Știri interne

Bebelușul românilor suspectat de „sindromul copilului scuturat” a fost repatriat din Danemarca. Mathias a ajuns în grija bunicilor materni | Demamici.ro

Bebelușul românilor suspectat de „sindromul copilului scuturat” a fost repatriat din Danemarca. Mathias a ajuns în grija bunicilor materni. Bebelușul, în vârstă acum de 7 luni, a ajuns în grija bunicilor materni din județul Vaslui. Aceștia l-au însoțit și în drumul înapoi spre țară.

Cazul lui Mathias Rotundu a stârnit polemici la începutul lui 2022. Băiețelul a ajuns în grija statului danez, după ce medicii care l-au consultat au ridicat suspiciunea că cel mic ar fi fost victima „sindromului copilului scuturat”, în urma căruia s-a ales cu leziuni craniene.

Bebelușul românilor suspectat de „sindromul copilului scuturat” a fost repatriat din Danemarca

Părinții copilului au ajuns anchetați și reținuți în Danemarca, iar în ultimele luni, copilul s-a aflat în grija autorităților daneze.

„MAE precizează că finalizarea cu succes a acestui caz de instituţionalizare, prin aducerea în România a minorului M.R. şi încredinţarea acestuia bunicilor materni, s-a realizat în baza mecanismelor de cooperare existente la nivel naţional pentru cazurile de copii români faţă de care s-au dispus măsuri de protecţie pe teritoriul altor state, fiind rezultatul strânsei colaborări dintre MAE şi Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie şi instituţiile omoloage din Danemarca, cu sprijinul autorităţilor locale române responsabile în ceea ce priveşte protecţia drepturilor copilului. MAE adresează, şi pe această cale, mulţumiri deosebite tuturor instituţiilor menţionate mai sus pentru cooperarea excelentă”, a transmis MAE.

Micuțul Mathias se află acum în grija bunicilor materni, iar evoluția lui va fi supravegheată de autoritățile din Vaslui. La sosirea în țară, pe aeroportul din Iași, bebelușul și bunicii lui au fost întâmpinați și de Gabriela Firea.

„Am primit veşti extraordinare. După eforturile considerabile făcute de autorităţile române, Danemarca a acceptat repatrierea băieţelului M.R. şi acesta a ajuns astăzi la familia bunicilor materni! Mă bucur din tot sufletul că (…) am reuşit să convingem autorităţile daneze că cea mai bună soluţie pentru bebeluş este ca acesta să ajungă în grija familiei sale extinse”, a transmis, miercuri seară, ministrul Familiei, Gabriela Firea.

Ministrul Familiei s-a declarat impresionată de bunicii copilului: „Bunicii materni ne-au impresionat şi pe noi, prin determinarea pe care au avut-o să dovedească faptul că vor cu adevărat să se implice total în creşterea copilului, să-l îngrijească şi să-i asigure toate condiţiile de care acesta are nevoie”.

Bebelușul românilor suspectat de „sindromul copilului scuturat” a fost repatriat din Danemarca. Mathias a ajuns în grija bunicilor materni

După luni de zile în care nu și-au mai văzut nepotul, bunicii au fost peste măsură de încântați să revină acasă și cu el în brațe.

„Să îți vezi nepoțelul după 5 luni, să îl ții în brațe.

Vreau să spun că Mathias mi-a recunoscut vocea, mi-a recunoscut mirosul, iepurașul pe care i l-am dus când era bebeluș! Pe familia respectivă, care a avut grijă de el, a impresionat-o foarte mult acest lucru. Mathias, când m-a văzut, a început să râdă, să gângurească, să vorbească cu noi și a simțit toată dragostea noastră”, a povestit bunica copilului.

Mătușa lui Mathias l-a așteptat și ea bucuroasă pe micuț acasă. Și nu a ezitat să-și împărtășească bucuria și pe pagina ei de Facebook, acolo unde a subliniat faptul că prin repatrierea copilului, statul danez și-a recunoscut greșeala.

„Statul danez a hotărât să își „recunoască” greșeala și acuzațiile nefondate.

Dar ca un laș, pe ușa din „dos”, încredințând bebelușul bunicilor materni, amenințând cu reținerea bebelușului dacă află publicul larg, dacă află presa”, a scris mătușa lui Mathias.

Sindromul copilului scuturat. Cum a început drama familiei Rotundu?

Sindromul copilului scuturat este o formă a unui traumatism cranian indus.
Un astfel de traumatism, ca formă a abuzului copilului, poate fi provocat de lovituri directe la nivelul capului, scăparea copilului din brațe sau aruncarea acestuia, sau poate fi provocat de scuturarea copilului.

În luna ianuarie a acestui an, un cuplu de români din Danemarca, a ajuns la spital cu bebelușul lor.
Mathias se simțea rău, iar medicii l-au diagnosticat cu hemoragie craniană, iar astfel au fost imediat alertate și autoritățile, existând suspiciunea că micuțul ar fi fost abuzat.

Soții Rotundu au fost reținuți în luna ianuarie, pe motiv că și-ar fi agresat copilul.
Tot atunci a fost și momentul în care cuplul nu și-a mai putut vedea bebelușul, iar în lunile ce au venit copilul, la îndemnul autorităților, s-a aflat pe mâinile unei familii daneze.

La finalul lunii martie, românii au fost eliberațin din arest, însă nu li s-a permis să intre în contact cu fiul lor.

Vezi și: Soții români, arestați în Danemarca, au fost eliberați. Familia Rotundu nu-și poate vedea copilul timp de 6 luni | Demamici.ro

Vezi și: Sindromul copilului scuturat – cat de periculos poate fi sa-ti zgaltai bebelusul VIDEO | Demamici.ro

Share

Articole recente

Ce poate mânca o gravidă de Paște. Alimente interzise complet în această perioadă | Demamici.ro

Ce poate mânca o gravidă de Paște. Alimente interzise complet în această perioadă. Alimentația unei…

2 zile

Un copil de doi ani a murit după ce a înghițit bile magnetice. Părinții trag un semnal de alarmă | Demamici.ro

Un copil de doi ani a murit după ce a înghițit bile magnetice. O familie…

6 zile

Iasmina Lungu, două sarcini obținute natural după prima obținută prin FIV. Iasmina, mămică de Sayra: cea de-a treia poveste de naștere | Demamici.ro

Iasmina Lungu, două sarcini obținute natural după prima obținută prin FIV. Iasmina, mămică de Sayra:…

2 săptămâni

Conștientizare și acțiune: E.D.I.T. implementează „Ora de educație rutieră” în 23 de licee, 35 de școli și 34 de grădinițe din București | Demamici.ro

Conștientizare și acțiune: E.D.I.T. implementează „Ora de educație rutieră” în 23 de licee, 35 de…

2 săptămâni