Mămici și tătici celebri

Simona Gherghe nu știe cum să-și anunțe copiii că pisica familiei a murit: „Mi se rupe sufletul și nu știu cum să-i dau vestea asta” | Demamici.ro

Cum îi spunem copilului că animalul de companie a murit! Simona Gherghe a anunțat pe rețelele de socializare că a pierdut-o pe Bianca, o pisică pe care o avea de zece ani. Se pare că felina a fost bolnavă, iar veterinarii nu au putut să o mai salveze.

Simona Gherghe, anunț trist despre pisica familiei

„Între prima și a doua fotografie sunt 10 ani și o lună. Acum 10 ani și o lună, așadar, pe 24 septembrie, într-o zi caldă de toamnă, a venit în curte. Am găsit-o pe masa de afară, cum se vede și în imagine. E prima ei poză. Era albă, albă și grațioasă, avea o frumusețe de prințesă, dacă ar exista așa ceva și în lumea felinelor.

A doua zi, tot acolo. A treia zi, la fel. A patra zi i-am dat niște brânză. Cam asta mă gândeam eu că ar putea să-i placă. Și pare că i-a plăcut, de vreme ce a rămas la noi. Bianca a fost prima mea pisică. Am avut doi câini, în copilărie și adolescență, pe Tina și pe Max, și eram mai degrabă genul care prefera câinii în locul pisicilor. Dar uite că Bianca, frumoasă și elegantă, m-a cucerit. Așa cum i-a cucerit și pe Ana și pe Vlad, dar și pe mulți copii din cartier, care treceau, zilnic, în plimbarea lor prin fața casei noastre, doar că s-o admire. Căci da, tare îi plăcea să fie admirată”, a scris Simona Gherghe în postare.

„Nu avem curajul să le spunem copiilor”

Cum îi spunem copilului că animalul de companie a murit. Mai mult, Simona Gherghe a spus că nu i-a anunțat pe copii, pe Ana și pe Vlad. Nu știe cum să le dea vestea și a evitat răspunsul la întrebările micuților.

„Bianca nu mai e cu noi. A murit pe 24 octombrie, dar copiii încă nu știu. Le-am spus că e la spital, bolnavă, cum a mai fost în ultimele luni, și că medicii veterinari încearcă să o facă bine. Le-am pomenit si de varianta ca Bianca să nu se mai întoarcă acasă, dar încă nu avem curajul să le spunem… În ultimele zile, Ana întreaba tot mai des de pisica ei preferată (da, aveau o relație specială, o iubește mult), iar aseară, la somn, a început să plângă de dorul ei. Mi se rupe sufletul și nu știu cum să-i dau vestea asta… 🖤 #bianca”, a mai adăugat vedeta.

Cum îi spunem copilului că animalul de companie a murit!

Este partea cea mai dificilă și reacțiile copilului depind, în mare parte, și de modul în care primește vestea. Ai grijă ca atunci când îi spui să nu fie agitat deja din alte cauze. Alege un moment prielnic, în care copilul să se simtă confortabil. Dă-i toate explicațiile pe care vrea să le audă, oricât de multe ar fi acestea.

Dacă animalul în cauză este foarte bătrân, ideal ar fi să îi vorbești copilului despre moartea sa inevitabilă înainte ca aceasta să se producă, făcându-l să înțeleagă că este ceva absolut natural și firesc.

Ajută-l să suporte pierderea!

Vârsta copilului, maturitatea lui și întrebările la care vrea răspunsuri te vor face să îi dai acele răspunsuri care să îi ofere o explicație simplă și clară asupra a ceea ce se întâmplă. Este în regulă să folosești și cuvinte precum „moarte” sau „a muri”, astfel încât copilul să înțeleagă despre ce este vorba. De asemenea, dacă crezi că este foarte sensibil, poți folosi alterative metaforice precum „somn” sau „a adormi”. Folosește-le cu prudență pentru că altfel s-ar putea să îi dai copilului o impresie greșită despre diferența dintre moarte și somn. Atunci când copilul își manifestă dorința de a mângâia animalul înainte de eutanasiere sau în timpul procesului, nu îl împiedica. Este modul lui de a-și lua rămas bun de la un prieten drag.

Ajuta-l să accepte adevărul!

Încearcă să eviți orice minciună legată de moartea animalului de casă. A-i spune copilului că pisica a fugit de acasă sau că papagalul a zburat pe fereastră nu este o idee bună. O astfel de minciună nu îl va împiedica să fie trist și când va afla adevărul, se va înfuria pe tine că l-ai mințit. Daca te întreabă ce se întâmplă cu animalutul după moarte încearcă să îi explici fenomenul în funcție de propria concepție pe care o ai despre moarte.

Vezi și: Simona Gherghe, de 3 ani mamă de doi. Micuțul Vlad crește văzând cu ochii: „Ne topește cu ochii lui mari, albaștri” | Demamici.ro

Vezi și: Simona Gherghe a ajuns cu băiețelul la spital: „Vlad a căzut cu fața de parchet, m-am speriat foarte tare” | Demamici.ro

Vezi și: Prima fotografie cu baietelul Simonei Gherghe | Demamici.ro

Share

Articole recente

Un copil de doi ani a murit după ce a înghițit bile magnetice. Părinții trag un semnal de alarmă | Demamici.ro

Un copil de doi ani a murit după ce a înghițit bile magnetice. O familie…

17 ore

Iasmina Lungu, două sarcini obținute natural după prima obținută prin FIV. Iasmina, mămică de Sayra: cea de-a treia poveste de naștere | Demamici.ro

Iasmina Lungu, două sarcini obținute natural după prima obținută prin FIV. Iasmina, mămică de Sayra:…

7 zile

Conștientizare și acțiune: E.D.I.T. implementează „Ora de educație rutieră” în 23 de licee, 35 de școli și 34 de grădinițe din București | Demamici.ro

Conștientizare și acțiune: E.D.I.T. implementează „Ora de educație rutieră” în 23 de licee, 35 de…

o săptămână

Băiețelul Mirelei Vaida, operat la ambii ochi: „Am trăit cele mai grele zile din viața mea… ” | Demamici.ro

Băiețelul Mirelei Vaida, operat la ambii ochi. Mirela Vaida a trecut prin clipe grele după…

o săptămână

Geanina din „Las Fierbinți” este însărcinată! Actrița Anca Dumitra așteaptă primul copil | Demamici.ro

Geanina din „Las Fierbinți” este însărcinată! Actrița Anca Dumitra este însărcinată cu primul ei copil…

o săptămână