O mamă a reușit să nască două fetițe, concepute la 8 zile distanță. Fenomen de superfetație extrem de rar, cu doar câteva cazuri în lume. O mamă din Australia a primit cea mai mare surpriză din viața ei, atunci când a aflat că la a treia sarcină va aduce pe lume nu unul, ci doi bebeluși.
Cuprins:
Și nu, nu e vorba de o sarcină gemelară! Fetițele, deși au trăsături asemănătoare, nu sunt gemene. Ele au venit pe lume în același timp, dar au fost concepute la 8 zile distanță una de cealaltă. Surorile Ruby și Khloe, în vârstă acum de 6 ani, par gemene la prima vedere, însă în realitate, venirea lor pe lume a fost rezultatul unui fenomen rar, numit „superfetație”. Superfetația are loc atunci când un al doilea embrion se formează, în cadrul unei sarcini deja existente și există doar câteva astfel de cazuri în întreaga lume.
Jo, mama fetelor, avea să afle de timpuriu în sarcină că va avea doi bebeluși. La primele ecografii, mămica, în vârstă acum de 30 ani, a aflat că este însărcinată cu doi copii, concepuți la date diferite.
Deși nu a fost o sarcină gemelară, din punct de vedere medical, ele au împărțit același uter și au venit pe lume în același timp, iar mama fetelor le percepe ca fiind gemene. Venirea pe lume a doi copii a venit și cu o serie de schimbări în familia micuțelor:
„Când am primit vestea, ne-am dat seama că avem nevoie de o casă nouă, de o mașină nouă. Locuiam la acea vreme într-o căsuță mică cu trei camere, împreună cu ceilalți doi copii mai mari”, a povestit Jo, mama copiilor.
Despre naștere, își aduce aminte că a fost una traumatizantă. Una din fetițe nu respira la naștere și a trebuit să fie resuscitată. Ruby și Khloe au venit pe lume în aceeași zi, cu șapte săptămâni mai devreme, și la o distanță de doar 6 minute.
După naștere, fetițele au mai rămas internate o lună de zile pentru a fi monitorizate de medici.
În prezent, cele două fetițe sunt perfect sănătoase și sunt cele două minuni ale familiei. Ruby, cea care a fost prima dată concepută, a fost mereu mai înaltă decât surioara ei. Ulterior, Khloe a avut un puseu de creștere și a ajuns-o din urmă pe surioara ei.
„Sunt diferite în multe privințe, aproape total opuse. Însă chiar și așa, nu le place să stea departe una de cealaltă prea mult. Au o conexiune specială”, a mai povestit mama fetelor.
Superfetația este un fenomen rar care are loc atunci când o femeie rămâne însărcinată cu un al doilea copil, în timpul unei sarcini deja existente. Astfel, un alt ovul ajunge să fie fertilizat de un spermatozoid, iar apoi, implantat în uter, alături de celălalt. În cele mai multe cazuri, acești copii se nasc împreună și poartă denumirea de „super gemeni”.
Fiind un fenomen extrem de rar, se poate ajunge la situația în care unul dintre bebeluși să nu supraviețuiască.
Pentru ca o o superfetație să aibă loc în mod natural, este necesar ca trei evenimente să se producă simultan:
Vezi si: Un bebeluș a venit pe lume cu o „surpriză” în mână: steriletul mamei sale | Demamici.ro
Copilul născut în martie are ceva aparte. Poate este energia primăverii care începe să se…
Copil născut în februarie? Află ce zodie este și cum îi influențează personalitatea (Vărsător sau…
Copiii născuți în ianuarie: ce zodie sunt și ce trăsături au în funcție de zodie…
Moș Crăciun ajunge la „Polul Colosseum Mall” cu un convoi electric: 1.000 cp și „sănii”…
Copiii îl pot întâlni pe Magicianul Robert Tudor în acest weekend. Magia sărbătorilor continuă la…
Acum, în luna în care deseori ne simțim copleșite, vreau să vă amintesc câteva lucruri:…