O vasluiancă a devenit bunică la 23 de ani, doborând recordul mondial | Demamici.ro

O vasluiancă a devenit bunică la 23 de ani, doborând recordul mondial. Cazul unei tinere vasluience a făcut înconjurul lumii după ce s-a aflat povestea ei de viață.

La doar 23 de ani, Rifca Stănescu a devenit cea mai tânără bunică din România, dar și din lume, iar odată cu acest eveniment tânăra din județul Vaslui a ajuns chiar și pe paginile ziarelor internaționale.

Rifca Stănescu a devenit mamă la vârsta la doar 12 ani, acest lucru nefiind un lucru nefiresc în comunitatea din care face parte. Deși s-a bucurat de avantajele pe care le poate avea o mamă tânără, Rifca a mărturisit că și-a dorit ca fiica ei să nu îi urmeze exemplul și să copilărească mai mult.

Destinul fetiței nu s-a dovedit foarte diferit de cel al mamei, așa că la vârsta de doar 11 ani a născut și ea un copil, iar astfel, Rifca a devenit bunică.

„Sunt fericită că sunt bunică, dar mi-aș fi dorit altceva pentru Maria și pentru mine. Ion este un băiat bun, e deja logodit cu o fată. E bine să ai băieți, că ei nu suferă așa mult ca fetele, cred”, declara femeia, în prezent, în vârstă de 36 de ani.

Rifca Stănescu, cea mai tânără bunică la vârsta de 23 de ani

Tânăra vasluiancă a ajuns fată măritată la vârsta de 11 ani, atunci când s-a căsătorit cu Ionel Stănescu, care pe atunci avea și el doar 13 ani, potrivit adevarul.ro.

Până să devină cea mai tânără bunică din lume, recordul era stabilit de o britanică în vârstă de 26 de ani. Tot potrivit presei internaționale, se pare că în familia din județul Vaslui a mai fost doborat încă un alt posibil record mondial. Mama Rifcăi a devenit străbunică la varsta de 40 de ani.

Tânăra a povestit că a fugit de acasă cu Ionel când avea doar 11 ani. La un an distanță s-au căsătorit și a rămas însărcinată: „Vreau să mă căsătoresc cu el, așa că am zis, după ce am petrecut o noapte împreună, că nimeni nu pe poate despărți. Eu fusesem promisă altui băiat de când aveam 2 ani, dar nu îl voiam pe el.

Înainte de asta, au fost multe bătăi. O dată, tatăl meu l-a atacat pe soțul meu cu un cuțit. A vrut să plătească 500 de lei despăgubire. Familia mea m-a adus acasă, dar după trei zile am fugit din nou, pentru a fi cu el.”

Vezi si: O tânără de 25 de ani a născut 9 bebeluși, stabilind un nou record mondial. Cele 5 fetițe și 4 băieței vor petrece în spital încă 3 luni | Demamici.ro

Vezi si: Mama singura a adus pe lume octupleti! Femeia mai avea 6 copii. Cum arata familia VIDEO | Demamici.ro

Share

Articole recente

Cum alegi o grădiniță privată bună pentru copilul tău (P) | Demamici.ro

Alegerea grădiniței este una dintre primele decizii importante pe care părinții le iau în parcursul…

o zi

Prima băiță, primul somnic, primul pas – cum alegi fără să te pierzi în oferte (P) | Demamici.ro

De ce primele achiziții pentru bebeluș te pot copleși Nimeni nu te pregătește cu adevărat…

o săptămână

De ce meditațiile clasice nu mai sunt suficiente pentru examene (și ce funcționează mai bine) (P) | Demamici.ro

Pentru elevii care se pregătesc pentru Evaluarea Națională, Bacalaureat sau alte examene importante, meditațiile au…

2 săptămâni

Circuit în Madrid: cele mai frumoase trasee pentru seniori (P) | Demamici.ro

Un circuit în Madrid nu trebuie privit ca o simplă vacanță dedicată capitalei Spaniei. În…

2 săptămâni

Peste jumătate dintre părinți cred că inteligența artificială poate accelera învățarea limbii engleze, potrivit Novakid | Demamici.ro

54% dintre părinții chestionați într-un studiu realizat de Novakid consideră că instrumentele bazate pe inteligență…

2 săptămâni

Când cutia devine mai interesantă decât jucăria din ea (P) | Demamici.ro

De ce unele jucării rămân pe raft ani la rând Orice părinte a trăit momentul…

o lună