Doi băieței de 3 și 5 ani au ajuns la spital după ce bunica a stropit prin casă cu soluție pentru purici | Demamici.ro

Doi băieței de 3 și 5 ani, luați cu Ambulanța după ce bunica a stropit prin casă cu soluție pentru purici

Doi băieței de 3 și 5 ani au ajuns la spital după ce bunica a stropit prin casă cu soluție pentru purici. Doi băieței din localitatea Drânceni, județul Vaslui, s-au intoxicat după ce bunica lor a stropit prin casă cu soluție împotriva puricilor.

Cei doi copii, cu vârstele de 3, respectiv 5 ani, au fost preluați de un echipaj al ambulanței după ce li s-a făcut rău.

Din primele informații oferite de reprezentanții Ambulanței Vaslui, cei doi copii s-au intoxicat cu substanțe organo-fosforice în urma contactului cu substanța toxică.
„S-a făcut solicitare pentru transfer la Sfânta Maria din Iași cu echipaj C2”, au transmis reprezentanții SAJ Vaslui.

Intoxicația cu substanțe anti-parazitare, pericol mortal pentru copii

Intoxicația cu substanțe anti-parazitare poate cauza leziuni grave și inclusiv moartea, iar copiii sunt cei mai vulnerabili,

Astfel de cazuri au mai avut loc în România, cel mai recent fiind tragedia de la Ungra, județul Brașov care s-a soldat cu moartea a trei fetițe, după ce mama le-a spălat pe cap cu Tomoxan, o soluție pentru deparazitarea oilor.

Cele trei copile proveneau dintr-o familie necăjită din comuna Ungra, județul Brașov.
Afectate de păduchi, mama lor a decis să le spele cu o soluție adusă acasă chiar de tatăl fetelor. Substanța Tomoxan, folosită la deparazitarea oilor, este foarte puternică și poate fi toxică chiar și dacă este folosită strict pentru uz veterinar.

Sidonia, Ioana şi Nicoleta aveau 7, 8 și 9 anișori. Fetele s-ar fi umplut de păduchi, iar tatăl lor, care lucra cu ziua la oi, a făcut rost de Tomoxan, substanța extrem de toxică folosită la spălatul oilor.

Vezi si: Trei fetițe din Brașov au murit după ce mama le-a spălat pe cap cu o soluție pentru deparazitarea oilor | Demamici.ro