Dezvoltarea bebelușului

Palatoschizis sau gura de lup: cauze și tratament | Demamici.ro

Palatoschizis cauze și tratament. Palatoschizisul este un defect din naștere, care apare încă din faza de dezvoltare a fătului, când acesta este încă în uterul mamei. Între săptămână a 6-a și săptămână a 10-a de sarcină, oasele și țesuturile de la nivelul cavitații bucale ale fătului se dezvoltă. Dacă acest proces nu decurge normal, copilul poate avea palatoschizis ori cheiloschizis (buză de iepure).

Vălul palatin este cerul gurii. Astfel, partea din față, adică din spatele dinților, este tare, în timp ce partea din spate, de lângă omușor, este moale. În cazul copiilor cu palatoschizis, există o despicătură în partea moale a vălului palatin, nasul și gura nefiind despărțite, așa cum este normal, conform sfatulmedicului.ro.

Palatoschizis cauze și tratament. Care sunt cauzele 

Nu se cunosc cauzele pentru care un copil se naște cu palatoschizis. Medicii bănuiesc, însă, că ar putea fi vorba despre o combinație de factori genetici și factori de mediu.

Părinții pot transmite copilului genele care cresc riscul de palatoschizis ori de cheiloschizis. În ceea ce privește factorii de mediu, specialiștii bănuiesc că administrarea unor medicamente în timpul sarcinii crește riscul fătului de a avea o asemenea problemă. Și expunerea la anumite substanțe toxice poate favoriza palatoschizisul.

Carențele nutriționale sunt și ele suspectate că ar contribui la apariția palatoschizisului. De aceea, este foarte important ca femeia însărcinată să își ia vitaminele prenatale recomandate de medic, mai ales acidul folic, scrie romedic.ro.

Consumul de alcool, tutun sau droguri poate contribui la apariția unei asemenea anomalii congenitale.

Palatoschizis cauze și tratament. Simptome palatoschizis

Palatoschizisul este caracterizat de o despicătură la nivelul cerului gurii, în zona din spate. Aceasta poate fi de dimensiuni reduse, însă poate de asemenea să fie mare.

Întrucât vălul palatin este cel care împiedică mâncarea și lichidele să pătrundă în cavitatea nazală în timpul hrănirii, un copil cu palatoschizis poate întâmpina probleme la alăptare. Lichidele ingerate pot curge prin nas, iar hrănirea celui mic poate fi problematică.

După intervenția chirurgicală de corectare a palatoschizului, pacientul poate rămâne totuși cu probleme dentare, probleme de vorbire. dificultăți de pronunțare a cuvintelor sau probleme de auz – din cauza unor infecții repetate la nivelul urechii și a acumulării de lichid, scrie webmd.com.

Palatoschizis cauze și tratament. Cum se tratează

Palatoschizisul se tratează pe cale chirurgicală, printr-o intervenție ce se face, de obicei, între 3-12 luni. O asemenea intervenție se poate face, însă, și mai târziu. În cazurile mai complicate, dacă despicătura este foarte mare, ori dacă palatoschizisul apare însoțit de cheiloschizis, copilul poate avea nevoie de mai multe intervenții chirurgicale, scrie kidshealth.org.

Până la intervenția chirurgicală, copilul nu poate fi alăptat, așa că este hrănit cu ajutorul unor biberoane speciale.

În afara de tratamentul chirurgical, copilul poate avea nevoie de ajutorul unui ortodont pentru alinierea corectă a dinților, de cel al unui dentist, precum și de susținerea unui logoped, care îl va ajuta să își remedieze problemele de vorbire.

Consilierea psihologică poate fi de ajutor mamei care are un copil cu această problemă, astfel încât să accepte mai ușor situația și să înțeleagă că este remediabilă. Copiii mai mari care au o asemenea problemă pot beneficia, de asemenea, de ajutorul unui psiholog pentru a înțelege mai bine despre ce este vorba și pentru a-și accepta problema.

Palatoschizis cauze și tratament. Prevenire palatoschizis

Întrucât nu se cunoaște cauza exactă a acestei probleme, nu există nicio metodă eficientă în totalitate de prevenire a palatoschizului. Însă viitoarea mămică poate reduce riscurile respectând câteva recomandări:

Realizarea unui set complet de analize pentru ambii parteneri, înainte de sarcina;
– Controale regulate în timpul sarcinii, pentru monitorizarea evoluției fătului;
– Administrarea vitaminelor prenatale și a acidului folic;
– Renunțarea la fumat și la consumul de alcool.

Vezi și: Ce este Boala Batten la copii! Tratamentul nu este decontat de statul român | Demamici.ro

Vezi și: Programul național de tratament pentru boli rare la copii: criterii de eligibilitate și spitale înscrise în program | Demamici.ro

Share

Articole recente

Picnic Urban în Familie – ediția a treia – Joacă, relaxare și timp de calitate pentru familiile din Galați | Demamici.ro

Pe 26 iulie 2025, între orele 11:00 și 19:00, faleza Dunării devine locul preferat al…

o zi

Specialiștii Asociației SAMAS aduc sfaturi pentru mame prin Tutorialele Cutia Bebelușului | Demamici.ro

Specialiștii Asociației SAMAS aduc sfaturi pentru mame prin Tutorialele Cutia Bebelușului. ● Asociația a lansat…

o săptămână

„Să fii văzut, auzit, susținut, îmbrățișat” – o lecție de la Dance Bridges Festival | Demamici.ro

„Să fii văzut, auzit, susținut, îmbrățișat” – o lecție de la Dance Bridges Festival. Într-o…

2 săptămâni

Cel mai Mare Picnic în Familie by Social Moms sărbătorește Luna Copilului în data de 7 iunie | Demamici.ro

Cel mai Mare Picnic în Familie by Social Moms sărbătorește Luna Copilului în data de…

3 săptămâni

Ziua Copilului dedicată educației empatice: introducere în profesii cu suflet pentru iubitorii de animale | Demamici.ro

Ziua Copilului dedicată educației empatice: introducere în profesii cu suflet pentru iubitorii de animale. Ziua…

4 săptămâni