Proteinele, esențiale în dezvoltarea copilului tău. Principalele surse de proteine și „trucuri” prin care îți faci bebelușul să le accepte | Demamici.ro

Proteinele, esențiale în dezvoltarea copilului tău. Principalele surse de proteine și „trucuri” prin care îți faci bebelușul să le accepte. O alimentație adecvată încă din copilărie este foarte importantă pentru dezvoltarea armonioasă a copilului. Proteinele construiesc și repară toate țesuturile din corpul uman, inclusiv mușchii și organele.

De asemenea, cuprind enzimele care creează reacții chimice în corp și hemoglobina care transportă oxigenul în sânge. Fără proteine, organismul nu va reuși să crească corect, va pierde masa musculară și va avea probleme cu sistemul imunitar, inima și sistemul respirator. Acest lucru este deosebit de important în primii ani ai copilăriei, dar și în „bebelușie”, când cerințele de dezvoltare implică obținerea cantității corecte de proteine.

Proteinele consumate în mod excesiv pot dăuna organismului. Un studiu publicat în 2013 în Food and Nutrition Research a constatat că prea multe proteine la începutul vieții – în special în primii doi ani – sunt asociate cu un risc crescut de a fi supraponderal mai târziu în viață.

Proteinele, esențiale în dezvoltarea copilului tău. Principalele surse de proteine și „trucuri” prin care îți faci bebelușul să le accepte

Printre proteinele sănătoase se numără:

Fasolea și lintea (ușor de servit, bogate în fibre și proteine – le puteți pasa cu furculița sau le blenduiți înainte de a le servi bebelușului)
Broccoli și mazărea (conțin cca. 6-7 g proteine/100 g)
Pește (evitați soiurile bogate în mercur și optați variantele mai sănătoase, cu un conținut bogat de omega3 – somon, biban, cod, păstrăv)
Carne de vită (o sursă excelentă de fier, zinc și proteine – tocată mărunt și servită individual sau amestecată cu legume)
Carne de pasăre, curcan sau gâscă (Cele mai multe proteine se găsesc în carnea de curcan și de gâscă (aproximativ 29 g / 100 g) și pui (aproximativ 27 g / 100 g)
Iaurt (cel simplu, care nu conține adaosuri, e cel mai bun – adăugat în piureuri de fructe, legume, se potrivește în foarte multe combinații)
Ouă ( se gătesc foarte ușor și le puteți „ascunde” în alte alimente dacă bebelușul nu le preferă)
Laptele – este prima sursă de proteine din alimentația bebelușului și cea mai importantă. Primul lapte matern – colostrul, este foarte bogat în proteine (2,3 g/100 ml). De asemenea, laptele praf conține 1,3-1,5 g proteine/100 ml de lichid.
Cerealele (au între 10 şi 15 g de proteine/ 100 g produs.)

Cum îmi încurajez copilul să mănânce mai multe proteine?

Forme – E un lucru bine știut faptul că toți copiii sunt fascinați de lucrurile simple din mediul înconjurător. Încercați să tăiați alimentele în diferite forme încât să atragă atenția copilului și să îl determine să guste. Puteți folosi forme din silicon sau pentru prăjituri, folosiți-vă imaginația și creați tot ceea ce pare interesant pentru copilul vostru.

Paste – se găsesc sub foarte multe forme și sunt ușor de făcut, nu aveți cum să eșuați cu pastele. Puteți adăuga proteinele dorite în porția de paste și să o serviți copilului, încercați să diversificați tipul de paste pentru a menține copilul interesat de acest fel de mâncare și, reușind astfel, să îl determinați să mănânce și proteine.

Degețele – copiii adoră să exploreze folosindu-și degetele, la fel se întâmplă și în cazul alimentelor atunci când doresc să mănânce. Nu ar fi mai bine să le stimulăm curiozitatea? Taie alimentele în bucăți mici, cât mărimea unui deget și oferă-le copilului să le testeze, asigurați-vă că sunt alimente moi (ou, brânză, bucățele de pește sau pui).

Milkshake – laptele conține surse importante de proteină și are un gust foarte bun alături de fructe. Avocado și banana sunt fructe cu un mare conținut de proteine, deci le puteți pune în milkshake-uri fără probleme.

În concluzie, asigură-te că incluzi în meniul copilului tău o gamă cât mai variată de alimente atât de origine animală cât și de origine vegetală pentru a-i asigura necesarul zilnic de proteine de care acesta are nevoie pentru o dezvoltare armonioasă.

Surse
parents.com
parenting.firstcry.com

Vezi si: Dr. Steluța Boroghină, despre alimentația copiilor: După ce trec de 1 an și jumătate, părinții comit cea mai mare greșeală | Demamici.ro

Vezi si: Primii pași spre diversificare. Alimentația complementară – ghid OMS | Demamici.ro

Vezi si: Atenție la ce tipuri de scorțișoară folosești pentru bebelușul tău. În ce condiții devine toxică pentru ficat și sistemul nervos | Demamci.ro

Share

Articole recente

Ce poate mânca o gravidă de Paște. Alimente interzise complet în această perioadă | Demamici.ro

Ce poate mânca o gravidă de Paște. Alimente interzise complet în această perioadă. Alimentația unei…

16 ore

Un copil de doi ani a murit după ce a înghițit bile magnetice. Părinții trag un semnal de alarmă | Demamici.ro

Un copil de doi ani a murit după ce a înghițit bile magnetice. O familie…

5 zile

Iasmina Lungu, două sarcini obținute natural după prima obținută prin FIV. Iasmina, mămică de Sayra: cea de-a treia poveste de naștere | Demamici.ro

Iasmina Lungu, două sarcini obținute natural după prima obținută prin FIV. Iasmina, mămică de Sayra:…

2 săptămâni

Conștientizare și acțiune: E.D.I.T. implementează „Ora de educație rutieră” în 23 de licee, 35 de școli și 34 de grădinițe din București | Demamici.ro

Conștientizare și acțiune: E.D.I.T. implementează „Ora de educație rutieră” în 23 de licee, 35 de…

2 săptămâni