Mămici și tătici celebri

Ramona Păuleanu a ajuns la Urgențe cu băiețelul ei din cauza unei insuficiențe respiratorii: „Mare atenție unde vă duceți copiii și cu cine iau contact” | Demamici.ro

Ramona Păuleanu a ajuns la Urgențe cu băiețelul ei din cauza unei insuficiențe respiratorii: „Mare atenție unde vă duceți copiii și cu cine iau contact”. Prezentatoarea ProTV Ramona Păuleanu a ajuns cu băiețelul ei la Urgențe, după ce micuțul a contractat un virus periculos.

Mamă de gemeni, Ramona Păuleanu a născut prematur în 2021 un băiat și o fată, pe nume Luca și Alexandra, iar băiețelul a avut nevoie de multe îngrijiri medicale după ce a luat o infecție din spital. Din acel moment, pentru Ramona Păuleanu și avocatul Adrian Cuculis, a început cel mai greu coșmar care a durat câteva luni, până când micuțul a putut veni într-un final acasă, sănătos.

Recent, vechile temeri din viața celor doi părinți s-au reîntors, după ce băiețelul lor a ajuns la spital cu insuficiență respiratorie, cauzată de un virus periculos, din acest sezon al gripelor și al virozelor.

Prezentatoarea TV a atras un semnal de alarmă către toți părinții care îi urmăresc activitatea în mediul online și a povestit ce s-a întâmplat în familia ei.

Ramona Păuleanu a ajuns la Urgențe cu băiețelul ei din cauza unei insuficiențe respiratorii: „Mare atenție unde va duceți copiii și cu cine iau contact. Ca e nenorocire sezonul asta viral!”

„Am citit o grămadă de articole unde specialiștii anunțau cele mai multe îmbolnăviri cu VSR (virusul sincițial respirator) din ultimii 10 ani și, din păcate, pot confirma și eu, pe propria-mi piele. Sau, mai bine zis, pe pielea lui Luca cu care am ajuns de urgență la spital în noaptea de luni. E drept, el nu a luat virusul asta, dar a contractat un altul care se poate dovedi la fel de periculos.”, și-a început mărturisirea Ramona Păulean.

Ramona Păuleanu: „Cazuri de copii măricei, fără probleme, care au ajuns intubați”

Un astfel de virus poate afecta atât copiii mai sensibili, dar și pe cei care nu s-au confruntat cu probleme majore de sănătate, după spusele vedetei TV.

„Atât de periculos că l-a dus la insuficiență respiratorie, cazuri de care este plin IOMC, mai ales când vorbim de nou-născuți și copii mai sensibili, cum e și Luca. Dar am auzit și de cazuri de copii mai măricei, fără alte probleme, care au ajuns sa fie intubați după un episod de genul acesta. Lângă noi, de exemplu, e un bebe de 3 săptămâni, intubat după ce a luat VSR.”

Din fericire, băiețelul ei și al avocatului Adrian Cuculis a trecut cu bine și peste această cumpănă și speră ca măcar fetița lor să nu fie afectată în următoarele zile.

„Luca e bine acum, slavă Domnului, nu a fost nevoie de măsuri extreme, mâine ar trebui să plecăm acasă. Până atunci, e gata să dărâme salonul unde stă și caută ieșirea pe oriunde, inclusiv prin dulapuri.

Așadar, mare atenție! Încercați să evitați locurile aglomerate și întâlnirile cu alți copii. Eu mă mai rog acum să nu cumva să fi luat și Alexandra, deocamdată nu dă semne. Multă sănătate!”

Ramona Păuleanu a dat în judecată Spitalul Filantropia după ce a născut prematur gemenii

Printr-o postare făcută pe contul său de socializare, Ramona Păuleanu a declarat public că a dat în judecată Spitalul Filantropia pentru malpraxis. Prezentatoarea TV susține că nașterea prematură a gemenilor a fost provocată de o infecție despre care nu știa nimic, iar pe foaia de externare au fost trecute două diagnostice noi, post externare.

Din cauza nașterii premature, viețile gemenilor au fost în pericol. Luca, băiețelul prezentatoarei, a avut nevoie de aproape 9 luni de spitalizare după ce s-ar fi ales cu infecțiile nosocomiale (infecțiile pe care un pacient le dobândește în cursul spitalizării).

Ramona Păuleanu: „Da. Am dat în judecată spitalul Filantropia pentru malpraxis. Pentru faptul că, la două luni de la internare, băiatul meu a facut sepsis și meningită bacteriană după ce a luat un enterococ de acolo.”

Prezentatoarea de la ProTV cere daune în valoare de 1 milion de euro.

Ramona Păuleanu a cerut despăgubiri în valoare de 1 milion de euro, însă susține că nu banii sunt cei importanți, ci tragerea unui semnal de alarmă cu privire la ce se întâmplă în respectiva unitate spitalicească. În cazul în care va avea câștig de cauză, prezentatoarea PRO TV a declarat că va dona suma unei cauze în care crede.

Vezi și: Ramona Păuleanu și-a botezat unul dintre gemeni. Micuțul Luca a stat internat în spital 9 luni: „Nașul i-a pus și numele Lazăr, pentru că realmente a înviat din morți” | Demamici.ro

Vezi și: Ramona Păuleanu dă în judecată Spitalul Filantropia după ce-a născut prematur gemenii, iar băiețelul a necesitat aproape 9 luni de spitalizare. Prezentatoarea PRO TV cere daune de 1 milion de euro | Demamici.ro

Vezi și: Ramona Păuleanu și-a adus băiețelul acasă, după 8 luni de spitalizare. Prima imagine emoționantă cu gemenii împreună | Demamici.ro

Share

Articole recente

Un copil de doi ani a murit după ce a înghițit bile magnetice. Părinții trag un semnal de alarmă | Demamici.ro

Un copil de doi ani a murit după ce a înghițit bile magnetice. O familie…

3 zile

Iasmina Lungu, două sarcini obținute natural după prima obținută prin FIV. Iasmina, mămică de Sayra: cea de-a treia poveste de naștere | Demamici.ro

Iasmina Lungu, două sarcini obținute natural după prima obținută prin FIV. Iasmina, mămică de Sayra:…

o săptămână

Conștientizare și acțiune: E.D.I.T. implementează „Ora de educație rutieră” în 23 de licee, 35 de școli și 34 de grădinițe din București | Demamici.ro

Conștientizare și acțiune: E.D.I.T. implementează „Ora de educație rutieră” în 23 de licee, 35 de…

o săptămână

Băiețelul Mirelei Vaida, operat la ambii ochi: „Am trăit cele mai grele zile din viața mea… ” | Demamici.ro

Băiețelul Mirelei Vaida, operat la ambii ochi. Mirela Vaida a trecut prin clipe grele după…

2 săptămâni

Geanina din „Las Fierbinți” este însărcinată! Actrița Anca Dumitra așteaptă primul copil | Demamici.ro

Geanina din „Las Fierbinți” este însărcinată! Actrița Anca Dumitra este însărcinată cu primul ei copil…

2 săptămâni