Tu - mamă și femeie

Uneori, maternitatea înseamnă singurătate. Capcana în care pică multe mămici | Demamici.ro

Maternitatea înseamnă singurătate. Privești jenată în dreapta, în stânga, să te asiguri că nu te privește nimeni curios, când privirea ți se întâlnește cu a altei mame, care îți zâmbește încrezător și-ți transmite chiar fără să-ți vorbească: te înțeleg, am fost și eu acolo, va trece! E parte din nișa ta de femeie și îți oferă acea urmă de confort de care aveai nevoie. Alteori, însă, nu e nimeni.

Nu e nimeni lângă tine, noaptea, când te trezești să alăptezi copilul și soțul nu se mișcă nici măcar cât să se mute pe partea cealaltă a patului. Nu e nimeni când pisica se întinde relaxată lângă tine, fiind cam deranjată că faci zgomot în toiul nopții. Nu e nimeni în diminețile când pui mâna pe copil și stai cu ochii pe termometru, speriată că febra s-ar putea instala pe puiul tău, de parcă ar fi la ea acasă.

Nu e nimeni lângă tine când te uiți în oglindă și îți observi cearcănele pe care în trecut le aveai doar duminica, după o noapte petrecută în club. Acum sunt aici zilnic.

Nu e nimeni când te simți neîngrijită. Când părul ce trebuia spălat de două zile stă prins în coadă, când unghiile nu arată chiar ca cele ale femeii care obișnuiai să fii. Când îți vezi picioarele care nu mai sunt chiar atât de fine ca altădată. Mai știi că nu sportai să stai neepilată nici măcar o zi? Acum se mai întâmplă!

Maternitatea înseamnă singurătate. Ce e de făcut

Uneori, când puiul doarme pe pieptul tău, iei telefonul în mână și cauți pe Facebook femeile din nișa ta. Dar ce să vezi, acolo nu e nimeni! Doar prietenele tale care au ieșit să bea o cafea la terasa voastră preferată. Colega de serviciu care a mers la concertul lui Ed Sheeran, la care ți-ai luat și tu bilete de anul trecut. Mda, dacă știai ce urmează.

Cu toate astea, mai e și fosta colegă de clasă, care are un bebe de aceeași vârstă cu al tău. Numai că ea și-a pus un selfie stând în vârful patului, cu cănița de cafea lângă ea, machiată și aranjată de parcă acum ar fi ieșit din revistă.

Lasă deoparte Facebook-ul! În fond, cine își pune poze în momentele proaste? Sunt milioane de femei ca tine, dar pe care nu le vezi pe Facebook pentru că, ce crezi, de ce ai face asta, când în newsfeed e numai perfecțiune?

Nu e nimeni cu tine ziua întreagă. Stai numai cu bebelușul în brațe, îl culci, îl hrănești, îl schimbi. Ai uitat cum se vorbește cu prietenii. Habar nu mai ai ce e dincolo de pereții ăștia în care stai cât e ziua de lungă și noaptea!

Iar seara, tu stai pe un colț de canapea, soțul pe cealaltă și sunteți singuri. Tu prea epuizată de nesomn, el prea epuizat de la muncă. Sunteți atât de departe unul de celălalt.

Maternitatea înseamnă singurătate. Și e foarte bine așa. Până la urmă, știi ce?! Maternitatea înseamnă recompensă, împlinire, încântare și fericire maximă. Maternitatea e uimitoare, maternitatea e echivalentul tuturor sinonimelor pentru împlinire. Pentru că, deși te simți singură și goală, nu va dura mult.

Într-o zi, cât de curând, bebelușul tău își va ridica capul și îți va zâmbi. Va spune „mama” și va chicoti. Îți va transmite cu ochișorii lui că știe foarte bine câte ai făcut pentru el și că datorită ție e aici. Într-o zi, va merge pe piciorușele lui, va alerga spre tine și când va ajunge în brațele tale va ști că e acasă. Și tu nu te vei simți nicicând mai mândră.

Toate aceste momente definesc maternitatea, iar tu, dragă mamă, trebuie să te bucuri de fiecare în parte, cu cearcăne, cu epuizare, cu zâmbete, cu suflete pline.

Și nu, dragă mamă, nu te-a uitat nimeni. Cu toții stau deoparte și te așteaptă. Știu că te vei întoarce mai frumoasă ca înainte, mai puternică decât ai fost vreodată și mai împlinită decât ai fi putut concepe.

Pentru că despre asta este maternitatea! Te înțelegem, suntem cu tine. Suntem parte din aceeași nișă de femei puternice și împlinite!

Share

Articole recente

Ce poate mânca o gravidă de Paște. Alimente interzise complet în această perioadă | Demamici.ro

Ce poate mânca o gravidă de Paște. Alimente interzise complet în această perioadă. Alimentația unei…

4 zile

Un copil de doi ani a murit după ce a înghițit bile magnetice. Părinții trag un semnal de alarmă | Demamici.ro

Un copil de doi ani a murit după ce a înghițit bile magnetice. O familie…

o săptămână

Prințul Louis a împlinit 6 ani. Fotografia publicată de Kate Middleton, așteptată de toată lumea: „Vă mulțumim pentru urări!” | Demamici.ro

Prințul Louis a împlinit 6 ani. Fotografia publicată de Kate Middleton, așteptată de toată lumea:…

o săptămână

Iasmina Lungu, două sarcini obținute natural după prima obținută prin FIV. Iasmina, mămică de Sayra: cea de-a treia poveste de naștere | Demamici.ro

Iasmina Lungu, două sarcini obținute natural după prima obținută prin FIV. Iasmina, mămică de Sayra:…

2 săptămâni

Conștientizare și acțiune: E.D.I.T. implementează „Ora de educație rutieră” în 23 de licee, 35 de școli și 34 de grădinițe din București | Demamici.ro

Conștientizare și acțiune: E.D.I.T. implementează „Ora de educație rutieră” în 23 de licee, 35 de…

2 săptămâni