei au găsit 10 copii, cu vârste cuprinse între 3 și 9 ani care aveau dureri de gât și vărsături. Din primele informații se pare că copiii s-au intoxicat cu clorul din piscină”,a declarat Ana Maria Stoica, purtător de cuvând ISU Dobrogea pentru Știrile PRO TV.

„Sunt toți stabili, din punct de vedere hemodinamic. Sunt conștienți, cooperanți”, a declarat Crina Kibedi, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Constanța.

Polițiștii au deschis un dosar penal în rem pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările.

Intoxicația cu clor poate fi foarte gravă și provoacă simptome, inclusiv:

  • Greață și vărsături,
  • Tuse și respirație șuierătoare,
  • Senzație de arsură la ochi, nas și gât,
  • Erupții cutanate sau arsuri ale pielii,
  • Respirație scurtată,
  • Ameţeală,
  • Ochii roșii.

Vezi si: Trei fetițe din Brașov au murit după ce mama le-a spălat pe cap cu o soluție pentru deparazitarea oilor | Demamici.ro

Vezi si: Capsulele de detergent lichid din casă, un pericol real pentru copii | Demamici.ro