A venit medicul, m-am dus in sala de nastere pe picioarele mele, ceea ce i-a provocat bebelului o mare suferinta. Am urcat pe masa de nastere. Erau in jurul meu 10 sau 12 asistente, rezidente. Medicul mi-a spus ca trebuie sa imping cat de tare pot sa ajut sa iasa bebele cat mai repede. In vocea lui simteam panica, simteam si vedeam panica pe fetele tuturor dupa ce am spus ca eu nu simt absolut nimic si nu pot sa imping. El stia ca nu este bine ceea ce mi se intampla si ca bebele este in suferinta fetala.
Eu nu aveam cum sa imping atata timp cat anestezia a curs pana in momentul cand am fost luata sa nasc. Nu trebuia sa se intample asa ceva… A fost clar greseala lui si a anestezistei!😤😩. Cand au vazut ca eu nu imping deloc cum trebuie si ca nu pot ajuta copilul a intervenit o asistenta care dupa 2 minute a abosit de la atata apasat pe burta mea.
Bebelul nu iesea, dar a intervenit o alta asistenta cu un fizic masiv si aceea a fost cea care a ajutat mult la expulzia micutului. Medicul panicat fiind, vazand ca nu reusesc sa imping cum trebuie, intentiona sa foloseasca acel videx care salveaza mama, dar omoara copilul. Asta o stiu de la neonatoloaga copilului care a primit prin semne aceasta decizie pe care urma sa o ia, dar vazand ce intentie are medicul, s-a ridicat de pe scaun panicata si mi-a spus ca trebuie sa imping cat pot de tare altfel nu va fi bine. Atunci am impins cu toata puterea mea si la scurt timp si cu ajutorul asistentei care ma apasa groaznic de tare pe burta, a iesit bebita.
Nu scotea niciun sunet fiindca a ramas fara oxigen in timp ce ma chinuiam sa imping.
Am inceput sa plang de bucurie, emotie, frica, toate sentimentele posibile. L-am vazut. Era perfect si curat, dar nu respira😢. Neonatologul impreuna cu asistentele incercau sa il resusciteze, dar el nu avea semne vitale. In urma insistentelor a inceput usor sa respire si atunci am intrebat daca este bine, plangand de disperare. Au spus ca da, sa stau linistita.
L-au bagat intr-un cearceaf ca pe un copil mort si au fugit cu el… imagini de groaza pentru mine.
L-au dus la terapie intensiva. Diagnosticul a fost hipoxie severa. Daca cititi ce inseamna va apuca plansul. Ajtorul a venit de la Dumnezeu. A lucrat prin doamna doctor neonatolog care a stiut ce trebuie facut, altfel copilul meu nu ar mai fi fost!😢 Faptul ca s-a nascut la 40 sapt si 5 zile si avand si 3430 g l-au ajutat sa isi revina fara ajutorul aparatelor.
A stat la terapie intensiva 2 zile, iar inca 8 pentru un tratament cerebral. Noaptea de 24 spre 25 septembrie a fost cea mai groaznica pentru mine. Nu se putea spune nimic despre starea lui. Nu se stia daca va muri sau daca scapa. Putea sa ramana o „leguma”, dar a luptat si a invins!
Acum este bine. Am fost la toate controalele neurologice si micutul este perfect sanatos. Asta datorita lui Dumnezeu, ca medicul i-ar fi luat viata din cauza indiferentei lui. Ce a fost mai dureros e ca a spus ca asa imi trebuie daca am vrut epidurala. Oara asta a fost problema, oare prin asta ar trebui sa treaca toate mamele care cer epidurala sau este vina si doar vina lui ca nu stie sa-si faca meseria corespunzator?
Citeste si:
