Recomandări

Copilul meu, nu renunța să visezi și să țintești tot mai sus! E nevoie de multă muncă, perseversență, dar și de un strop de magie ca să-ți îndeplinești visurile | Demamici.ro

 Totul este posibil în lumea poveștilor, lumea magică care te poartă în orice punct al Universului sau în care chiar îți poți crea propriul Univers. Totul se întâmplă cu ajutorul imaginației, dar, mai ales, fiindcă celor mici nu le spune nimeni că nu se poate.

Copilăria este un tărâm aparte, în care crocodilii pot vorbi și cânta, în care broscuțele se iubesc, iar licuricii te scot din încurcături… Sau tărâmul magic în care poți deveni oricine îți dorești, în care ai timp destul să te îmbraci în fericire, să râzi în hohote, să dansezi în ploaie și să sari în bălți în timp ce ultimii stropi de ploaie îți cad pe nas…

Totul este posibil atâta timp cât crezi că se poate îndeplini! Nimic nu ar trebui să stea în calea visurilor pe care ți le făurești în copilărie, mai ales că sufletul unui copil este atât de pur, încât lumea privită prin ochii lui este absolut fantastică! O lume plină de bunătate, loialitate, prietenie și iubire.

Copilul meu, nu renunța să visezi și să țintești tot mai sus! E nevoie de multă muncă, perseversență, dar și de un strop de magie ca să-ți îndeplinești visurile

Chiar dacă lumea copilăriei, împletită cu cea a poveștilor, este plină de magie, de făpturi fantastice și posibilități infinite, pe măsură ce copilul crește începe să audă „nu” din ce în ce în mai des (copacul este verde, nu albastru, norii sunt albi și gri, nu roz, nu poți ajunge la stele, nu poți zbura, nu poți merge pe marginea prăpastiei, nu te poți urca pe acoperișul casei, nu poți vorbi cu animalele etc), iar acest cuvânt, în aparență unul simplu, reușește să dărâme visurile mărețe ale copilului.

Este adevărat, copilul trebuie să aibă niște limite bine trasate, pentru a putea face diferența între bine și rău și pentru a deveni un adult echilibrat, însă, voi, părinții, faceți diferența între limitele normale, pe care este firesc să le impui unui micuț și acelea care ar putea să sfărâme visuri. Chiar dacă pare dificil, nu este imposibil!

Susține-ți copilul și, poate cel mai important, fii alături de el în lumea fantastică a copilăriei, joacă-te, vorbește cu el, citește-i povești, uită-te la filme pe care le puteți viziona împreună pe Disney+, (desigur, cele adaptate vârstei micuțului), comunică mereu, creează acea legătură plină de magie și de iubire, pe care numai un părinte o poate lega cu cel mic.

„Prințesa și Broscoiul”, despre ce este vorba

„Prințesa și Broscoiul” este un film de animație din 2009, regizat de Ron Clements și John Musker. Este produs de Walt Disney Feature Animation și distribuit de Walt Disney Pictures.
Acțiunea filmului se desfășoară în marele oraș New Orleans, unde Tiana, o tânără întreprinzătoare, are visuri mari: să își deschidă într-o zi propriul restaurant! Pentru ca dorința sa să devină realitate (dorință ce fusese și a tatălui său, decedat între timp), tânăra nu se teme să muncească din greu.

Tiana este o vizionară care învață de la tatăl ei bucuria de a împărți mâncarea bună cu ceilalți. Ea crede că singura modalitate de a obține ceea ce îți dorești în această lume este prin munca grea, dar în ciuda faptului că a lucrat cu sârguință, o serie de obstacole copleșitoare fac ca visul ei să pară din ce în ce mai imposibil.

Tiana dă dovadă de o mare rezistență și curaj atunci când intră în scenă maleficul Dr. Facilier. Acesta o transformă atât pe Tiana, cât și pe Prințul Naveen în broaște. Sub formă de broscuțe, cei doi ajung să trăiască o aventură hilară. În încercarea lor de a-și recâștiga forma umană, sunt forțați să lucreze împreună și să depășească divergențele pentru a rupe blestemul. În cele din urmă, Tiana ajunge să descopere că visurile chiar se pot împlini. Tănăra, devenită prințesă, onorează memoria tatălui ei atunci când devine proprietara Palatului Tiana, un frumos restaurant și club de jazz de pe malul râului Mississippi.

„Prințesa și Broscoiul”, tatăl Tianei, o adevărată inspirație pentru eroină. Rolul tatălui în dezvoltarea imaginației copilului

„Prințesa și Broscoiul”, o poveste superb ecranizată, care te trimite într-o lume de basm, unde dorințele se împlinesc, dar cu multă muncă și perseverență. Pe lângă multiplele învățăminte pe care orice copil, dar și adult, trebuie să și le însușească, de departe se poate remarca personajul cu cea mai puternică influență asupra Tianei, tatăl eroinei. Tatăl Tianei este cel care o inspiră să creadă în lucruri mărețe, să nu renunțe niciodată la planurile și la dorințele sale, chiar dacă pentru a le îndeplini e nevoie de multă muncă și multă răbdare.

Rolul tatălui în dezvoltarea copilului este extrem de important, mai ales atunci când ei se implică în mod real în viața celui mic.

„Poveştile citite de taţi aduc un plus întregului proces de lectură. Atunci când bărbaţii îşi pun la contribuţie capacităţile de interpretare ale unei poveşti, ei îi încurajează, implicit, pe copii să-şi folosească mai mult imaginaţia. În plus, pe parcursul cititului taţii pun tot felul de întrebări abstracte, spre deosebire de întrebările faptice referitoare la ceea ce citesc pe care le pun mamele.

În acest fel, bărbaţii creează adevărate discuţii cu rol de stimulare a inventivităţii copiilor şi suscită mai mult creativitatea celui mic, capabil, astfel, să ofere interpretări proprii şi răspunsuri mai complexe. Ulterior, prin provocările poznaşe făcute de părinte, care sunt în esenţă provocări cognitive, este încurajată, din nou, şi dezvoltarea limbajului la copii”, spune psihologul Alina Ionescu.

Așadar, fii alături de cel mic și învață-l să viseze! Nu îl descuraja, ajută-l să se dezvolte și să se bucure de copilărie!

Învață-ți copilul să persevereze și să muncească pentru a-și atinge idealurile

Povestea Tianei poate fi și povestea ta! Învață-ți copilul că visurile nu trebuie abandonate la primul obstacol, că, de cele mai multe ori, este nevoie de efort susținut și perseverență pentru a ajunge acolo unde îți dorești.

Tiana, fata de condiție modestă, dar cu dorințe mărețe, ajunge la final să aibă chiar mai multe decât și-a dorit vreodată (devine prințesă, iubește un prinț și are propriul restaurant elegant), dar acest lucru a fost posibil doar prin muncă susținută și convingerea faptului că va reuși până la urmă să își atingă scopul.

În rolul Tianei ar putea fi oricine. Tu, copilul tău, persoane pe care le vezi în treacăt pe stradă. Tiana este exemplul perfect de dăruire sufletească, care își urmează țelul până la capăt, ceea ce copilul tău ar trebui să știe: oricât de dificil ar fi, dacă muncește și nu renunță, dorințele au mai mari șanse să devină realitate.

Prințul din poveste, Naveen, este, pe de altă parte, simbolul copilului „de bani gata”, care nu este pregătit, dar nici învățat să facă nimic în viață de unul singur. Prințul descoperă multe lucruri despre sine cu ajutorul Tianei, personajul aflat în antiteză perfectă cu acesta. Astfel, Naveen învață tot felul de lucruri folositoare, devenind un om mai bun.

Prețuiește și iubește prezentul, visează către viitor și ai încredere în tine

„Prințesa și Broscoiul” (The Princess and the Frog) este o capodoperă marca Disney, ce vine să sublinieze că în viață totul este posibil atâta timp cât îți dorești cu ardoare și muncești pentru a-ți îndeplini țelul.

Inspiră-ți copilul să lupte și să nu renunțe la visurile sale, pentru că nu se știe niciodată când acestea vor deveni realitate. Nu descuraja ideile micuțului tău, chiar dacă par cele mai năstrușnice! (Tiana era o fetiță modestă, care a muncit din greu și a reușit până la urmă, ba chiar s-a căsătorit și cu un prinț pe care îl iubea cu tot sufletul).

Îndrăznește să fii alături de copilul tău, să îi susții dorințele și idealurile, iar cel mic va învața că totul poate deveni realitate atâta timp cât muncește, are răbdare și nu se dă bătut. Alege să îți crești copilul liber, plin de pasiune și de bucuria de a se minuna de tot și toate, de a fi încântat de ploaie și nori, de a zâmbi fulgilor de nea și a alerga desculț în iarbă.

Zâmbește viitorului și bucură-te de fiecare clipă a copilăriei, aceste momente nu se mai întorc niciodată. Prețuiește și iubește prezentul, visează către viitor și ai încredere în tine!

Vezi și: Ce îi spun copilului meu despre încrederea în oameni? Să creadă cu riscul de a fi dezamăgit sau să fie precaut | Demamici.ro

Vezi și: Învață-ți copilul să nu judece oamenii după aparențe! E nevoie de curaj și bunătate pentru a vedea frumusețea acolo unde alții n-o văd | Demamici.ro

Vezi și: Învață-ți copilul să fie curios, curajos și să-și urmeze mereu visurile, alături de Rapunzel. Importanța încrederii în sine | Demamici.ro

Vezi și: Încurajează-ți copilul să se descopere și să fie cu adevărat liber în alegerile pe care le face. Va fi fericit dacă se găsește/ iubește pe sine | Demamici.ro

Vezi și: Legătura dintre mamă și copil este unică. Indiferent de greutăți, brațele mamei vor fi deschise, iar inima ei va fi mereu acolo unde îi e copilul | Demamici.ro

Vezi și: Învață-ți copilul să fie curios, curajos și să-și urmeze mereu visurile, alături de Rapunzel. Importanța încrederii în sine | Demamici.ro

Share

Articole recente

Un copil de doi ani a murit după ce a înghițit bile magnetice. Părinții trag un semnal de alarmă | Demamici.ro

Un copil de doi ani a murit după ce a înghițit bile magnetice. O familie…

3 zile

Iasmina Lungu, două sarcini obținute natural după prima obținută prin FIV. Iasmina, mămică de Sayra: cea de-a treia poveste de naștere | Demamici.ro

Iasmina Lungu, două sarcini obținute natural după prima obținută prin FIV. Iasmina, mămică de Sayra:…

o săptămână

Conștientizare și acțiune: E.D.I.T. implementează „Ora de educație rutieră” în 23 de licee, 35 de școli și 34 de grădinițe din București | Demamici.ro

Conștientizare și acțiune: E.D.I.T. implementează „Ora de educație rutieră” în 23 de licee, 35 de…

o săptămână

Băiețelul Mirelei Vaida, operat la ambii ochi: „Am trăit cele mai grele zile din viața mea… ” | Demamici.ro

Băiețelul Mirelei Vaida, operat la ambii ochi. Mirela Vaida a trecut prin clipe grele după…

2 săptămâni