Featured

Olimpia Melinte, actrița din serialul „Vlad”, însărcinată pentru a doua oară | Demamici.ro

Olimpia Melinte, actrița din serialul „Vlad”, însărcinată pentru a doua oară. Protagonista iubitului serial de pe Pro TV a dezvăluit, în exclusivitate pentru revista VIVA, că urmează să devină mamă din nou.

Cu toate că ultimele luni petrecute în pandemie au schimbat total rutinele cu care eram obișnuiți, pentru actrița Olimpia Melinte au fost lunile în care a primit unul dintre cele mai frumoase daruri de la viață, a doua sarcină, una mult dorită.

Olimpia Melinte, actrița din serialul „Vlad”, însărcinată pentru a doua oară

Olimpia Melinte: „Acest bebeluș, care crește acum în mine, mi-a adus liniștea și echilibrul de care aveam nevoie și speranța că, totuși, mai devreme sau mai târziu, va fi bine.”

Primul trimestru de sarcină vine la pachet cu o serie de simptome specifice, greu de tolerat de foarte multe femei. Astfel, primele 12, 13 săptămâni se pot dovedi o provocare pentru viitoarele mămici.

Olimpia Melinte s-a aflat în categoria graviduțelor pentru care primul trimestru a fost o bătaie de cap. Grețurile și-au făcut simțită prezența. De asemenea, sensibilitatea sporită la mirosuri, oboseală și senzația de rău i-au răpit puțin din bucuria că urmează să devină din nou mamă.

Olimpia Melinte: „Uf! A fost foarte greu. Primele trei luni mi-au dat mari bătăi de cap. Îmi părea așa de rău că nu mă puteam bucura realmente de ceea ce mi se întâmplă!

Au fost grețuri, imposibilitatea de a mânca și o sensibilitate foarte mare la orice fel de miros, așa că singurul loc în care mă simțeam bine era afară, la aer curat. Doar că, ironia sorții, acolo nu eram în siguranță. Dar acum deja mă simt mult mai bine și mă pot bucura de mica mea minune.”

Se pare că bebelușul din burtica actriței este foarte secretos. Nu a vrut încă să își arate sexul. „La ecografia de primul trimestru nu a vrut sa ni se arate. E un bebeluș timid sau pur și simplu îi place să păstreze suspansul!”

La doar 33 de ani, Olimpia Melinte are o viață împlinită. A cunoscut succesul pe plan profesional, iar pe plan personal soțul și băiețelul Sasha (6 ani) îi fac viața mai frumoasă în fiecare zi. Protagonista din „Vlad” și-a cunoscut soțul încă din liceu și de atunci formează un cuplu.

„Ne știm din fragedă pruncie. Eram la liceu, ne-am cunoscut în clasa a 9-a. Am zis el e, dar am zis îl las, să-mi trăiesc și eu adolescența. În clasa a 12-a am mers și am spus: Constantin, imi placi”, a mărturisit actrița despre soțul ei.

Vezi si: Jurnalista Adriana Stere, însărcinată cu al cincilea copil: „Eu știu să fac cel mai bine știri și copii” | Demamici.ro

Vezi si: Actrița Ecaterina Ladin, Dalida din Las Fierbinți, este însărcinată: „Ne-am dorit foarte mult copii” | Demamici.ro

Share

Articole recente

Ce poate mânca o gravidă de Paște. Alimente interzise complet în această perioadă | Demamici.ro

Ce poate mânca o gravidă de Paște. Alimente interzise complet în această perioadă. Alimentația unei…

2 zile

Un copil de doi ani a murit după ce a înghițit bile magnetice. Părinții trag un semnal de alarmă | Demamici.ro

Un copil de doi ani a murit după ce a înghițit bile magnetice. O familie…

6 zile

Prințul Louis a împlinit 6 ani. Fotografia publicată de Kate Middleton, așteptată de toată lumea: „Vă mulțumim pentru urări!” | Demamici.ro

Prințul Louis a împlinit 6 ani. Fotografia publicată de Kate Middleton, așteptată de toată lumea:…

o săptămână

Iasmina Lungu, două sarcini obținute natural după prima obținută prin FIV. Iasmina, mămică de Sayra: cea de-a treia poveste de naștere | Demamici.ro

Iasmina Lungu, două sarcini obținute natural după prima obținută prin FIV. Iasmina, mămică de Sayra:…

2 săptămâni

Conștientizare și acțiune: E.D.I.T. implementează „Ora de educație rutieră” în 23 de licee, 35 de școli și 34 de grădinițe din București | Demamici.ro

Conștientizare și acțiune: E.D.I.T. implementează „Ora de educație rutieră” în 23 de licee, 35 de…

2 săptămâni