Povești de mămici

O mamă de 32 de ani din Neamț are 9 copii și toți sunt băieți. Cel mai mic s-a născut în noiembrie | Demamici.ro

O mamă de 32 de ani din Neamț are 9 copii și toți sunt băieți. Cel mai mic s-a născut în noiembrie. Nadia-Corina a născut de curând cel de-al nouălea membru al familiei și, totodată, cel de-al nouălea băiețel al ei, potrivit adevarul.ro.

Micuțul s-a născut prematur și a venit pe lume prin cezariană, însă s-a aflat sub atenta supraveghere a cadrelor medicale.

O mamă de 32 de ani din Neamț are 9 copii și toți sunt băieți

„După ce a născut opt băieţi, mămica în vârstă de 32 de ani a adus pe lume al nouălea copil, Bogdan Gabriel, la aproape 37 de săptămâni de sarcină. Băiatul, care la naştere a cântărit 3.000 de grame, a fost adus pe lume prin operaţie de cezariană. Fiind prematur, bebeluşul a beneficiat, câteva zile, de îngrijiri medicale speciale”.

Starea bebelușului este una acum stabilă, iar mămica a avut ocazia să-și strângă și cel de-al nouălea băiat la piept.

Micuțul a fost adus pe 11 noiembrie în salon, lângă mama lui, crescând în braţele puternice ale mamei, după cum a transmis Andreea Trifan, purtătorul de cuvânt al unităţii sanitare.

Mama care a adus pe lume doar băieți a devenit un caz curios la spitalul din Roman unde a născut copiii, cazul ei fiind unul fără precedent. Mărturisește că și-ar fi dorit să nască și o fetiță, însă cel mai important pentru ea la finalul zilei e ca micuții ei să fie sănătoși.

Nu contează acum, important e să fie sănătos. Să fim cu toţii sănătoşi. Soţul lucrează la o firmă din oraş. Eu nu pot munci, pentru că trebuie să mă ocup de băieţi. Cel mai mare are 15 ani, dar pe cei mici trebuie să îi pregătesc de şcoală, să fac mâncare, să fac curat, să spăl. Uneori mai reuşesc să muncesc cu ora“.

O femeie din Alba a stabilit un record național după ce a născut opt copii prin cezariană.Medicii români nu recomandă mai mult de trei

La 37 de ani, o femeie din Alba a devenit pentru a opta oară mamă după ce a trecut prin tot atâtea operații de cezariană. Mămica a adus pe lume o fetiță sănătoasă, însă riscurile la care s-a supus au fost extrem de mari.

O femeie din Alba a stabilit un record național după ce a născut opt copii prin cezariană. Medicii români nu recomandă mai mult de trei. Femeia s-a supus unor riscuri majore, cu atât mai mult cu cât astfel de cazuri sunt foarte rare, iar genul acesta de intervenții chirurgicale, realizate în mod repetat, pot pune în pericol viața mamei și a bebelușului.

Primul copil a fost adus pe lume când mama avea 21 de ani. Atunci cezariana a fost făcută din motive medicale. Cum cea de-a doua sarcină a intervenit la un timp foarte scurt după prima naștere și au existat și complicații, cadrele medicale au recomandat nașterea prin cezariană și a doua oară. La cea de-a opta naștere, mama a ales cezariana.

„Când am intrat în sala de operații am avut puțin emoții. În timpul sarcinii, totul bine, nu am avut probleme. Fiind medici, știu ce riscuri sunt și eu știu ce riscuri sunt. Sunt riscuri în timpul sarcinii, dar și în timpul operației. La noi, cu a doua sarcină, a fost puțin mai greu, au fost niște complicații, în rest toate au mers bine și ultima.”, a declarat mama.

Pentru medicii de la Spitalul Județean de Urgență din Alba Iulia, emoțiile au fost la fel de mari. În ultimii ani, femeia născuse prin cezariană cei șapte copii în Italia, așa că la a opta naștere, doctorii italieni s-au oferit să o asiste din nou. Familia a ales, în cele din urmă, să nască în România.

„Principalul risc la o gravidă la a opta operație cezariană e de ruptură uterină înainte de naștere. Sunt destul de rare și pacienta avea programat în Italia pentru această intervenție chirugicală.”, a declarat Cristian Țibea –șef secție Obstetrică-Ginecologie Spitalul Județean Alba.

Vezi și: O mamă de 32 de ani din Neamț are 9 copii și toți sunt băieți. Cel mai mic s-a născut în noiembrie

Vezi si: Diferențe între prima și a doua sarcină. La ce să te aștepți | Demamici.ro

Vezi și: Două cezariene în mai puțin de doi ani. Una în România, cealaltă în Torino. Descriere comparativă | Demamici.ro

Share

Articole recente

Un copil de doi ani a murit după ce a înghițit bile magnetice. Părinții trag un semnal de alarmă | Demamici.ro

Un copil de doi ani a murit după ce a înghițit bile magnetice. O familie…

o zi

Iasmina Lungu, două sarcini obținute natural după prima obținută prin FIV. Iasmina, mămică de Sayra: cea de-a treia poveste de naștere | Demamici.ro

Iasmina Lungu, două sarcini obținute natural după prima obținută prin FIV. Iasmina, mămică de Sayra:…

o săptămână

Conștientizare și acțiune: E.D.I.T. implementează „Ora de educație rutieră” în 23 de licee, 35 de școli și 34 de grădinițe din București | Demamici.ro

Conștientizare și acțiune: E.D.I.T. implementează „Ora de educație rutieră” în 23 de licee, 35 de…

o săptămână

Băiețelul Mirelei Vaida, operat la ambii ochi: „Am trăit cele mai grele zile din viața mea… ” | Demamici.ro

Băiețelul Mirelei Vaida, operat la ambii ochi. Mirela Vaida a trecut prin clipe grele după…

o săptămână

Geanina din „Las Fierbinți” este însărcinată! Actrița Anca Dumitra așteaptă primul copil | Demamici.ro

Geanina din „Las Fierbinți” este însărcinată! Actrița Anca Dumitra este însărcinată cu primul ei copil…

o săptămână