Oana Roman, de urgență cu fetița la medic. Ce simptome a prezentat micuța Isa? Oana Roman a tras o sperietură zilele acestea, după ce fetița ei a început să acuze o serie de simptome îngrijorătoare. Micuța Isa, în vârstă de 6 ani, a fost dusă de mama ei de urgență la spital, într-un context în care sistemul medical se luptă cu multe încercări în această perioadă.
Mămica vedetă a povestit într-o postare, pe Instagram, întreaga experiență care nu s-a dovedit tocmai simplă. Din fericire, Isa nu a avut nimic grav, doar o enterocolită, iar fetița a fost foarte cuminte la consultul medical.
„De azi noapte ne da de furcă o enterocolită a Isei. Ne-am dus la spital că să fim sigure că e doar o enterocolită. Diagnosticul s a confirmat și ne-am liniștit. Ne-am simțit în siguranță și totul a durat mai puțin de jumătate de ora.
Isei i s-au recoltat analize în fix 10 secunde și a fost tare cuminte. În ziua de azi e o aventură să mergi la doctor dacă ai orice simptom”, a scris Oana Roman pe Instagram.
Vedeta a mai ajuns în atenția părinților prin prisma unei alte experiențe neplăcute. Micuța Isa a înghițit heliu după ce a desfăcut un balon, iar câteva secunde mai târziu a amețit și și-a pierdut cunoștința.
Totul s-a întâmplat într-un moment în care fetița se juca nesupravegheată cu niște baloane și nimeni nu ar fi bănuit pericolul la care se expune.
„Isa a desfăcut un balon și a înghițit heliu și a amețit atât de tare încât pur și simplu s-a prăbusit la pământ. Abia am reușit sa o prind ca să nu dea cu capul de ceva. Așa că nu lăsați copiii să înghită heliu, pentru că le creează o amețeală foarte puternică”, a spus Oana Roman.
„O neatenție de 30 de secunde poate costa mult”, a mai precizat vedeta.
Vezi si: Olimpia Melinte, actrița din serialul „Vlad”, însărcinată pentru a doua oară | Demamici.ro
A cunoaște regulile și vocabularul unei limbi străine nu înseamnă neapărat că un copil se…
„Lățușcă” în loc de „rățușcă” poate suna simpatic la 3 ani, însă unele greșeli de…
Alegerea grădiniței este una dintre primele decizii importante pe care părinții le iau în parcursul…
De ce primele achiziții pentru bebeluș te pot copleși Nimeni nu te pregătește cu adevărat…
Pentru elevii care se pregătesc pentru Evaluarea Națională, Bacalaureat sau alte examene importante, meditațiile au…
Un circuit în Madrid nu trebuie privit ca o simplă vacanță dedicată capitalei Spaniei. În…