Theratuss

Tusea seacă şi tusea productivă la copii. Particularități, cauze și afecțiuni medicale pe care le pot semnala | Demamici.ro

Foarte mulți copii se confruntă cu episoade de tuse în timpul unui an. Frecvența acceselor de tuse și intensitatea lor cresc în rândul celor care frecventează colectivitățile. Deseori părinții se prezintă cu copiii la medicul de familie/ pediatru/ camera de gardă din cauza tusei excesive, a dificultăților respiratorii sau a sunetelor (wheezing, stridor) pe care le scot în timp ce respiră. De ce tușim? Care sunt cele mai frecvente cauze ale tusei? De câte tipuri poate fi tusea, ce afecțiuni medicale poate indica, dar și care sunt remediile pe care le putem folosi acasă, vom afla în cele ce urmează.

Tusea seacă şi tusea productivă la copii. Ce este tusea?

Tusea este modul în care organismul reacționează în momentul în care ceva irită gâtul sau căile respiratorii. Agentul iritant stimulează nervii care transmit un semnal către creier. Creierul le transmite mușchilor pieptului și abdomenului să se încordeze și să scoată afară aerul pentru a scăpa de agentul iritant.

Problemele de sănătate ale copiilor provoacă multe îngrijorări în rândul părinților, iar unul dintre stresurile majore îl reprezintă tusea. Ce este, ce o provoacă, ce tip de tuse ar trebui să ne îngrijoreze, dar și cum putem să o ameliorăm aflăm direct de la specialist, din materialul „Mituri și adevăruri despre tusea copiilor”.

Tusea ocazională este normală și chiar sănătoasă într-o anumită măsură. În schimb, tusea care persistă pentru mai multe săptămâni și care este însoțită de mucozități cu sânge poate semnala o afecțiune medicală care necesită îngrijiri medicale de specialitate.

Uneori, tusea este atât de solicitantă încât poate irita plămânii, accentuând și mai mult nevoia de a tuși sau poate provoca somnolență, amețeală, stări de leșin, dureri de cap, incontinență urinară, stări de vomă sau chiar fracturi costale, informează mayoclinic.org (1).

Tusea este un mecanism defensiv natural prin care corpurile străine (alimente/ iritanți)/ mucusul sunt eliminate din căile respiratorii. Peste 90% dintre copii suferă de cel puțin un episod de tuse anual. La copii, un episod de tuse durează în medie 8,5 zile sau chiar două săptămâni (în peste 50% din cazuri), se arată într-un studiu întreprins de Roberto W Dal Negro, Paola Turco și Massimiliano Povero (2), publicat în septembrie 2018.

Tusea seacă şi tusea productivă la copii. Care sunt cele mai frecvente cauze ale tusei?

Cauze infecțioase sau inflamatorii

Sistemul respirator este compus din căile respiratorii și organele respiratorii (plămânii). Prin căi respiratorii ne referim la cavitatea nazală, faringe, laringe, trahee și bronhii. Acestea au rolul de a conduce aerul la plămâni pentru ca respirația să aibă loc. În momentul în care ne confruntăm cu o infecţie virală sau bacteriană la nivelul tractului respirator, ne putem confrunta cu: rinoree, obstrucție nazală, dureri în gât, tuse, dificultăți de respirație, letargie, dureri de cap. Infecțiile virale ale căilor respiratorii superioare (IACRS) apar mai frecvent în lunile reci (din septembrie până în martie) întrucât virusurile care le produc prosperă în condiții de umiditate scăzută.

Infecțiile virale ale căilor respiratorii superioare (IACRS) sunt produse de serotipuri ale rinovirusului, de adenovirusuri, virusuri gripale și paragripale, thinovirusuri, streptococi din grupa A, virus respirator sincitial (RSV), informează Dr. Cristiana Mirică, medic primar pediatru, într-un articol publicat pe reginamaria.ro (3).

Într-un articol publicat pe emedicine (4) se arată sezonalitatea agenților patogeni care produc infecții ale tractului respirator superior (RHINOVIRUS = rinovirus, CORONAVIRUS = coronavirus, ENTEROVIRUS = enterovirus, ADENOVIRUS = adenovirus, INFLUENZA = virus gripal, PIV = virus paragripal; RSV = virus sincițial respirator; MPV = metapneumovirus; Streptococ de grup A = streptococ de grup A)

sezonalitatea agenților patogeni care produc infecții ale tractului respirator superior

Infecțiile cu rinovirus – cauza cea mai frecventă a răcelilor

Rinovirusurile umane (HRV) sunt asociate, de regulă, cu infecțiile tractului respirator superior, otita medie și sinuzita. Primele simptome ale infecției cu rinovirus apar după o perioadă de incubație de 12-72 de ore și pot persista cel puțin o săptămână. Principalele simptome ale acestei infecții pot să difere de la o persoană la alta, însă printre cele mai comune semne, potrivit mayoclinic.org (5), se numără: iritație nazală, durere în gât sau gât iritat, rinoree, congestie nazală care se amplifică la 2-3 zile după debutul primelor simptome, cefalee, tuse, febră ușoară, stare alterată.

Adenovirusurile

Adenovirusurile produc 10% din infecțiile respiratorii acute la copii, reprezentând totodată o cauză fecventă a diareei. Copiii foarte mici (cu vârste cuprinse între 6 luni și 2 ani) sunt cei mai predispuși să contracteze aceste virusuri, însă nici categoria de vârstă de 5-9 ani nu este ferită de infecții (National Library of Medicine (6)).

Virus respirator sincițial (RSV)

Infecția cu RSV sau virusul sincițial respirator cauzează o infecție respiratorie comună, extrem de contagioasă. Semnele și simptomele infecției cu RSV sunt similare cu cele ale altor infecții respiratorii și apar, de obicei, la 4-6 zile după ce persoana intră în contact cu virusul.

Infecția cu RSV este principala cauză a apariției bronșitei și pneumoniei în rândul copiilor sub vârsta de un an. Respirațiile scurte, superficiale sau mult prea rapide, însoțite de tuse și stări de letargie, lipsa apetitului – indică o posibilă infecție cu virusul sincițial respirator. Alte simptome: rinoree, tuse, strănut, apetit redus, febră, wheezing.

Șuieratul (wheezing) – sunetul care se aude în timpul expirației, atunci când aerul iese din plămâni- este un semn că ceva blochează căile respiratorii, fie un corp străin care împiedică circulația aerului prin căile respiratorii, fie o infecție respiratorie (bronșiolită/ pneumonie), fie un spasm bronșic alergic. Dr. Mihai Craiu a vorbit în nenumărate rânduri despre wheezing și despre cauzele apariției acestuia. Într-o postare pe care a făcut-o pe pagina sa de Facebook „Spitalul Virtual pentru Copii (7)”, Dr. Craiu expune detalii importante:

Dr. Mihai Craiu, medic primar pediatrie la Institutul Naţional pentru Sănătatea Mamei şi Copilului „Alessandrescu-Rusescu”: Unul din trei copii, cu vârsta mai mică de 3 ani, prezintă wheezing cu debut acut, astfel încât ajunge la medic. Dacă este primul episod și apare în ziua a 2-a sau a 3-a a unei răceli obișnuite (cu febră, muci sau tuse) atunci îi spunem acestei boli BRONȘIOLITĂ ACUTĂ. Mai ales la un copil care are sub vârsta de 1 an. 90% din copiii care au ajuns să fie spitalizați cu wheezing au o boală virală. Mai ales în primii 3 ani de viață acest lucru este extrem de important. La copiii mici cel mai des produc wheezing acut infectiile cu VSR (virusul sincitial respirator), cu rhinovirusuri, cu MPV (metapneumovirusul uman) și cu virusuri gripale. Dacă totuși este o infecție bacteriană (foarte rar), aceasta ar putea fi produsă de Mycoplasma sau de Chlamydia pneumoniae, la pacienții de vârstă școlară sau de Chlamydia trachomatis la sugarul mic, în primele luni de viață.”

Cauze extrapulmonare

Pe lângă cauzele infecțioase sau inflamatorii la nivelul aparatului respirator, tusea poate avea și alte cauze extrapulmonare. Într-un interviu pentru smartliving.ro (8)_, Dr. Ana Maria Bucur le-a enumerat pe următoarele:

  • o posibilă tumoare benignă sau malignă la nivelul mediastinului (cuprinde inima, timusul, esofagul, artera aortă, canalul toracic)
  • saliva este aspirată mecanic în timpul vorbirii sau digestiei bucale, pătrunzând pe căile aeriene
  • aspirația unui corp străin (pe gură/ nas)
  • reflux gastroesofagian
  • polipi
  • inhalare de substanțe toxice/ iritante

Tusea seacă şi tusea productivă la copii. Particularități și afecțiuni medicale pe care le pot semnala

Tusea seacă sau uscată este cea fără producție de mucus care apare, de obicei, la debutul unei infecții virale a tractului respirator. Tusea seacă poate să apară și în cazul unei afecțiuni cronice, cum ar fi astmul bronșic. Boala de reflux gastroesofagian are drept caracteristică acest simptom al tusei fără producție de mucus.

Tusea productivă sau umedă este cea în care agenții patogeni sunt eliminați din tractul respirator sub formă de spută. Tusea cu producție de mucus este asociată, de obicei, cu stadiul mai întârziat al apariției tusei după răceală. Tusea umedă nu trebuie împiedicată. Prin administrarea de medicamente poate fi favorizată diluarea sputei și expectorarea ei.

În același interviu pentru sursa citată, Dr. Ana Maria Bucur vorbește și despre afecțiunile medicale pe care tusea le poate semnala. Tusea umedă poate semnala mai multe afecțiuni la nivelul tractului respirator, mucusul fiind un semn clar de hipersecreție la nivel bronhiolar sau alveolar. Așadar, tusea productivă poate fi un semn de:

  • bronșită
  • pneumonie
  • bronșiectazie (dilatarea bronhiilor mari ca urmare a unei infecții și inflamații cronice)
  • bronhopneumonii infecțioase
  • BPOC (bronhopneumopatie obstructivă cronică)

Când este necesar să mergeți cu copilul pentru investigații medicale amănunțite?

Tusea este un mecanism important de apărare a organismului, însă ea reprezintă doar un simptom, nu boala în sine. Pentru a vedea ce o cauzează, sunt necesare investigații medicale suplimentare. Așadar, în cazul în care copilul se află într-una dintre situațiile de mai jos, detaliate de childrenshospital.org (9), adresați-vă medicului pentru un consult de specialitate:

  • tusea persistă de mai mult de trei săptămâni
  • copilul are sub trei luni și tușește sau are febră
  • copilul respiră cu dificultate/ se aud diverse sunete când inspiră/ expiră (sunet măgăresc/ șuierător)
  • tegumentele copilului capătă culoare vineție (buzele/ fața/ limba)
  • tusea este însoțită de febră mare (peste 39 de grade Celsius). Poate fi vorba despre pneumonie
  • copilul elimină prin tuse mucus cu sânge sau spută maronie
  • starea generală se deteriorează. Copilul este apatic și iritabil.

Remedii și sfaturi pentru calmarea tusei la copii

Asigurați-vă că temperatura și umiditatea din locuință sunt optime. Puteți opta pentru un umidificator dacă aerul devine prea uscat în sezonul rece. Încăperile trebuie foarte bine aerisite.

Ați putea utiliza apă de mare sau ser fiziologic pentru a curăța căile nazale. Astfel cantitatea de mucus care ajunge în gât, provocând tusea, s-ar diminua.

Ați putea să oferiți câte o linguriță și jumătate de miere de albine copilului (mai mare de un an), înainte de culcare. Aceasta ajută la reducerea acceselor de tuse și asigură un somn mai liniștit. Un studiu (10) publicat în 2013 a demonstrat că mierea de albine reduce frecvența, dar și severitatea acceselor de tuse, dacă este administrată înainte de somn.

Ați putea administra un produs din ingrediente 100% naturale cum ar fi siropul TheraTuss ProNatural. Siropul, pentru calmarea tusei seci și productive, poate fi administrat copiilor începând cu vârsta de 1 an. Printr-o combinație de patru ingrediente naturale (miere, fracțiune polizaharidică din nalbă mare, fracțiune polizaharidică din pătlăgină îngustă și fracțiune polifenolică din turiță mare) siropul ameliorează tusea, protejând totodată mucoasa căilor respiratorii superioare.

Siropul TheraTuss ProNatural* este potrivit și pentru persoanele sensibile la gluten/ cu boală celiacă întrucât nu conține gluten, dar nici conservanți, coloranți artificiali sau substanțe modificate genetic de orice tip. Siropul poate fi administrat în orice moment al episodului de tuse, în dozele indicate în prospect, pentru întreaga familie (copii cu vârste de peste 1 an și adulți).

Siropul TheraTuss ProNatural

*TheraTuss ProNatural sirop este un dispozitiv medical. Citiţi cu atenţie instrucţiunile de utilizare de pe ambalaj. CE 0477

În plus, gama TheraTuss vine şi cu un remediu natural pentru gâtul iritat – comprimatele de supt TheraTuss Natural** oferă confort respirator și au un efect plăcut și calmant asupra gâtului (potrivite pentru copii peste 5 ani și adulți), având un gust plăcut de zmeură.

Produsele din gama TheraTuss se găsesc fizic pe rafturile farmaciilor din România, dar le puteți comanda și online de pe sensiblu.com, farmaciatei.ro și drmax.ro.

comprimatele de supt TheraTuss Natural

**Theratuss Natural comprimate de supt este un supliment alimentar. Citiţi cu atenţie informaţiile de pe ambalaj. Suplimentele alimentare nu trebuie să înlocuiască o dietă variată şi echilibrată şi un mod de viaţă sănătos.

Surse:

(1) – https://www.mayoclinic.org/symptoms/cough/basics/definition/sym-20050846

(2) – https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6147201/

(3) – https://www.reginamaria.ro/articole-medicale/infectiile-virale-ale-cailor-respiratorii-superioare-iacrs-la-copii

(4) – https://emedicine.medscape.com/article/227820-overview

(5) – https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/common-cold/symptoms-causes/syc-20351605

(6) – https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK559072/

(7) – https://www.facebook.com/drCraiuMihai/posts/941074066285295

(8) – smartliving.ro 

(9) – https://answers.childrenshospital.org/when-call-doctor-cough/

(10) – https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3601686/

 

 

Share

Articole recente

Iasmina Lungu, două sarcini obținute natural după prima obținută prin FIV. Iasmina, mămică de Sayra: cea de-a treia poveste de naștere | Demamici.ro

Iasmina Lungu, două sarcini obținute natural după prima obținută prin FIV. Iasmina, mămică de Sayra:…

5 zile

Conștientizare și acțiune: E.D.I.T. implementează „Ora de educație rutieră” în 23 de licee, 35 de școli și 34 de grădinițe din București | Demamici.ro

Conștientizare și acțiune: E.D.I.T. implementează „Ora de educație rutieră” în 23 de licee, 35 de…

6 zile

Băiețelul Mirelei Vaida, operat la ambii ochi: „Am trăit cele mai grele zile din viața mea… ” | Demamici.ro

Băiețelul Mirelei Vaida, operat la ambii ochi. Mirela Vaida a trecut prin clipe grele după…

7 zile

Geanina din „Las Fierbinți” este însărcinată! Actrița Anca Dumitra așteaptă primul copil | Demamici.ro

Geanina din „Las Fierbinți” este însărcinată! Actrița Anca Dumitra este însărcinată cu primul ei copil…

7 zile

Dermatita atopică – ce este, cum se manifestă și care este tratamentul? Interviu cu Dr Monica Dima | Demamici.ro

Dermatita atopică este o afecțiune cronică a pielii, care se manifestă adesea prin uscăciune, înroșire,…

o săptămână

De ce Laura Cosoi a ales doar prenume din patru litere pentru fetițele ei? Ce semnificație au | Demamici.ro

De ce Laura Cosoi a ales doar prenume din patru litere pentru fetițele ei? Laura…

o săptămână