Sănătatea și siguranța bebelușului

Dr. Mihai Craiu, despre pericolul bateriilor buton. Ce putem face până ajungem cu copilul la spital | Demamici.ro

Dr. Mihai Craiu, despre pericolul bateriilor buton. Într-o casă cu copii mici, obiectele de dimensiuni reduse nu au ce căuta la îndemâna lor. O clipă de neatenție este suficientă pentru ca o tragedie să se întâmple. Bateriile buton (cele foarte mici și rotunde, asemănătoare nasturilor) sunt cu atât mai periculoase cu cât, pe lângă riscul de sufocare, apare și riscul de arsură chimică. Dacă cel mic nu este dus de urgență la spital, viața sa este pusă în pericol. Din păcate, în lume, s-au înregistrat și cazuri în care copiii au murit după ce au înghițit astfel de baterii buton.

Într-o postare pe pagina de Facebook „Spitalul Virtual pentru Copii”, Dr. Mihai Craiu a prezentat câteva aspecte deosebit de importante despre pericolul reprezentat de bateriile buton. Mai mult decât atât, medicul pediatru a oferit și câteva sfaturi cu privire la măsurile pe care le pot lua părinții până ajung cu cel mic la spital. Așadar, dacă copilul a înghițit o baterie și bănuim că aceasta a rămas „blocată” în drumul ei spre stomac, administrarea de miere, la fiecare 5 minute, până ajungem la spital, poate ajuta. Mierea poate facilita alunecarea obiectului către stomac. Odată ajunsă în stomac, bateria devine mai puțin periculoasă întrucât alcalinitatea sa este compensată prin aciditatea gastrică.

Dr. Mihai Craiu, despre pericolul bateriilor buton. Ce putem face până ajungem cu copilul la spital

„Aceasta este o baterie alcalină mică, în formă de nasture, fixată într-un dispozitiv de prindere. Se mai numesc și „button battery”, în limba engleză. Peste 3000 de astfel de baterii sunt înghițite accidental, în SUA, conform cu datele American Poison Control Center. Din 1985 National Poison Data System consemnează 56.535 astfel de evenimente.

Și ce dacă? „Doar este o baterie atât de mică… Nu se va întâmpla nimic…”

Din păcate aceste afirmații, pe care le-am auzit deseori de la părinți, nu sunt adevărate, în toate cazurile. Da, este adevărat că în 97% din cazurile citate în literatură se observă efecte minore sau nu se observa nimic, deși, în 2/3 din scenarii, copiii mici sunt cei care înghit aceste baterii. În lume au fost descrise 59 decese, ca urmare a ingestiei de „button batteries”, în ultimele decenii.

De aceea trebuie să știm că dimensiunea mică nu le face „nevinovate”, iar întârzierea adresării la medic poate aduce efecte extrem de grave.

Bateriile alcaline cu diametru mai mare de 12 mm pot rămâne blocate în gât sau în esofag. Și se lipesc de mucoasa esofagului, producând o arsură chimică, prin efect alcalin, extrem de repede. Până in 2 ore poate să apară arsura! Nu doar acizii sau lichidele fierbinți produc arsuri. Și substanțele alcaline pot să ardă. Întrebați bunicii despre arsurile cu sodă caustică…

Dr. Mihai Craiu, despre pericolul bateriilor buton. Ce putem face până ajungem la spital, dacă suspectăm că bateria înghițită nu a ajuns în stomac?

Apropos, toți corpii străini rămași în esofag ne produc o senzație de disconfort, ca o durere în capul pieptului, o creștere marcată a cantității de salivă și nevoia de a înghiți frecvent – se cheamă sindrom esofagian. Cu siguranță știți cum este sindromul esofagian dacă vă amintiți cum a fost când ați mâncat în trecut pâine caldă, insuficient coaptă sau un covrig moale, insuficient prăjit. V-a rămas „undeva pe drum”, până în stomac, și ați înghițit în sec de multe ori…

Cam așa e si cu button batteries. Numai că ele pot să ardă sever peretele esofagian producând o fistulă (o gaură în peretele esofagului) către mediastin, pleură sau vasele mari. Cu efecte foarte grave…  În acest scenariu trebuie dată câte o linguriță de miere, la fiecare 5 minute, până ajungeți la spital. Cât persistă sindromul esofagian și sunteți pe drum spre spital dați unui preșcolar sau copil mai mare miere, ca să facilitați alunecarea bateriei către stomac.

Odată ajunsă în stomac bateria, riscul scade mult, deoarece alcalinitatea polului negativ al bateriei va fi compensată de aciditatea gastrică. Apoi aceasta se va elimina, de obicei, singură, daca este mică, sub 20 mm.
Nu forțați vărsăturile și nu pierdeți vremea. Timpul este vital în cazurile în care bateriile sunt inclavate în esofag sau în gât.

Dacă pacientul respiră dificil sau are stridor intens, bateria ar putea fi localizată undeva unde blochează și căile respiratorii. Sunați imediat la 112!

In principiu acțiunea se bazează pe vârsta copilului, pe mărimea bateriei și pe severitatea simptomelor.
Aici este protocolul de la National Capital Poison Center.”

Vezi și: Obiectele mici din casă, un pericol uriaș: „Copilul meu era să moară înecat cu o baterie cât un nasture!” | Demamici.ro

Vezi si: O fetiță de 11 luni a stat 4 luni cu o baterie blocată în gât. Medicii au crezut că are amigdalită | Demamici.ro

Vezi si: O fetiță de 1 an si 7 luni a murit după ce-a înghițit o baterie. Mama: „Simt o durere pe care n-o voi putea exprima niciodată!” | Demamici.ro

Share

Articole recente

Un copil de doi ani a murit după ce a înghițit bile magnetice. Părinții trag un semnal de alarmă | Demamici.ro

Un copil de doi ani a murit după ce a înghițit bile magnetice. O familie…

2 zile

Iasmina Lungu, două sarcini obținute natural după prima obținută prin FIV. Iasmina, mămică de Sayra: cea de-a treia poveste de naștere | Demamici.ro

Iasmina Lungu, două sarcini obținute natural după prima obținută prin FIV. Iasmina, mămică de Sayra:…

o săptămână

Conștientizare și acțiune: E.D.I.T. implementează „Ora de educație rutieră” în 23 de licee, 35 de școli și 34 de grădinițe din București | Demamici.ro

Conștientizare și acțiune: E.D.I.T. implementează „Ora de educație rutieră” în 23 de licee, 35 de…

o săptămână

Băiețelul Mirelei Vaida, operat la ambii ochi: „Am trăit cele mai grele zile din viața mea… ” | Demamici.ro

Băiețelul Mirelei Vaida, operat la ambii ochi. Mirela Vaida a trecut prin clipe grele după…

o săptămână

Geanina din „Las Fierbinți” este însărcinată! Actrița Anca Dumitra așteaptă primul copil | Demamici.ro

Geanina din „Las Fierbinți” este însărcinată! Actrița Anca Dumitra este însărcinată cu primul ei copil…

o săptămână