Știri

Proiect de lege: alocație de 600 de lei lunar pentru fiecare copil, pentru familiile cu cel puțin doi copii | Demamici.ro

Proiect de lege: alocație de 600 de lei lunar pentru fiecare copil, pentru familiile cu cel puțin doi copii. Un nou proiect de lege își propune să vină în sprijinul familiilor care au mai mult de un copil minor și propune o alocație de 600 de lei pentru fiecare copil în parte. Astfel, o familie cu doi copii minori ar putea primi din partea statului o alocație de 1200 de lei pe lună.

Propunerea a venit în contextul unui declin al natalității, dar și a nivelului de trai scăzut din țară.

„Anul 2020 a fost al 31-lea an în care se înregistrează un declin demografic, adică al 31-lea an în care numărul morților a fost mai mare decât numărul noilor născuți.

În ritmul actual, prognozele arată că în anul 2050 populația României ar ajunge la aproximativ 15-16 milioane de locuitori, atât din cauza ratei crescute de decese, cât și din cauza problemei emigrării populației tinere, fapt care conduce la modificarea componenței populației pe categorii de vârstă, caracterizată printr-un fenomen de îmbătrânire a populației, cu efecte negative asupra economiei țării.

Astfel, acest declin demografic afectează toate sectoarele economiei – PIB, buget, sustenabilitatea fondurilor de pensii, fondurile europene care se alocă în funcție de numărul de locuitori etc.

Or, având în vedere nivelul de trai din țară, care se află la un nivel inferior nivelului de trai din Uniunea Europeană, populația nu dispune de resursele financiare necesare pentru a putea asigura creșterea și întreținerea unor copii”, susțin semnatarii.

La ora actuală, Legea nr. 61/1993 stabilește ca începand cu 1 ianuarie 2022 cuantumul alocatiei să fie de 600 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani și, respectiv până la 3 ani pentru cei cu dizabilități, până la împlinirea vârstei de 18 ani, precum și în cuantum de 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani și 18 ani.

Ajutorul de 600 de lei per copil minor ar putea veni din 2022

Proiectul de act normativ modifică art. 3 din Legea amintită mai sus și stabilește că alocația lunară va fi de 600 lei pentru fiecare copil cu vârstă de până la 18 ani, „în cazul familiilor ce au în creștere și întreținere mai mult de 2 copii minori”. Prin urmare, dacă prevederea propusă ar fi valabilă acum, atunci familiile cu trei copii minori ar primi 1800 lei în fiecare lună!

„Prin propunerea legislativă se dorește acordarea unui stimul suplimentar familiilor care au 2 sau mai mulți copii minori, prin acordarea unei alocații de stat de 600 de lei pentru fiecare copil dintre cei pe care îi are în grijă, indiferent de vârsta acestora, până la împlinirea vârstei de 18 ani, fapt care ar stimula familiile să ia în considerare posibilitatea de a avea și mai mult de un copil, știind că statul român îi vine în ajutor cu resurse financiare care să îi acopere din cheltuielile necesare creșterii și îngrijirii acestora”, susțin inițiatorii.

Proiectul a fost deocamdată înregistrat pentru dezbatere în Senat, iar votul decizional îl vor avea deputații. Ulterior, Guvernul va trebui să vină cu aprobarea, altfel actul va fi considerat neconstituțional.

Inițiatori:

1. DEPUTAT GEORGE NICOLAE SIMION
2. SENATOR CLAUDIU RICHARD TÂRZIU
3. DEPUTAT AXINIA ADRIAN-GEORGE
4. DEPUTAT BADIU GEORGEL
5. DEPUTAT RUSU DANIEL-GHEORGHE

Puteți vedea proiectul de lege AICI!

Vezi si: Copiii au petrecut de două ori mai mult timp în fața ecranelor în timpul pandemiei. Sănătatea mintală, prima afectată | Demamici.ro

Vezi si: Autismul virtual – cauze, simptome si metode de prevenire! Cat timp ar trebui sa petreaca copilul in fata ecranelor | Demamici.ro

Share

Articole recente

Un copil de doi ani a murit după ce a înghițit bile magnetice. Părinții trag un semnal de alarmă | Demamici.ro

Un copil de doi ani a murit după ce a înghițit bile magnetice. O familie…

2 zile

Iasmina Lungu, două sarcini obținute natural după prima obținută prin FIV. Iasmina, mămică de Sayra: cea de-a treia poveste de naștere | Demamici.ro

Iasmina Lungu, două sarcini obținute natural după prima obținută prin FIV. Iasmina, mămică de Sayra:…

o săptămână

Conștientizare și acțiune: E.D.I.T. implementează „Ora de educație rutieră” în 23 de licee, 35 de școli și 34 de grădinițe din București | Demamici.ro

Conștientizare și acțiune: E.D.I.T. implementează „Ora de educație rutieră” în 23 de licee, 35 de…

o săptămână

Băiețelul Mirelei Vaida, operat la ambii ochi: „Am trăit cele mai grele zile din viața mea… ” | Demamici.ro

Băiețelul Mirelei Vaida, operat la ambii ochi. Mirela Vaida a trecut prin clipe grele după…

o săptămână

Geanina din „Las Fierbinți” este însărcinată! Actrița Anca Dumitra așteaptă primul copil | Demamici.ro

Geanina din „Las Fierbinți” este însărcinată! Actrița Anca Dumitra este însărcinată cu primul ei copil…

o săptămână