Știri interne

Trei elevi de liceu din Vaslui au salvat viaţa unui bărbat care a făcut infarct pe stradă. Adolescenții sunt voluntari SMURD | Demamici.ro

Trei elevi de liceu din Vaslui au salvat viaţa unui bărbat care a făcut infarct pe stradă. Adolescenții sunt voluntari SMURD. Gest impresionant făcut de trei liceeni din Vaslui, care sunt voluntari SMURD de anul trecut. Tinerii au reușit să salveze viaţa unui bărbat care a făcut infarct pe stradă. Victima, în vârstă de 62 de ani, a căzut efectiv din picioare în apropierea locului în care se aflau adolescenții. Cei trei elevi nu au stat nicio secundă pe gânduri și i-au acordat rapid primul ajutor. Tinerii au început manevrele de resuscitare, până la sosirea medicilor.

„Trei voluntari din cadrul ISU Vaslui şi echipajul ambulanţei SMURD tip C1 (terapie intensivă mobilă) au salvat viaţa unui bărbat care a suferit un infarct miocardic. În apropierea sediului Aquavas/ Goscom Vaslui, un bărbat în vârstă de 62 ani a căzut din picioare ca secerat. Trei elevi ai Liceului Teoretic „Mihail Kogălniceanu” şi voluntari SMURD în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Podul Înalt” Vaslui au văzut cele întâmplate, au traversat imediat strada, au evaluat victima şi au început să îi acorde primul ajutor, concomitent apelând şi numărul unic pentru situaţii de urgenţă, 112”, au transmis marţi seară oficialii ISU Vaslui.

Elevii au relatat dispecerului de serviciu că bărbatul se află în stop cardio-respirator, la faţa locului fiind trimis de urgenţă echipajul şi ambulanţa SMURD pentru terapie intensivă mobilă (TIM).

„Aşa cum au învăţat la cursurile de prim ajutor, cei trei voluntari SMURD au început manevrele de resuscitare şi au continuat până la sosirea ambulanţei TIM. În cel mai scurt timp posibil, ambulanţa SMURD a ajuns la faţa locului, echipajul continuând manevrele de resuscitare. După ce a fost stabilizat, bărbatul a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui”, a mai transmis sursa citată.

Trei elevi de liceu din Vaslui au salvat viaţa unui bărbat care a făcut infarct pe stradă. Cine sunt cei trei tineri care au acționat „ca la carte”

Cei trei voluntari SMURD care au reușit să salveze viața unui om se numesc Maria Ignat (16 ani) Ianis Bologa (17 ani) şi Ştefan Gherghe, sunt elevi în clasele a X-a respectiv a XI-a din cadrul Liceului Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui.

„Chiar dacă cei trei elevi aveau emoţii şi se temeau să nu fi greşit în vreun mod (reacţie firească, având în vedere că această a fost prima intervenţie într-o situaţie de urgenţă reală), doctorul coordonator de pe ambulanţa SMURD a fost încântat de intervenţia tinerilor salvatori, medicul declarând că «voluntarii au acţionat ca la carte, mărind considerabil şansele de supravieţuire ale pacientului, prin acţiunea energică şi sigură până la sosirea echipajului de terapie intensivă mobilă»”, au mai transmis oficialii ISU Vaslui.

Pacientul este internat la Terapie Intensivă.

Vezi și: Ionuț a fost abandonat de mamă în spital, după ce medicii l-au diagnosticat greșit cu HIV. La 18 ani a aflat că e perfect sănătos și a devenit salvatorul copiilor defavorizați | Demamici.ro

Vezi și: O fetiță care s-a înecat cu mâncare a fost salvată de un medic aflat la cumpărături | Demamici.ro

Share

Articole recente

Ce poate mânca o gravidă de Paște. Alimente interzise complet în această perioadă | Demamici.ro

Ce poate mânca o gravidă de Paște. Alimente interzise complet în această perioadă. Alimentația unei…

6 zile

Un copil de doi ani a murit după ce a înghițit bile magnetice. Părinții trag un semnal de alarmă | Demamici.ro

Un copil de doi ani a murit după ce a înghițit bile magnetice. O familie…

o săptămână

Prințul Louis a împlinit 6 ani. Fotografia publicată de Kate Middleton, așteptată de toată lumea: „Vă mulțumim pentru urări!” | Demamici.ro

Prințul Louis a împlinit 6 ani. Fotografia publicată de Kate Middleton, așteptată de toată lumea:…

2 săptămâni

Iasmina Lungu, două sarcini obținute natural după prima obținută prin FIV. Iasmina, mămică de Sayra: cea de-a treia poveste de naștere | Demamici.ro

Iasmina Lungu, două sarcini obținute natural după prima obținută prin FIV. Iasmina, mămică de Sayra:…

2 săptămâni

Conștientizare și acțiune: E.D.I.T. implementează „Ora de educație rutieră” în 23 de licee, 35 de școli și 34 de grădinițe din București | Demamici.ro

Conștientizare și acțiune: E.D.I.T. implementează „Ora de educație rutieră” în 23 de licee, 35 de…

2 săptămâni