Mămici și tătici celebri

Soția lui Vasilică Ceterașu, după nașterea gemenilor: „Noi le așteptam pe Amedeea și pe Gloria, dar se pare ca au venit doi în loc de două!” | Demamici.ro

Soția lui Vasilică Ceterașu, după nașterea gemenilor: „Noi le așteptam pe Amedeea și pe Gloria, dar se pare ca au venit doi în loc de două!” Vasilică Ceterașu și soția lui, Amalia, au devenit din nou părinți. Amalia Ceterașu a născut weekend-ul trecut, iar familia lor s-a mărit cu încă doi copii, perechea de gemeni băieți pe care mămica a adus-o pe lume.

Vestea că vor deveni din nou părinți și, mai ales, părinți de gemeni, i-a bucurat cum nu se poate mai tare. Iar surprizele au continuat chiar și după aflarea veștii că vor fi părinți de gemeni.

Soții Ceterașu nu au vrut inițial să afle sexul bebelușilor, însă ulterior, Amalia a fost mult prea curioasă, așa că a mers la medic hotărâtă să afle dacă va fi mamă de băieți sau fete. În proporție de 80%, șansele erau ca gemenii să fie fetițe, așa că cei doi soți erau ferm convinși că după cea de-a doua naștere, vor fi părinții a trei fete.

„Eu sincer nu mai rezist, chiar am anunțat-o și pe doamna doctor, soțul nu a vrut să știe dar mi-a zis că 80% ar fi fete. Având în vedere că eu sunt foarte slăbuță și îngustă la bazin și de fiecare dată stau cu spatele, nu stau în poziția corectă, nu reușește să vadă.

Și noi suntem foarte curioși și chiar din familie mă întreabă că de ce nu spun, dar le-am spus că 80% ar fi, fetițe, 100% mi-a zis doamna doctor că până nu nasc nu are cum să-mi spună. Eu mai pot un pic, acum mi-a recomandat repaus total, nici ce făceam până acum să nu mai fac, să stau mai mult în pat, să mă relaxez, ca să nu se rupă membrana, să trebuiască să nasc.’”, a mărturisit Amalia Ceterașu, în exclusivitate, la Antena Stars.

Soția lui Vasilică Ceterașu, după nașterea gemenilor: „Noi le așteptam pe Amedeea și pe Gloria, dar se pare ca au venit doi în loc de două!”

Nu mică le-a fost mirarea atunci când medicul i-a felicitat pentru cei doi băieței ai lor nou-născuți.

„Astăzi, 11.03.2023 este o zi de sărbătoare în familia noastră, pentru că astăzi au venit pe lume gemenii mei, băiețeii mei! Mulțumim lui Dumnezeu pentru această mare binecuvântare! P.S.: Noi le așteptam pe Amedeea și pe Gloria, dar se pare ca au venit doi în loc de două! Ne bucurăm enorm și ne dorim sa fie sănătoși!”, a scris Amalia Ceterașu pe contul ei personal de Instagram.

Amalia Ceterașu s-a aflat la cea de-a doua sarcină. Cei doi soți mai au împreună o fetiță, Selena, iar acum familia lor s-a mărit cu încă doi băieți. Inițial, juniorii erau așteptați să vină chiar la început de lună, însă mămica a avut parte doar de niște contracții cu alarmă falsă.

Sunt binișor, a fost o alarmă falsă, am venit la un control de rutină pe data de 28 (n.r. – februarie) și am rămas internată pentru că am început să am contracții și trebuiau să vadă cât de dese sunt, cât de puternice, dacă sunt pregătită pentru naștere.

Am rămas noaptea în spital, am făcut ceva tratamente, alte analize, le-am repetat, dar barza încă nu a venit. Noi ne-am fi dorit să vină chiar acum, de sărbătoare, 1 Martie, ar fi fost frumos, dar până la urmă, importantă e sănătatea copiilor. Important e să fie sănătos sau sănătoase, cum vor fi, să vină.’”, a declarat Amalia Ursu Ceterașu.

Vezi și: Soția lui Vasilică Ceterașu a născut gemeni. Au aflat cu surpriză sexul bebelușilor abia la naștere: „Cea mai mare bucurie” | Demamici.ro

Share

Articole recente

Un copil de doi ani a murit după ce a înghițit bile magnetice. Părinții trag un semnal de alarmă | Demamici.ro

Un copil de doi ani a murit după ce a înghițit bile magnetice. O familie…

10 ore

Iasmina Lungu, două sarcini obținute natural după prima obținută prin FIV. Iasmina, mămică de Sayra: cea de-a treia poveste de naștere | Demamici.ro

Iasmina Lungu, două sarcini obținute natural după prima obținută prin FIV. Iasmina, mămică de Sayra:…

7 zile

Conștientizare și acțiune: E.D.I.T. implementează „Ora de educație rutieră” în 23 de licee, 35 de școli și 34 de grădinițe din București | Demamici.ro

Conștientizare și acțiune: E.D.I.T. implementează „Ora de educație rutieră” în 23 de licee, 35 de…

o săptămână

Băiețelul Mirelei Vaida, operat la ambii ochi: „Am trăit cele mai grele zile din viața mea… ” | Demamici.ro

Băiețelul Mirelei Vaida, operat la ambii ochi. Mirela Vaida a trecut prin clipe grele după…

o săptămână

Geanina din „Las Fierbinți” este însărcinată! Actrița Anca Dumitra așteaptă primul copil | Demamici.ro

Geanina din „Las Fierbinți” este însărcinată! Actrița Anca Dumitra este însărcinată cu primul ei copil…

o săptămână