Cristina Balan, castigatoare a trofeului de la „Vocea Romaniei”, artista talentata si mama devotata, a vorbit despre viata alaturi de cele doua minuni ale sale, gemenii Toma si Matei. Baieteii au venit pe lume prematur, la 32 de saptamani si au cantarit la nastere 1,3 si 1,5 kg. Micutii au venit pe lume cu Sindromul Down, insa parintii s-au dedicat educatiei lor astfel incat acum, la 3 ani, baietii sunt doi copii absolut normali.
Doar infatisarea este specifica sindromului si limbajul nu este foarte dezvoltat, insa Toma si Matei sunt doi copii absolut minunati.
Intr-un interviu emotionant pe care Cristina Balan l-a acordat pentru totuldespremame.ro, artista a povestit ca nu a stiut ca ambii copii sunt bolnavi pana in momentul in care i-a adus pe lume. Isi aminteste cu tristete reactia celor din jur care ii repetau necontenit ca micutii au fenotip Down, amandoi.
Ea incerca sa se adune, sa fie tare, sa priveasca partea buna a lucrurilor, insa din toate directiile copiilor ei li se puneau etichete.
„Imediat ce am născut, mi-au spus că au fenotip Down. Dar imediat după expulzare. Nici nu mă țineam bine pe picioare. Pentru că am născut natural, am avut pretenția să mă ridic și să mă duc imediat să îmi văd copiii.
Nici nu mai știu cine m-a dus, medic, asistente, dar îmi amintesc că, în drum spre ei, toată lumea asta spunea: ”Vai, fenotip Down! Vai, fenotip Down!” ”Am înțeles, ok, lăsați-mă în pace!”, îmi venea să le spun.
“Lăsați-mă în pace, eu am născut prematur, acum am de alăptat, de stimulat lactația, este dificil, am de îngrijit copiii, trebuie să mă mențin psihic pe linia de plutire”. După ce că tu știi oricum că te confrunți cu o situație specială, mai vin și alții și îți tot subliniază asta. Poți să cazi în depresie inclusiv din cauza asta”, a declarat Cristina Balan.
Cel mai dureros lucru din toata experienta sarcinii si a nasterii a fost momentul in care doctorul i-a prezentat optiunea avortului. A simtit in acele momente ca micutii ei sunt comparati cu 2 produse neconforme.