A murit la 18 zile după ce și-a adus pe lume băiețelul, fără să apuce să-l țină în brațe. Mămica de 33 de ani mai avea acasă o fetiță | Demamici.ro

A murit la 18 zile după ce și-a adus pe lume băiețelul, fără să apuce să-l țină în brațe. Mămica de 33 de ani mai avea acasă o fetiță | Demamici.ro

A murit la 18 zile după ce și-a adus pe lume băiețelul, fără să apuce să-l țină în brațe. Mămica de 33 de ani mai avea acasă o fetiță. Erika Becerra era însărcinată în 8 luni în momentul în care a fost testată pozitiv pentru coronavirus. La scurt timp după primirea diagnosticului, femeia a început să simtă dureri în tot corpul. A făcut febră și avea dificultăți în respirație. În momentul în care i-a devenit foarte greu să mai respire, soțul s-a alarmat și a chemat de urgență abmulanța.

A murit la 18 zile după ce și-a adus pe lume băiețelul, fără să apuce să-l țină în brațe. Mămica de 33 de ani mai avea acasă o fetiță | Demamici.ro

A murit la 18 zile după ce și-a adus pe lume băiețelul, fără să apuce să-l țină în brațe. Mămica de 33 de ani mai avea acasă o fetiță

Trei zile mai târziu, pe data de 15.11., Erika a născut la spitalul din Detroit, un băiețel perfect sănătos pe care l-au numit Diego. Mămica nu a apucat să-și țină băiețelul la piept întrucât starea sa de sănătate s-a degradat extrem de rapid. Doctorii au fost nevoiți să o conecteze la un ventilator și așa a rămas timp de 18 zile. Femeie, în vârstă de 33 de ani, nu avea probleme de sănătate asociate, motiv pentru care moartea ei a luat prin surprindere pe toată lumea.

„A fost un șoc total. Era o femeie sănătoasă. Nu mai am cuvinte. Încerc să mă trezesc din coșmarul acesta”, a declarat Claudia Garcia, rudă a femeii.

A murit la 18 zile după ce și-a adus pe lume băiețelul, fără să apuce să-l țină în brațe. Mămica de 33 de ani mai avea acasă o fetiță | Demamici.ro

Luna trecută, Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (SUA) a adăugat sarcina printre condițiile care determină apariția unor forme agresive ale infectărilor cu COVID-19. Institutul a adăugat sarcina pe listă după un studiu efectuat pe un eșantion de 409,462 de femei infectate cu coronavirus, care manifestau simptome specifice bolii, cu vârste cuprinse între 15 și 44 de ani. Dintre acestea 23,343 erau însărcinate. Potrivit studiului, femeile însărcinate prezintă un risc cu 70% mai mare de a face o formă gravă a bolii și de a muri, în comparație cu femeile care nu sunt însărcinate.

De asemenea, femeile însărcinate prezintă un risc mult mai mare de a avea nevoie de îngrijire în unitățile de Terapie Intensivă, de a fi conectate la aparate sau la ventilatoare mecanice, în comparație cu femeile care nu sunt însărcinate.

„Când te gândești la un uter în expansiune care pune presiune pe diafragmă, în general, o femeie însărcinată respiră mai greu. Să adaugi în această situație o boală respiratorie devine o adevărată provocare”, a declarat Dr. Cynthia Gyamfi-Bannerman, obstetrician la NewYork-Presbyterian/Columbia University Irving Medical Center, potrivit New York Times.

Dr. Gyamfi-Bannerman a declarat că moartea Erikei Becerra ar trebui să fie un semnal de alarmă și un reminder al importanței respectării menținerii distanței sociale și a purtării măștilor de protecție. Nu este cazul ca femeile însărcinate să intre în panică, însă trebuie să fie conștiente de importanța respectării regulilor de distanțare socială. 95% dintre femeile însărcinate infectate nu dezvoltă complicații, dar dacă te numeri printre cele 5%?

Rudele Erikei Becerra suspectează că femeia s-a infectat în timpul numeroaselor vizite pe care le-a făcut la cabinetul medicului ginecolog pentru verificarea evoluției sarcinii. Diego, soțul femeii, a fost cel care a avut grijă de fetița de 1 an pe care cei doi o mai aveau împreună.

A murit la 18 zile după ce și-a adus pe lume băiețelul, fără să apuce să-l țină în brațe. Mămica de 33 de ani mai avea acasă o fetiță | Demamici.ro

Nașa femeii își amintește cât de fericită a fost Erika în momentul în care a aflat că va avea un băiețel: „Îmi tot spunea: voi avea un băiețel și am o fetiță. Vor crește împreună!”. Da, cei doi frățiori vor crește împreună, însă fără mama lor.

Vezi si: Un polițist a adoptat o fetiță pe care a întâlnit-o în timpul unei misiuni. Micuța fusese abuzată de părinții biologici | Demamici.ro

Vezi si: O tânără de 26 de ani a adoptat 14 copii din Tanzania: „Acești copii sunt viața mea acum” | Demamici.ro