Mickey și prietenii revin cu jocuri, cântece și surprize, în timp ce Tony Stark, Riri Williams și Amadeus Cho se pregătesc pentru noi misiuni spectaculoase. Din noiembrie, Disney Jr. aduce episoade noi din „Omul de Fier și Prietenii lui Uimitori” și „Clubul lui Mickey Mouse+”.
Luna noiembrie vine cu noi motive de bucurie pentru cei mici, la Disney Jr.! Universul supereroilor și magia prieteniei se întâlnesc într-o serie de aventuri care îi invită pe copii să descopere puterea lucrului în echipă, să se distreze și să își folosească imaginația.
Tony Stark, Riri Williams și Amadeus Cho sunt gata să protejeze orașul! În „Omul de Fier și Prietenii lui Uimitori”, cei trei tineri super-genii formează o echipă de eroi care, cu ajutorul costumelor lor de fier și al puterilor speciale, înfruntă provocările de la baza lor de pe malul mării. Alături de androidul Vision și de cățelușa Gamma, Tony, Riri și Amadeus demonstrează că ingeniozitatea, curajul și prietenia sunt cele mai puternice arme.

Noile episoade îi invită pe cei mici să se alăture aventurilor pline de acțiune și să descopere că, atunci când lucrează împreună, nu există provocare prea mare. Din 2 noiembrie, de luni până vineri, de la ora 15:00, la Disney Jr.
Distracția continuă la Clubul lui Mickey Mouse! Mickey, Minnie și îndrăgiții lor prieteni îi așteaptă pe cei mici cu jocuri, cântece și surprize care transformă fiecare episod într-o nouă aventură. Inspirată de seria originală premiată cu Emmy, „Clubul lui Mickey Mouse+” aduce episoade complet noi, dedicate unei noi generații de copii.

Cu Mickey și prietenii alături, fiecare întâlnire devine o ocazie de joacă, descoperire și învățare prin distracție. Din 16 noiembrie, de luni până joi, de la ora 19:00, la Disney Jr.
Despre Disney Jr.
Disney Jr. reflectă legătura emoţională pe care multe generaţii o au cu poveştile şi personajele Disney, clasice sau contemporane. Programele Disney Jr. îi invită pe părinţi să se alăture copiilor lor pentru a trăi experienţa Disney cu poveşti şi personaje magice, muzicale şi naturale, încorporând în acelaşi timp teme specifice de învăţare şi dezvoltare create pentru copiii cu vârste între 2 şi 7 ani.
Serialele şi animaţiile Disney Jr. combină inegalabilele poveşti Disney şi personajele îndrăgite de copii cu învăţarea, cuprinzând matematica, limbi străine, nutriţie şi stiluri de viaţă sănătoase, precum şi cu abilităţile sociale. Printre cele mai îndrăgite seriale de la Disney Jr. se numără Mickey și Piloții de Curse, Prietenii Cățeluși, Garda Felină, Sofia Întâi și Vampirina.
