„Știți ce-și doresc cel mai mult zilele astea, mamele de copii cu dizabilități? Să le moară copiii înaintea lor cu o zi, ca să nu ajungă în centre din astea.”
Este mărturia dureros de sinceră a unei mame și totodată teama multor mame de copii cu nevoie speciale din România, care privesc cu groază condițiile inumane în care ajung persoanele cu dizabilități în centrele și azilele din România, într-un reportaj emoționant publicat de Libertatea.
Cuprins:
- Iulie 2023. Procurorii DIICOT au descins asupra a trei centre de îngrijire din Voluntari, operațiune ce avea să fie titrată pe parcursul anchetei ca scandalul „Azilele groazei”.
- Mai multe nereguli grave au fost descoperite în aceste centre: persoanele cu dizabilități erau ținute în condiții mizere, înfometate, bătute sau chiar sechestrate.
Din fața televizoarelor, părinții care își crescuseră cu greu, dar și cu cea mai mare grijă, copiii cu nevoi speciale, priveau îngroziți soarta celor care ajung în astfel de centre.
Pentru multe mame, gândul că își vor pierde copilul cu o zi înainte de propria lor moarte, devine mai liniștitor decât posibilitatea ca ei să fie chinuiți într-un loc al groazei.
„Multe mame știau demult de astfel de centre. Să mai întreb de ce voi nu știați la mai mult de 30 și ceva de ani de la Revoluție?”, se mai întreabă revoltată mama unui copil cu nevoie speciale.
„Știți ce-și doresc mamele de copii cu dizabilități? Să le moară copiii înaintea lor cu o zi, ca să nu ajungă în centrele din România”. Mărturia dureros de sinceră a unei mame de copil cu nevoi speciale
Ana Maria Kesisian are 54 de ani și locuiește într-o garsonieră din Militari, București, împreună cu fiul ei în vârstă de 28 de ani, născut cu un handicap sever.
„Are malformație cerebrală complexă, chist gigant-porencefalic, epilepsie cu tendință la status epilepticus, dar acum e sub control datorită doamnei dr. Dana Craiu.”
Despre ceea ce se întâmplă în azilele și centrele groazei din România, Ana Maria Kesisian nu era străină de subiect. La fel ca multe alte mămici din grupurile mamelor de copii cu dizabilități.
„Știam ce se întâmplă în aceste centre, dar parcă acum, când am revăzut imaginile… a fost așa, s-a răscolit iar situația. Mi-am dat seama că timpul trece în defavoarea mea, că îmbătrânesc și a lui că statul român nu-i oferă decât soluția aia.
Cred că a văzut toată lumea, cei care erau foarte maltratați erau cei fără discernământ. Fie bătrâni, fie mai tineri, dar aflați în incapacitatea de a-și exprima clar dorințele cuiva care n-a trăit lângă el.”
Teama de moarte este privită din alt unghi de mamele copiilor cu dizabilități
Pentru majoritatea oamenilor, teama de moarte se învârte în jurul noțiunii de frică de durere, de boală, de necunoscut sau pur și simplu suferința cauzată de faptul că tot ceea ce iubim în această viață va înceta la un moment dat să mai existe.
Pentru mamele care își cresc singure copiii cu dizabilități, teama de moarte înseamnă o grijă și mai mare pentru puiul lor. În lipsa lor, nimeni altcineva nu ar putea să îi îngrijească mai bine. Sau, cel puțin, să aibă garanția că nu vor fi chinuiți.
„Mămicile îi înțeleg cel mai bine. Ele știu ce vor să le spună copilul doar din cum a întors căpșorul sau cum face cu mânuța. Eu simt că nu am nicio soluție și timpul trece în defavoarea mea.
Eu fizic nu o să-l mai pot lua în brațe, să-l duc la baie. Și atunci o să vină, nu știu care o să fie, ministru muncii, al vieții, al familiei, al tuturor, dar o să vină în fiecare seară să-i facem duș?”, mai spune, revoltată, Ana Maria Kesisian.
Soarta orfanilor cu dizabilități: centre de recuperare transformate în lagăre
Peste 200 de centre au fost verificate în decursul verii, iar unele dintre ele au fost și închise, după ce au fost sesizate mai multe nereguli.
Însă alte sancțiuni nu au existat în decursul acestor ani, timp în care toată lumea a ridicat indiferentă din umeri cu privire la abuzurile care se petreceau dincolo de ușile închise.
Georgiana Pascu, managerul programului „Pledoarie pentru Demnitate”, din cadrul Centrului de Resurse Juridice (CRJ) – cea care constatase nereguli grave în funcționarea Centrului „Sfântul Gabriel cel Viteaz” este de părere că este imperios necesar ca Guvernul să adopte un Plan național de prevenire a tratamentelor rele, inumane și degradante, conform solicitării oficialilior de la Strasbourg.
„Acești oameni ajung în aceste locuri fără ca autoritățile responsabile cu protecția drepturilor lor să fie sesizate și să fie atente. De ce spun asta? Pentru că avem, de exemplu, Agenția Națională de Inspecții și Prestații Sociale, avem agenții județene de inspecții, avem Direcții de Asistență Socială și Protecția Copilului, avem Ministerul Muncii, Poliție, Parchet.
Nu sunt respectate norme elementare de drept, iar aici vorbim de chestiuni care țin de prevenirea tratamentelor inumane și degradante. (…) Vorbim de ani de zile despre un malpraxis în asistență socială pe care nu îl documentează nimeni. Nu am văzut nicio sancțiune aplicată. Lăsăm oameni lipsiți de apărare la dispoziția unor privați, unii pot fi de bună-credință, alții nu. Cunoaștem și furnizori de servicii sociale, ONG-uri, cu care colaborăm foarte bine, dar care cred că sunt trei în toată țară și care nu au acces la aceste contracte, în acest regim cu autoritățile statului”, a declarat Georgiana Pascu pentru gandul.ro.
