Pot alăpta dacă am răni pe sâni? Ce se întâmplă dacă bebelușul înghite sânge | Demamici.ro

Pot alăpta dacă am răni pe sâni? Ce se întâmplă dacă bebelușul înghite sânge? În primele săptămâni după naștere este perfect normal să experimentezi un oarecare disconfort în momentul alăptării, mai ales până în momentul în care bebelușul reușește să se atașeze corect la sân. Dar ce faci atunci când apar rănile sau când sângerezi? Cum putem continua alăptarea atunci când avem răni pe sâni?

Pot alăpta dacă am răni pe sâni? Ce se întâmplă dacă bebelușul înghite sânge

Primul stadiu este acela de a găsi problema. Din ce cauză apar rănile? Care este cauza?
Verificați atașarea la sân: luați legătura cu un consultant în alăptare pentru a verifica atașarea, de cele mai multe ori atașarea defectuoasă cauzează rănile la sâni;
Renunțați la biberon: cauza principală a apariției rănilor la sâni e folosirea biberoanelor. Acestea interferează cu alăptarea și cauzează probleme (ori atașarea devine defectuoasă, ori bebelușul refuză să se atașeze la sân etc.);
Poziția de alăptare: alăptarea în aceeași poziție nu este întotdeauna cea mai bună alegere deoarece bebelușul atinge cu gingiile aceeași zonă rănită, în caz că sunt probleme de atașare;
Verificarea frenului lingual: dacă limba nu se mișcă în voie, nu poate stimula în mod corect areola, de aici și problema bebelușului în a se hrăni corespunzător;

Ce se întâmplă dacă bebelușul înghite lapte cu sânge?

În general, în cazul rănilor, cantitatea de sânge din lapte este mică, așadar mama își poate alăpta în continuare bebelușul. Dacă bebelușul este pus la sân și înghite colostru sau lapte cu o cantitate mai mare de sânge, acesta poate regurgita mai des sau sângele poate să apară în scaun. Dacă sângerarea continuă mai mult de 7 zile, o vizită la medic este absolut necesară.

Modalități de calmare a durerii și de grăbire a vindecării pentru ragadele mamare

Mult aer și nu spălați sânii cu săpun deoarece usucă pielea și mai tare;
Produse pentru lubrifiere și vindecare: lanolina pură este cea mai eficientă – se poate aplica înainte și după sesiunea de alăptare, nu dăunează bebelușului; mai poate ajuta untul de shea sau untul de cocos;
Gheața înfășurată într-o cârpă poate anestezia temporar sânul. Puteți încerca procedura înainte de a pune bebelușul la sân;
Soluții preparate în casă: soluție salină sau apă cu bicarbonat de sodiu. Se pun într-un bol 250 ml apă călduță și 2 linguri de sare/bicarbonat, apoi se scufundă sânul rânit în soluție timp de 2 minute. Se lasă la uscat, se spală iar după aceea se aplică un strat de lanolină. Dacă sânul sângerează NU se aplică aceste soluții;
Schimbați tampoanele de sân după fiecare alăptare, astfel rănile nu riscă să se infecteze;
Creme cu antibiotic și antimicotic: Dr. Jack Newman propune o rețetă de cremă cu utilizări multiple (APNO) (antibiotic+corticosteriod+antimicotic), foarte eficientă pentru tratarea globală a cauzelor care produc răni ale sânilor. Puteți solicita prepararea cremei în farmaciile care au laborator propriu și pot face acest lucru;
Masarea sânului înaintea sesiunii de alăptare poate ajuta: sânul nu va mai fi la fel de angrojat, iar bebelușul se poate atașa mai ușor;
Mameloane de silicon: se pot folosi atunci când mama are răni, dar nu foarte des. Folosirea prelungită a mameloanelor de silicon poate avea mult mai multe dezavantaje decât beneficii. De exemplu, bebelușul se poate obișnui cu ele, aportul de lapte este mai scăzut, etc.;
Pauză de la alăptat: ideal ar fi ca pauza să nu fie prea mare, ca durată de timp, deoarece și aici pot apărea dezavantaje. De exemplu, bebelușul poate face confuzie sân-biberon, se poate obișnui cu biberonul, producția de lapte scade, etc.

Alăptarea nu trebuie să fie dureroasă. Dacă intervin durerile, rănile sau disconfortul atunci ceva nu este în regulă și trebuie verificate motivele.

Cert este că durata vindecării rănilor variază. Rana superficială și recentă se poate vindeca în câteva ore sau zile, cel mult. Rănile profunde sau de lungă durată se pot vindeca în totalitate mult mai greu, necesitând aproximativ 2 sau chiar 3 saptămâni.

Luați legătura cu medicul de familie în cazul în care observați vreun semn de infecție: umflături anormale, inflamații, febră, secreții diferite.

Surse:
www.alapteaza.com
www.ncbi.nlm.nih.gov
www.breastfeedingnetwork.org.uk

Vezi si: Rata alăptării în România, printre cele mai mici din Europa. Strategii de sprijin pentru mamele care alăptează | Demamici.ro

Vezi si: „Nu pot alăpta. Îmi curge sânge din sâni, nu lapte!” Sindromul „conductei ruginite” – Rusty Pipe Syndrome | Demamici.ro

Vezi si: Alaptarea bebelusului. Indicatori care iti arata ca o faci corect | Demamici.ro

Vezi si: Alaptarea. 20 de lucruri pe care o mama trebuie sa le stie | Demamici.ro

 

Share

Articole recente

Ce poate mânca o gravidă de Paște. Alimente interzise complet în această perioadă | Demamici.ro

Ce poate mânca o gravidă de Paște. Alimente interzise complet în această perioadă. Alimentația unei…

2 zile

Un copil de doi ani a murit după ce a înghițit bile magnetice. Părinții trag un semnal de alarmă | Demamici.ro

Un copil de doi ani a murit după ce a înghițit bile magnetice. O familie…

6 zile

Prințul Louis a împlinit 6 ani. Fotografia publicată de Kate Middleton, așteptată de toată lumea: „Vă mulțumim pentru urări!” | Demamici.ro

Prințul Louis a împlinit 6 ani. Fotografia publicată de Kate Middleton, așteptată de toată lumea:…

o săptămână

Iasmina Lungu, două sarcini obținute natural după prima obținută prin FIV. Iasmina, mămică de Sayra: cea de-a treia poveste de naștere | Demamici.ro

Iasmina Lungu, două sarcini obținute natural după prima obținută prin FIV. Iasmina, mămică de Sayra:…

2 săptămâni

Conștientizare și acțiune: E.D.I.T. implementează „Ora de educație rutieră” în 23 de licee, 35 de școli și 34 de grădinițe din București | Demamici.ro

Conștientizare și acțiune: E.D.I.T. implementează „Ora de educație rutieră” în 23 de licee, 35 de…

2 săptămâni