Bursele pentru elevii din familii monoparentale, condiționate de venit în anul școlar 2024-2025. Potrivit unui proiect de lege pus în dezbatere publică de Ministerul Educației, bursele sociale pentru elevii din familii monoparentale vor fi condiționate de venit.
Bursele sociale ar urma să fie tot de 300 de lei pe lună – ca în anul școlar în curs – și se vor acorda integral, nu se vor calcula în funcție de zilele libere și vacanțele școlare, așa cum se întâmplă cu cele de merit.
Bursele sociale pentru elevii orfani și bursele medicale se vor acorda în anul școlar 2024-2025 fără a se lua în considerare venitul părinților, conform proiectului de metodologie cadru de acordare a burselor în anul școlar 2024-2025, scrie Edupedu.ro.
De asemenea, bursa socială ar urma să fie condiționată și de prezența la școală. Astfel, elevii care vor acumula 10 sau mai multe absențe nemotivate într-o lună nu vor primi bursa socială pentru luna respectivă.
Bursa socială se acordă elevilor din învățământul preuniversitar de stat, înscriși la cursurile cu frecvență, inclusiv celor școlarizați la domiciliu sau care urmează cursurile în școala de spital, care se încadrează în cel puțin una dintre următoarele situații, conform art. 10:
Bursa socială „reprezintă o formă de sprijin a elevilor din medii dezavantajate socio-economic sau din grupuri vulnerabile sau cu situații medicale speciale, în vederea susținerii participării la activitățile didactice și a prevenirii abandonului școlar”, potrivit metodologiei.
Cererile pot fi depuse pe tot parcursul anului școlar, conform proiectului. „Lista elevilor care beneficiază de burse sociale poate fi revizuită lunar, la cererea beneficiarilor, după cum urmează: se adaugă listei beneficiarilor de burse sociale acei elevi care fac dovada încadrării în condițiile prevăzute”.
Sursa foto: Pexels.com
Vezi și: Elevii din clasa a V-a primesc burse de merit! Ce condiții trebuie să îndeplinească | Demamici.ro
Alegerea grădiniței este una dintre primele decizii importante pe care părinții le iau în parcursul…
De ce primele achiziții pentru bebeluș te pot copleși Nimeni nu te pregătește cu adevărat…
Pentru elevii care se pregătesc pentru Evaluarea Națională, Bacalaureat sau alte examene importante, meditațiile au…
Un circuit în Madrid nu trebuie privit ca o simplă vacanță dedicată capitalei Spaniei. În…
54% dintre părinții chestionați într-un studiu realizat de Novakid consideră că instrumentele bazate pe inteligență…
De ce unele jucării rămân pe raft ani la rând Orice părinte a trăit momentul…