Nașterea perfectă nu există. Credeți-mă! Am născut de 4 ori. Odată cu această naștere am realizat că fugăream o fantezie, ceva ce nu exista. Chiar nu contează tipul de naștere prin care copiii mei au venit pe lume.
Ca mamă, mereu m-am străduit să fac totul cât mai aproape de perfecțiune. Să alăptez, să folosesc doar scutece din ingrediente cât mai calitative, să-mi port copiii în sisteme – aveam această imagine preconcepută despre felul în care o mamă TREBUIE să fie. Fetița mea TREBUIA să mănânce doar biscuiți făcuți în casă, din ingrediente 100% naturale, bio. La piscină foloseam pentru copii cea mai scumpă cremă. Cred că ajungea să coste cât șamponul și balsamul pentru păr, adunate. Mi-am ținut copiii mereu cu mine în pat. Nu i-am lăsat prea mult să plângă niciodată. Ați înțeles ideea. Încercam să fac totul perfect. Când venea vorba despre felul în care am născut, deveneam brusc tăcută.
Exista mereu un subiect pe care îl ocoleam și care mă lăsa fără cuvinte – nașterea
Fiica mea nu a vrut să se întoarcă în burtică, așa că am ajuns la cezariană. A fost o decizie pe care am luat-o împreună cu doctorul care mi-a monitorizat sarcina după ce am consultat opțiunile și riscurile. Cu toate că a fost o decizie asumată, am simțit că am „trișat” și că nu am trăit cu adevărat experiența nașterii. Așa că în momentul în care alte mame își împărtășeau poveștile nașterilor – ore petrecute în travaliu, tehnici de ușurare a durerilor, numărul de împingeri – ascultam tăcută, simțind că nu puteam contribui cu nimic la acea conversație. Credeam că pentru mine, să devin mamă, a fost relativ ușor și fără dureri. Simțeam că am dat greș și că am ales calea ușoară.
Credeam că nașterea perfectă se traducea prin ore, zile cu contracții dureroase care să necesite tehnici speciale de respirație (bineînțeles că nașterea perfectă pe care mi-o imaginam eu era una fără medicamentație). Partenerul meu trebuia să-mi fie alături, să mă încurajeze, iar copilul avea să iasă după câteva împingeri. Așa credeam eu că trebuie să fie nașterea și pentru că nu am avut parte de această experiență simțeam că am eșuat.
După doi ani, când am rămas însărcinată cu cel de-al doilea copil, mi-am dorit din tot sufletul să nasc natural. Eram hotărâtă să încerc nașterea vaginală după cezariană. Doctorul care mi-a monitorizat sarcina m-a încurajat. Așa că am început să mă pregătesc. M-am străduit să fiu cât mai sănătoasă și activă pe toată perioada celor nouă luni – mă plimbam, înotam, făceam yoga prenatală, meditație și mi-am ținut greutatea sub control. Eram pacienta ideală.
Însă, în ciuda eforturilor, pe măsură ce termenul se apropia, copilul nu voia să se întoarcă. Am încercat mai multe metode prin care, teoretic, bebelușul ar fi trebuit să coboare cu capul în pelvis, însă nimic n-a contat. Cea de-a doua fetiță a rămas cu picioarele înainte și am fost nevoită să nasc prin cezariană, la 38 de săptămâni de sarcină. Am fost devastată că nu am putut să nasc așa cum plănuisem, însă ca mamă a doi copii, m-am bucurat că am putut să-mi aduc pe lume și cel de-al doilea copil sănătos.
Nașterea perfectă nu există. Credeți-mă! Am născut de 4 ori
Cu cel de-al treilea copil am intrat în travaliu. După 12 ore de contracții dureroase, fără pic de somn și cu mâncare foarte puțină, i-am spus moașei că am nevoie de ajutor. Voiam neapărat epidurala și o voiam în acel moment. Toată lumea din jurul meu s-a mobilizat și mi-a fost administrată anestezia. Am reușit să adorm și să-mi refac cât de cât puterile. După alte trei ore, am reușit să nasc. Când îmi țineam băiețelul pe piept, am simțit o ușurare imensă, însă nu eram pe deplin satisfăcută pentru că am fost „slabă” și am ales epidurala. Mă învinovățeam că nu am mai rezistat un pic pentru a avea o naștere naturală complet nemedicamentată. Ar fi trebuit să aștept…
Eram atât de chitită pe „nașterea perfectă”, încât nu mă puteam bucura pe deplin de ceea ce aveam: trei copii sănătoși și o recuperare ușoară după fiecare naștere. Privind înapoi, îmi dau seama cât de ridicolă eram, însă în acele momente, simțeam foarte clar sentimentul de eșec.
Știu acum că fiecare devine părinte printr-o călătorie specială și unică. Nu există nașterea perfectă. Nu există calea perfectă. Dar momentul care mi-a deschis cu adevărat ochii a fost cea de-a patra naștere.
Cel de-al patrulea copil, ultimul, a fost născut foarte repede. Nici nu am avut timp să iau în considerare epidurala. După trei împingeri, ea a venit pe lume. Eram copleșită de durere. Îmi amintesc că îi repetam soțului meu: cine ar vrea să facă lucrul acesta și a doua oară în viață? Durerea pentru mine a fost de nesuportat.
Odată cu această naștere mi-am dat seama că fugăream o fantezie. Chiar nu conta cum mi-am născut copiii. Au existat lucruri pro și contra în fiecare scenariu. Durere și bucurie la fiecare naștere. În cazul unei nașteri, lucrurile nu decurg mereu conform planului, însă venirea pe lume a fiecărui copil este unică și lucrul acesta trebuie celebrat.
Încerc să fiu mai permisivă cu mine și mulțumesc divinității în fiecare zi că am patru copii sănătoși. Fiecare poveste a nașterii a fost unică. Cu timpul mi-am dat seama că în momentul în care am așteptări mai puține de la mine, reușesc să apreciez mai mult fiecare zi de „părințeală”. Mă bucur atât de momentele bune, cât și de durerea pe care părinții, inevitabil, o simt.
Fiecare experiență a nașterii este unică. Ea este relatată așa cum a fost percepută de mămica în cauză. Dacă sunt cititoare care au avut parte de o altfel de experiență în aceeași unitate medicală (sau alta), le invităm să își împărtășească poveștile.
Dacă doriți să vă împărtășiți povestea nașterii, sub toate aspectele, fie ele pozitive sau negative, ne puteți scrie pe adresa de e-mail demamici@gmail.com sau pe pagina de Facebook De mamici. Tot aici puteți atașa și fotografii pe care doriți să le faceți publice. Nu există limită de cuvinte. Ne rezervăm dreptul de a selecta poveștile care urmează să fie publicate. Prin împărtășirea poveștii și publicarea ei, vă asumați veridicitatea celor relatate!
