O fetiță de 2 ani a trimis pozele nud ale mamei sale tuturor contactelor din telefon | Demamici.ro

O fetiță de 2 ani a trimis pozele nud ale mamei sale tuturor contactelor din telefon

O fetiță de 2 ani a trimis pozele nud ale mamei sale tuturor contactelor din telefon. O fetiă de 2 ani a trimis pozele nud ale mamei sale tuturor contactelor din telefonul acesteia.

O întâmplare de râsu’ plânsu’, dar cât se poate de reală.

Cei mici pot face multe năzdrăvănii, însă această fetiță de doar 2 ani din SUA a devenit o senzație internațională după năzbâtia ei.

Publicația Mirror relatează că fetița a fost și cea care i-a făcut fotografiile mamei sale, fără ca ea să știe.

Emily Schmitt i-a permis fiicei sale Carsyn să se joace cu telefonul ei, în timp ce ea își usca părul după ce ieșise din baie.

Tânăra mămică, în vârstă de 30 de ani, stătea cu spatele, goală, în baie, fără să bănuiască ce face fetița ei. Micuța Carsyn realizase deja mai multe instantanee cu mama ei pe care le-a trimis prietenilor din lista de contacte, pe Snapchat.

Abia când a primit un mesaj de la o colegă de serviciu care îi spunea „mulțumesc pentru nud”, Emily și-a dat seama ce făcuse fiica ei. Fetița trimisese fotografiile către 15 persoane, inclusiv foști prieteni ai mamei ei de la universitate, o cunoștință de la serviciu, foști clienți și colegi de muncă.

O fetiță de 2 ani a trimis pozele nud ale mamei sale tuturor contactelor din telefon

„Am fost terifiată. Cred literalmente că am murit un minut, apoi am revenit la viață pentru a putea spune oamenilor ce s-a întâmplat. Copilul nostru e sălbatic, nu poate fi îmblânzit. Părinții mei dețin agenția imobiliară pentru care lucrez. Pentru ca lucrurile să fie mai rele, în ziua următoare am mers la serviciu și tatăl meu, care este șeful, s-a purtat de parcă spunea: «oh, uite, a venit starul porno al companiei». Atunci m-am gândit că e totul gata, e cazul să demisionez”, a povestit tânăra mămică.

Povestea mămicii și a fetiței sale a devenit cunoscută după ce Emily a povestit întreaga experiență pe rețelele de socializare.

Extrem de jenată inițial, utilizatorii s-au amuzat și totodată au liniștit-o, explicându-i că nu e cel mai rău lucru care i se putea întâmpla.

“Toată lumea râde. Am postat imediat pe Snapchat doar pentru că am vrut să-mi cer scuze, astfel încât toată lumea să știe ce s-a întâmplat, dacă a primit vreo poză cu mine nud”, a mai spus ea.

Tăticul fetiței, în schimb, s-a arătat cel mai relaxat în fața întregii situații: „Când l-am sunat, a izbucnit în râs. Doar Carsyn putea face așa ceva, a spus el. Dar sunt supărat că nu mi-a trimis și mie!”.

Vezi si: „L-am lasat singur 2 minute si era prea liniste… ” Ce inseamna cu adevarat sa fii parinte de toddler! Top 24 nazdravanii | Demamici.ro