Educație

Copiii au vocabularul limitat, iar bebelușii se chinuie să înțeleagă expresiile faciale, în urma pandemiei | Demamici.ro

Limbajul copiilor este afectat de pandemie. Amanda Spielman a spus că este clar că pandemia a creat „unele probleme care persistă”. „Sunt îngrijorată în special în legătură cu dezvoltarea copiilor mai mici, care, dacă nu este abordată, ar putea cauza probleme pentru şcolile primare în viitor”, a declarat ea, conform bbc.com

Spielman a adăugat că inspectoratul a văzut „multe rezultate bune” în învăţământul preşcolar, şcolar şi în învăţământul superior în acest semestru academic, majoritatea furnizorilor de educaţie folosind strategii de recuperare pentru a elimina lacunele în cunoştintele şi competenţele copiilor.

Limbajul copiilor este afectat de pandemie. Bebelușii se chinuie să înțeleagă expresiile faciale

Ofsted a publicat patru note informative, reprezentând al doilea dintr-un set de rapoarte care analizează modul în care elevii şi-au revenit după pierderile de învăţare provocate de pandemie.

Nota informativă privind educaţia timpurie, bazată pe inspecţiile efectuate în ianuarie şi februarie 2022 la 70 de instituţii educaţionale pentru primii ani, arată că în unele centre copiii au un „vocabular limitat” şi că „unii sugari au dificultăţi în a răspunde la expresiile faciale de bază”.

Copiii au pierdut ocazii de a socializa sau de a asculta poveşti, un centru comentând că cei mici păreau să fi petrecut mai mult timp în faţa ecranelor şi că au început să folosească accente şi voci din programele pe care le-au vizionat.

Mai mulţi furnizori de servicii au spus că purtarea măştilor continuă să aibă un impact negativ asupra abilităţilor de limbaj şi comunicare ale copiilor mici.

„Copiii care împlinesc 2 ani au fost înconjuraţi toată viaţa lor de adulţi care au purtat măşti şi, prin urmare, nu au putut să vadă mişcările buzelor sau formele gurii în mod regulat”, relatează raportul, după cum scrie bbc.com.

„Unii furnizori au raportat că dezvoltarea întârziată a vorbirii şi a limbajului la copii a făcut ca aceştia să nu comunice cu alţi copii atât de uşor pe cât s-ar fi aşteptat înainte”, adaugă raportul.

Limbajul copiilor este afectat de pandemie. Ofsted a constatat că locurile finanţate pentru copiii de 2 ani nu au fost folosite la fel de mult ca înainte de pandemie.

Constatările Ofsted au arătat, de asemenea, mai multe întârzieri în ceea ce priveşte dezvoltarea bebeluşilor, existând copii care nu învaţă să se târască sau să meargă la fel de repede cum ar face-o de obicei.

Câţiva membri ai personalului din creşe au venit cu noi modalităţi inovatoare pentru a-i ajuta pe copii să recupereze decalajul, cum ar fi schimbul de cunoştinţe între casă şi creşă prin intermediul unui „grup de discuţii”, cu un jurnal de înregistrare al activităţilor.

Alţii i-au încurajat pe copii să îşi exprime sentimentele prin intermediul unor „carduri de emoţii”, care conţin imagini cu copii care afişează diferite expresii faciale.

În şcoli, Ofsted a constatat că pandemia continuă să afecteze cunoştinţele elevilor, deşi în informarea sa se menţionează că şcolile folosesc „strategii eficiente” pentru a-i ajuta pe copii să recupereze cunoştinţele pierdute.

În cursul lunii ianuarie, inspectoratul a sesizat că pandemia de COVID-19 încă avea un impact asupra prezenţei, în timp ce anxietatea legată de boală îi făcea pe unii părinţi să fie reticenţi cu privire la trimiterea copiilor la şcoală.

Limbajul copiilor este afectat de pandemie. Directorii de şcoli au exprimat, de asemenea, anumite îngrijorări cu privire la copiii din primul an de şcoală, despre care au spus că aveau întârzieri în dezvoltarea vorbirii şi a limbajului.

Pentru elevii mai mari din învăţământul liceal (aflaţi în clasa a XI-a şi a XII-a), inspectorii au remarcat că a fost o provocare pentru profesori să îi ajute să recupereze materia pe care au pierdut-o, în timp ce se pregăteau simultan pentru examene.

„În unele şcoli, practicile de evaluare pentru aceste grupe de vârstă au fost ajustate pentru a ţine cont de acest lucru. Cu toate acestea, inspectorii au subliniat că potenţialul ca elevii să fie mai mult evaluaţi decât învăţaţi şi accentul pus pe evaluare ar putea însemna ca procesul de învăţare să aibă de suferit”, scrie în informare.

Şcolile şi creşele au raportat întârzieri în ceea ce priveşte accesul la serviciile de asistenţă logopedică sau de sănătate mintală. Şcolile speciale au comunicat că sunt afectate în mod special de această situaţie deoarece se bazează pe servicii externe mai mult decât alte şcoli.

James Bowen, directorul de politici pentru sindicatul liderilor şcolari NAHT, a declarat: „Nu este nicio surpriză că pandemia a avut un impact major asupra unor copii. Ştim că închiderile repetate ale şcolilor au însemnat că majoritatea copiiilor mai mici au avut o interacţiune socială redusă şi nu este, poate, deloc surprinzător că acest lucru le-a afectat dezvoltarea emoţională, socială şi abilităţile de vorbire şi limbaj”, conform bbc.com.

Limbajul copiilor este afectat de pandemie. „Ne bucurăm că raportul Ofsted remarcă faptul că şcolile îi ajută în mod eficient pe copii să recupereze aceste abilităţi pierdute. Şcolile lucrează incredibil de mult pentru a le oferi elevilor sprijinul suplimentar de care au nevoie, însă nu pot face acest lucru singure – şi guvernul trebuie să investească în serviciile de educaţie timpurie pentru familiile defavorizate, precum şi în servicii vitale, cum ar fi terapia logopedică şi de limbaj, astfel încât acei copii care au nevoie de sprijin specializat să îl primească cât mai devreme posibil”, relatează sursa mai sus citată.

Vezi și: Cum putem contribui la dezvoltarea limbajului bebelușului nostru | Demamici.ro

Vezi si: Dezvoltarea limbajului la bebelus. De ce nu e bine sa-i vorbesti „alintat” | Demamici.ro

Vezi si: Limbajul bebelusului. Ce incearca sa iti spuna in functie de tipul de plans VIDEO | Demamici.ro

 

Share

Articole recente

Prințul Louis a împlinit 6 ani. Fotografia publicată de Kate Middleton, așteptată de toată lumea: „Vă mulțumim pentru urări!” | Demamici.ro

Prințul Louis a împlinit 6 ani. Fotografia publicată de Kate Middleton, așteptată de toată lumea:…

21 de ore

Iasmina Lungu, două sarcini obținute natural după prima obținută prin FIV. Iasmina, mămică de Sayra: cea de-a treia poveste de naștere | Demamici.ro

Iasmina Lungu, două sarcini obținute natural după prima obținută prin FIV. Iasmina, mămică de Sayra:…

6 zile

Conștientizare și acțiune: E.D.I.T. implementează „Ora de educație rutieră” în 23 de licee, 35 de școli și 34 de grădinițe din București | Demamici.ro

Conștientizare și acțiune: E.D.I.T. implementează „Ora de educație rutieră” în 23 de licee, 35 de…

7 zile

Băiețelul Mirelei Vaida, operat la ambii ochi: „Am trăit cele mai grele zile din viața mea… ” | Demamici.ro

Băiețelul Mirelei Vaida, operat la ambii ochi. Mirela Vaida a trecut prin clipe grele după…

o săptămână

Geanina din „Las Fierbinți” este însărcinată! Actrița Anca Dumitra așteaptă primul copil | Demamici.ro

Geanina din „Las Fierbinți” este însărcinată! Actrița Anca Dumitra este însărcinată cu primul ei copil…

o săptămână

Dermatita atopică – ce este, cum se manifestă și care este tratamentul? Interviu cu Dr Monica Dima | Demamici.ro

Dermatita atopică este o afecțiune cronică a pielii, care se manifestă adesea prin uscăciune, înroșire,…

2 săptămâni