Recomandări

Pompa de sân, un ajutor indispensabil pentru mămicile la început de alăptare. Cum să alegi pompa potrivită pentru tine | Demamici.ro

Pompa de sân, un ajutor indispensabil pentru mămicile la început de alăptare. Cum să alegi pompa potrivită pentru tine? Pătuț, scutece, hainuțe, produse de îngrijire, cărucior, scoică… cam acestea ar fi lucrurile pe care viitoarele mămici le iau în considerare în primul rând când află că familia lor se va întregi.

Pentru că alăptarea pare un proces atât de ușor și natural, puține gravide (mai ales cele aflate la primul copil) se gândesc să apeleze la ajutor în primele zile, săptămâni, după naștere. Mamele care au trecut deja prin experiența alăptării știu cât de importantă este atașarea corectă a copilului la sân, dar și stimularea producției de lapte.

Pompa de sân, un ajutor indispensabil pentru mămicile la început de alăptare

Există situații fericite, perfecte chiar, când mama naște, pune copilul la sân, iar micuțul folosește reflexul de supt, cu care vine pe lume, atât de eficient încât se satură și adoarme fericit lângă pieptul mamei. Mama zâmbește și totul e minunat. Cam așa s-ar întâmpla lucrurile într-o lume ideală.

Adevărul este că cele mai multe dintre proaspetele mămici se confruntă cu multe probleme la început de alăptare și tot foarte multe dintre ele ajung să renunțe la alăptat crezând că nu au lapte, că laptele lor nu este suficient sau destul de hrănitor, că bebelușul nu se satură.

Atașarea incorectă la sân, ragadele extrem de dureroase, copilul care nu se mai oprește din plâns și lipsa de consiliere în alăptare (în cele mai multe dintre maternități) le descurajează pe mame și le fac să opteze pentru introducerea formulei de lapte praf, chiar și acolo unde nu este cazul.

De ce este important să cumperi o pompă de sân înainte de a naște?

Sunt mame care susțin că și-au cumpărat pompă de muls, însă n-au folosit-o niciodată. Au scos banii din buzunar și l-au dat pe un produs căruia nu i-au văzut utilitatea. Ok. Există și această categorie de mame, nimic de spus. Din fericire, pentru ele totul a decurs perfect, însă sunt situații și situații.

Pe de altă parte, există mamele pentru care pompa a devenit un ajutor indispensabil care le-a ușurat viața încă din primele ore petrecute în maternitate și care datorită acestui accesoriu încă își alăptează copiii după luni sau chiar unul, doi ani.

Mărturii ale mamelor pentru care pompa de sân a fost un „must” în reușita în alăptare

  • „Recomand pompa electrică. Pentru mine a fost un chin cu cea manuală și vis după”
  • „Pompă de sân neapărat! Pentru mine, în alăptare, a fost cel mai util accesoriu!”
  • „Pompa de sân pentru mine a fost foarte importantă, având probleme la alăptare. Aveam răni la sfârcuri și atunci pentru a le lăsa să se vindece mă pompam și îi dădeam cu biberonul. Cu cea manuală a fost chin. Am luat electrică.”
  • „Mie pompa mi-a fost foarte utilă. Până la 3 luni bebe a refuzat sânul și am mers pe pompat (nu ai de unde să știi cum va fi la voi, dar mai bine să o ai)”
  • „Pompa electrică mi-a fost de mare ajutor: format sfârc, detensionat sâni, stoc lapte – eu am avut Philips Avent electrică.”
  • „Pompa electrică este must. Eu am plecat cu sânii angorjați tare din spital.”
  • „Nu m-aș fi descurcat fără pompă la niciunul dintre copii (primului îi lăsam lapte când plecam la examene pentru câteva ore, iar pe fată a trebuit să o alăptez exclusiv cu lapte muls în prima lună). Clar este mai practică pompa electrică.”

Eu mă încadrez în categoria mamelor pentru care pompa de muls a fost un „must”. Nu m-aș fi descurcat fără ea. Am născut prin cezariană la cald, iar lactația s-a instalat imediat. La câteva ore după operație mi-a fost adus bebelușul la sân. Prima atașare, primele răni. Fetița avea fren, însă eu nu aveam niciun fel de experiență și nu am știut să-l recunosc, nici să cer ajutor.

După primele răni și dureri îngrozitoare problemele au continuat. La un moment dat, sânii erau atât de angorjați, încât nici pompa de muls din lactarium nu reușea să scoată niciun strop de lapte. Canalele se înfundaseră deja. Sânii mai aveau puțin și explodau. Atunci mi-au făcut o injecție cu oxitocină, o asistentă m-a ajutat cu masaj manual pentru desfundarea canalelor și tot atunci, în maternitate, am folosit pentru prima dată pompa de muls electrică.

Laptele era atât de mult încât la maximum 2 ore trebuia să eliberez sânii pentru a evita alte probleme. Am continuat să atașez bebelușul la sân, însă fiind nou-născut consuma un maximum de 30 ml, iar producția mea era mult prea mare. Cadrele medicale mi-au recomandat folosirea pompei de muls cât să decongestionez sânii. Cu mulsul manual sau cu o pompă manuală nu aș fi făcut față.

Cert este că pentru mine pompa a fost de un real folos în primele săptămâni de alăptare, până la reglarea lactației. Ulterior am folosit-o când am fost nevoită să plec câteva ore departe de cea mică. Povestea noastră de alăptare a fost una cu happy end. Am alăptat 2 ani și 3 luni, iar înțărcarea a fost una blândă, lucru pe care îl doresc tuturor mămicilor.

Vezi si: Alaptarea NU ar trebui sa doara! Cum sa scapi de „furia laptelui” si de ragadele mamare

Pompa de sân, un ajutor indispensabil pentru mămicile la început de alăptare. Cum să alegi pompa de sân potrivită pentru tine și bebelușul tău

Pompele de sân se împart în două mari categorii: manuale și electrice, iar cele electrice se ramifică din nou în funcție de mai multe caracteristici. La o pompă manuală trebuie să apeși și să eliberezi un mâner cu mâna, în timp ce pompa electrică este dotată cu un motoraș care face acest lucru automat. În funcție de puterea motorului, sucțiunea este mai puternică sau mai ușoară, iar cantitatea de lapte extras mai mare sau mai mică.

Având în vedere experiența pe care am împărtășit-o mai sus, recomandarea mea este să apelați la o pompă de muls electrică. Cu ajutorul ei puteți extrage laptele mult mai repede și puteți menține debitul la nivel optim.

Un Philips Avent își face treaba perfect. Pompa se bazează pe tehnologia „natural motion”, adică este inspirată de modul natural în care se hrănesc bebelușii. Un avantaj considerabil al acestui produs îl constituie perna de masaj din silicon care se mulează și se adaptează în funcție de dimensiunea și forma mamelonului. Mărimea este universală și este compatibilă cu 99,98% din mărimile de mamelon.

Ce-mi place foarte mult la acest model de Philips Avent este că datorită felului în care a fost construită, pompa îți colectează laptele fără a te obliga să te apleci. Poți sta cu spatele drept, într-o poziție comodă, relaxată, iar ea este la fel de eficientă.

Pompa de sân dispune de două moduri de funcționare. Când o pornești se activează modul de stimulare a sânului pentru a porni delicat curgerea laptelui (8 niveluri de sucțiune), după care, după 90 de secunde se mută automat pe modul de extragere (16 niveluri de sucțiune), pentru extragerea eficientă a laptelui.

Puteți să o reglați astfel încât să vă simțiți confortabil în momentul folosirii. Cu ajutorul funcției de memorare, pompa de sân reține automat ultimele setări folosite. Așadar, data viitoare când mulgeți, tot ce trebuie să faceți este să apăsați butonul de pornire.

Pompa este ușor de depozitat și transportat și foarte silențioasă în comparație cu alte modele electrice. Acest lucru îți garantează că nu vei trezi bebele din cauza zgomotului dacă ești nevoită să pompezi în timpul nopții sau în timpul reprizelor de somn de peste zi.

Găsiți toate informațiile despre acest model de pompă de muls aici. În plus, puteți beneficia de o reducere de 30% la toate produsele din gama Philips Avent dacă folosiți codul DEMAMICI la achiziționarea produselor. Codul este valabil până la finalul acestui an: 31.12.2020 și se aplică chiar dacă un produs are deja un discount afișat pe site.

Pompa de sân trebuie folosită responsabil!

Mare atenție! Pompa este un instrument foarte util, un ajutor real, dacă este folosită responsabil. Utilizarea necorespunzătoare a unei pompe de sân poate duce la probleme. Dacă o folosiți în exces puteți foarte ușor să dați în extrema cealaltă, să stimulați prea mult sânii și să dați în hiperproducție. Lactația se reglează în câteva săptămâni după naștere.

Mai mult decât atât, dacă oferiți bebelușilor doar lapte cu biberonul (fie el și lapte matern muls), copilul poate ajunge să refuze parțial sau total sânul.

Este important ca laptele să fie muls după hrănirea bebelușului, dacă sânii sunt încă plini. Mulsul înainte de hrănirea copilului va reduce contitatea de lapte din sân și, implicit, va reduce fluxul de lapte.

Un copil atașat la sân este cea mai bună „pompă”, dar există situații în care pompa de sân este indispensabilă:

  • Când bebelușul vine pe lume prematur, iar mama nu îl poate pune la sân. Consultanții din secțiile intensive neonatale recomandă folosirea pompelor pentru a oferi prematurilor lapte matern, dar și pentru a păstra producția de lapte.
  • Când bebelușul nu acceptă sânul sau suge fără a fi constant. Pompa este un ajutor ideal pentru a stimula producția de lapte
  • Când producția de lapte trebuie ajutată. Puteți include ședințe de pompare și între alăptări.

  • Pompa de sân se poate dovedi de un real ajutor în rezolvarea anumitor probleme ale sânilor precum angorjarea sau canalele galactofore înfundate. Ea poate îmbunătăți lactația prin remedierea problemelor cauzate de mameloanele inversate și prin stimularea unui flux mai rapid de lapte.
  • Când mama are un concediu de maternitate mai mic de șase luni (astfel de cazuri sunt întâlnite frecvent la nivel mondial)
  • Când mama trebuie să plece urgent și să-și lase copilul pentru câteva ore în grija altcuiva. Laptele depozitat în congelator poate fi oferit cu succes sugarului, fără a fi nevoie oferirea formulei de lapte praf. Volumul de lapte este mai ridicat în primele ore ale dimineții. Acesta este momentul propice pentru a pompa laptele dacă doriți să-l depozitați.

Vezi si: Alaptarea bebelusului. Indicatori care iti arata ca o faci corect | Demamici.ro

Vezi si: Alaptarea: 3 din 5 nou-nascuti nu sunt alaptati in prima ora de viata | Demamici.ro

Vezi si: Alaptarea. Care sunt principalele beneficii pentru copilul tau | Demamici.ro

Share

Articole recente

Ce poate mânca o gravidă de Paște. Alimente interzise complet în această perioadă | Demamici.ro

Ce poate mânca o gravidă de Paște. Alimente interzise complet în această perioadă. Alimentația unei…

23 de ore

Un copil de doi ani a murit după ce a înghițit bile magnetice. Părinții trag un semnal de alarmă | Demamici.ro

Un copil de doi ani a murit după ce a înghițit bile magnetice. O familie…

5 zile

Iasmina Lungu, două sarcini obținute natural după prima obținută prin FIV. Iasmina, mămică de Sayra: cea de-a treia poveste de naștere | Demamici.ro

Iasmina Lungu, două sarcini obținute natural după prima obținută prin FIV. Iasmina, mămică de Sayra:…

2 săptămâni

Conștientizare și acțiune: E.D.I.T. implementează „Ora de educație rutieră” în 23 de licee, 35 de școli și 34 de grădinițe din București | Demamici.ro

Conștientizare și acțiune: E.D.I.T. implementează „Ora de educație rutieră” în 23 de licee, 35 de…

2 săptămâni