Știri interne

A scăpat ca prin miracol! Un copil de 3 ani, fără nicio zgârietură deși mașina în care se afla cu părinții săi s-a făcut praf! Micuțul era într-un scaun auto special | Demamici.ro

A scăpat ca prin miracol! Un copil de 3 ani a fost scos dintre fiarele contorsionate ale mașinii în care se afla cu părinții săi fără nicio zgârietură. Micuțul era fixat într-un scaun auto special, iar acest lucru, cel mai probabil, i-a salvat viața.

Accidentul s-a produs în județul Bistrița Năsăud, în zona localității Tureac.

Părinții micuțului au suferit răni grave, iar mama sa a rămas încarcerată. În urma intervenției salvatorilor, cei doi adulți au fost scoși dintre mormanul de fiare și duși la spitalul din Bistrița.

„Un echipaj de pompieri cu autospeciala de descarcerare si trei ambulanțe (două SMURD și una SAJ Bistrița – Năsăud) sunt direcționate în aceste momente la un accident rutier produs pe raza localității Tureac. Din primele informații, un autoturism a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un cap de pod. În autoturism se aflau trei persoane, dintre care una este încarcerată, afirmativ în stare de semiinconştientă”, anunță ISU Bistrița, la momentul producerii accidentului.

A scăpat ca prin miracol! Scaunele auto salvează vieți

Echipajele de intervenție au găsit la locul solicitării trei victime – bărbat, femeie și un copil în vârstă de aproximativ 3 ani.

„În urma primei evaluări, copilul nu prezintă mărci traumatice vizibile (era fixat în scaun pentru copii)”, precizează ISU Bistrița.

Scaunele auto ar trebui utilizate cu spatele către direcția de mers, fiind considerată cea mai sigură poziție. În funcție de scaunul auto și de producător, copilul poate fi transportat rear-facing cât mai mult timp. În funcție de numărul de kilograme și înălțimea copilului, scaunul se întoarce cu fața către direcția de mers.

Dacă copilul stă cu faţa în cazul unui impact frontal, se exercită o forţă enormă asupra zonei umerilor şi gâtului, la fel şi asupra capului. Acest lucru poate duce la moarte sau la răni permanente, precum paralizia. Dacă cel mic stă cu spatele în timpul unui impact, forţa va fi răspândită asupra unei părţi mai mari a corpului şi va fi mai puţină presiune pe gât, umeri şi organe interne. Dacă copilul stă cu spatele în loc de a sta cu faţa se reduc riscurile cu mai bine de 90%.

Întotdeauna înainte de a așeza copilul verificați cu atenție ca scaunul să fie stabil, să nu se miște într-o parte sau alta.

Scaunele auto cu instalare în centura de siguranţă pot fi folosite până când copilul cântăreşte aproximativ 25 de kilograme. Sau dacă o treime din capul celui mic depăşeşte tetiera. După aceea, medicii şi cercetătorii recomandă instalarea unui scaun înălţător. Acesta poate fi folosit până când copilul împlineşte 10-12 ani.

Vezi și: Un bebeluș de 6 luni din Mureș a murit într-un accident. Mașina s-a răsturnat, copilul nu era securizat în scaun auto | Demamici.ro

Vezi si: „Bebelusul meu a murit asfixiat in scaunul auto. Va rog, nu faceti si voi greseala mea!” | Demamici.ro

Share

Articole recente

Ce poate mânca o gravidă de Paște. Alimente interzise complet în această perioadă | Demamici.ro

Ce poate mânca o gravidă de Paște. Alimente interzise complet în această perioadă. Alimentația unei…

6 zile

Un copil de doi ani a murit după ce a înghițit bile magnetice. Părinții trag un semnal de alarmă | Demamici.ro

Un copil de doi ani a murit după ce a înghițit bile magnetice. O familie…

o săptămână

Prințul Louis a împlinit 6 ani. Fotografia publicată de Kate Middleton, așteptată de toată lumea: „Vă mulțumim pentru urări!” | Demamici.ro

Prințul Louis a împlinit 6 ani. Fotografia publicată de Kate Middleton, așteptată de toată lumea:…

2 săptămâni

Iasmina Lungu, două sarcini obținute natural după prima obținută prin FIV. Iasmina, mămică de Sayra: cea de-a treia poveste de naștere | Demamici.ro

Iasmina Lungu, două sarcini obținute natural după prima obținută prin FIV. Iasmina, mămică de Sayra:…

2 săptămâni

Conștientizare și acțiune: E.D.I.T. implementează „Ora de educație rutieră” în 23 de licee, 35 de școli și 34 de grădinițe din București | Demamici.ro

Conștientizare și acțiune: E.D.I.T. implementează „Ora de educație rutieră” în 23 de licee, 35 de…

2 săptămâni