Tu - mamă și femeie

La 3 ani după ce Pișcoțel a plecat la cer, mămica lui i-a scris o scrisoare. I-a vorbit despre iubire, dor și despre surioara pe care nu a apucat s-o întâlnească: „Poate v-ați cunoscut acolo, printre îngeri” | Demamici.ro

La 3 ani după ce Pișcoțel a plecat la cer, mămica lui i-a scris o scrisoare. În fiecare an, pe 12 aprilie, timpul mai adaugă un strat peste amintirea lui Pișcoțel. Adaugă luni, întâmplări, amintiri, dor. Presară bucurii, gânduri noi, tristețe, dar și alinarea în sufletul părinților. Mihai Alexandru, sau bebe Pișcoțel, așa cum îl alintau părinții și așa cum l-am cunoscut și noi, a plecat la cer în urmă cu trei ani. Atunci părinții s-au luptat cu tot: cu sistemul, cu o suferința cruntă de a-și vedea copilașul suferind, cu dorința de a da și a face orice numai să-și poată salva băiețelul.

Au făcut tot ce s-a putut. Omenește vorbind. S-au zbătut, au plâns, au sperat, au luptat cu toată ființa lor. Pișcoțel, însă, a vrut să plece la cer. La 1 an și 2 luni s-a desprins de viața aceasta și de familia care l-a iubit și îl iubește în continuare. A plecat printre îngeri… și poate că acolo sus, unde nu există răutate, unde iubirea înconjoară tot, a găsit un suflețel de fetiță pe care care l-a trimis în viața părinților lui, aici, pe Pământ. În urmă cu 4 luni, părinții lui Pișcoțel au devenit și părinții lui Anais, o fetiță care îi seamănă leit frățiorului pe care nu a apucat să-l întâlnească… cel puțin nu în această viață pământească…

Ca în fiecare an, Luciana ne scrie și ne emoționează. Ne zguduie sufletele din temelii. Ne face să conștientizăm încă o dată cât de importantă este sănătatea copiilor noștri și cât de mult trebuie să mulțumim pentru ea. Și în acest an, al treilea de când Pișcoțel nu mai e printre noi, fizic, Luciana ne-a trimis o scrisoare care îi este destinată suflețelului ei din cer. I-a vorbit despre iubire, dor și despre Anais, surioara pe care nu a apucat s-o întâlnească aici, pe Pământ, dar pe care sigur a întâlnit-o printre îngeri.

Mânuța Evei ține mânuța surioarei ei, iar cea mică ține un boboc de zambilă rupt de pe mormântul lui Pișcotel.

La 3 ani după ce Pișcoțel a plecat la cer, mămica lui i-a scris o scrisoare. I-a vorbit despre iubire, dor și despre surioara pe care nu a apucat s-o întâlnească: „Poate v-ați cunoscut acolo, printre îngeri”

„Măgura
11.04.2023

Dragul meu băiețel,

Au trecut 3 ani de când ne-am luat rămas bun, nu se știe pentru cât timp.

Au trecut 3 ani de când ți-am îmbrățișat pentru ultima data trupul mic, firav și obosit de boala care te-a răpus. M-aș întoarce acum 3 ani doar ca să te mai strâng o dată în brațe și să-ți spun cât de mult te iubesc, însă nu aș mai vrea să retrăiesc chinul și durerea prin care ai trecut ,nu aș mai vrea să îți simt până în măduva oaselor suferința care te-a mistuit,nu mi-aș dori să mă mai uit în ochii tăi blânzi și să te mint spunându-ți că toată durerea o să dispară și că ne vom reîntoarce acasă, la jucării și la Eva, nu aș mai vrea să mă întorc nici acolo și nici vreodată în oricare viață să mă despart de tine.

Îți scriu astăzi de pe meleaguri în care nu demult am mai fost și tu creșteai în pântecul meu și în care chiar dacă sufletul îmi era plin de frământări mă agățam de fantezii și mi te închipuiam cum vei fi băiat mare.

Ești băiat mare pentru că ai crescut cum nu cresc alții într-o viață lungă, căci a ta a fost atât de scurtă…

Ce mai faci tu, bebinuțule? Cum e în Cer? Îți mai amintești de viața de pe Pământ și de toți cei care încă te iubim?

Aici s-au întâmplat multe,mai ales în ultimul an. Acum 4 luni am primit-o pe Anais, sora ta mai mică, bebinule. Poate v-ați cunoscut acolo, printre îngeri pentru că de câte ori îi vorbim despre tine ne zâmbește și pare că înțelege cine ești tu. Să știi că îți seamănă foarte mult, atât de mult că de multe ori mă întreb dacă nu ești chiar tu în varianta fetiță.

Poate că tu însuși ai stat de vorbă cu Doamne, Doamne și l-ai rugat să ne trimită și mai multă mângâiere și iubire, atât de multă încât să ne simțim din nou plini.

Ne mai imaginăm uneori cum ar fi fost viața noastră cu voi trei, pe de altă parte ironia sortii e că Anais nu ar fi fost dacă rămâneai tu cu noi. Chiar dacă timpul tău aici a fost scurt, suntem tare recunoscători că te-am avut și că acum o avem și pe ea.

Eva este tare protectoare cu ea și ne spune că își amintește cu regret când te-a împins că nu ai vrut să-i dai o jucărie, tocmai de asta nu își dorește să își rănească și surioara.

Să știi că noi suntem bine. Ai avut dreptate când mi-ai spus că „mama e puternică”, însă oricât de puternică aș fi mai am și zile în care tânjesc după o îmbrățișare de-a ta, un zâmbet, o vorbă și îmi e dor să mă strigi „mama”.

Îmi sunt atât de dragi surorile tale și am inima atât de plină de ele și cu toate astea, îmi e dor de tine pentru că nici Eva și nici Anais nu sunt tu.

Mi-aș dori să existe o poartă între Cer și Pământ și să am permisiune de la Dumnezeu ca uneori să mă mai lase să te privesc, chiar și din depărtare.

Pișcoțel și surioara lui mai mare, Eva.

Astă noapte te-am visat și deși o fac destul de rar, mă bucur de fiecare dată când mai „treci pe la mine”. Cred că și tatăl tău și-ar dori tare mult sa te revadă. E tare necăjit și deznădăjduit când îi povestesc fericită că eu te mai revăd în vis și el nu a mai făcut-o de atâta vreme.

Suntem recunoscători că ne-ai trimis prin Anais o parte din tine. Nu am crezut că vom mai simți vreodată emoția de a fi părinti la aceeași intensitate ca atunci când erai și tu cu noi.

Se împlinesc 3 ani de când inima ta mare și obosită s-a oprit din a mai bate în corpul tau mic și rănit de ace, se împlinesc 3 ani de când noi îți suntem părinți doar cu numele pentru că prea multe nu mai putem face pentru tine; sunt mai mulți ani decât timpul petrecut cu tine. Uneori nu mi se pare corect nimic din tot ce s-a întâmplat, alteori mă gândesc că poate nu am fost suficienți de buni pentru tine. Numai tu și Dumnezeu știți și poate vom afla și noi cândva.

Tot ce îmi doresc acum este să știi că ne e dor, ne e tare dor de tine și că locul tău în sufletul nostru nu îl poate înlocui nici Eva, nici Anais, nici vreun alt copil, dar suntem bine și știu că ne vom revedea cândva, iar atunci nu voi mai lăsa nici moartea să mi te smulgă din brațe.

Până când drumurile noastre se vor intersecta din nou, mama îți trimite multă iubire.

Te iubesc!

Cu drag, pentru totdeauna mămica ta, mămica celui mai năstrușnic băiețel, bebe Pișcotel! ❤️

PS: atât de mult mi-aș dori să primesc o scrisoare de la tine care să înceapă cu „dragă mamă… sunt bine”….”

Dacă nu știți care este povestea lui Pișcoțel, o puteți citi aici: Impreuna pentru inimioara lui Piscotel. Baietelul de 1 an are nevoie de un transplant de inima | Demamici.ro

Rugamintea unei mame de inimioara speciala. Povestea lui Piscotel | Demamici.ro

Vezi și: La un an si doua luni, Piscotel a devenit ingeras. La un an distanta de la pierderea fiului sau, mama Luciana isi pune sufletul pe tava | Demamici.ro

Vezi și: Ce-i în inima unei mame la doi ani după ce și-a pierdut băiețelul. Luciana, despre viața fără Pișcoțel | Demamici.ro

Share

Articole recente

Un copil de doi ani a murit după ce a înghițit bile magnetice. Părinții trag un semnal de alarmă | Demamici.ro

Un copil de doi ani a murit după ce a înghițit bile magnetice. O familie…

17 ore

Iasmina Lungu, două sarcini obținute natural după prima obținută prin FIV. Iasmina, mămică de Sayra: cea de-a treia poveste de naștere | Demamici.ro

Iasmina Lungu, două sarcini obținute natural după prima obținută prin FIV. Iasmina, mămică de Sayra:…

7 zile

Conștientizare și acțiune: E.D.I.T. implementează „Ora de educație rutieră” în 23 de licee, 35 de școli și 34 de grădinițe din București | Demamici.ro

Conștientizare și acțiune: E.D.I.T. implementează „Ora de educație rutieră” în 23 de licee, 35 de…

o săptămână

Băiețelul Mirelei Vaida, operat la ambii ochi: „Am trăit cele mai grele zile din viața mea… ” | Demamici.ro

Băiețelul Mirelei Vaida, operat la ambii ochi. Mirela Vaida a trecut prin clipe grele după…

o săptămână

Geanina din „Las Fierbinți” este însărcinată! Actrița Anca Dumitra așteaptă primul copil | Demamici.ro

Geanina din „Las Fierbinți” este însărcinată! Actrița Anca Dumitra este însărcinată cu primul ei copil…

o săptămână