Recomandări

Cum te descurci cu banii? Familiile cu copii se confruntă cu adevărate provocări financiare pentru un trai decent | Demamici.ro

Cum te descurci cu banii? Familiile cu copii se confruntă cu adevărate provocări financiare pentru un trai decent. În România, ziua în care îți intră salariul în cont e cu adevărat magică. De ce? Pentru că funcționează pe principiul: uite banii, nu sunt banii! Ce faci când vezi că ți-a intrat salariul? Intri în cont, te holbezi câteva secunde la suma intactă după care începi să butonezi telefonul în căutarea aplicațiilor prin care îți achiți datoriile. Și începi ușor, în ordinea priorităților: rată la casă/ chirie, factură la curent, factură la gaze, factură la apă/ întreținere, factură pentru serviciile de internet, factură pentru serviciile de telefonie mobilă, serviciile de masă pentru grădiniță sau taxă pentru grădiniță/ școală privată (în funcție de fiecare familie), bani pentru rechizite sau alte materiale necesare la grădiniță/ școală, activități extrașcolare etc.

Teoretic ar trebui ca din acest salariu să îți ajungă banii și pentru: mâncare și câteva hăinuțe. Dacă mai adăugăm la această ecuație și „necunoscuta” (cheltuielile pentru cadouri) din luna decembrie, sigur vom avea un rezultat cu minus. Circula pe internet o definiție amuzantă, demnă de un haz de necaz sau de un zâmbet dulce-amărui.

Sărac – când îți rămâne prea multă lună la finalul banilor.

Cum te descurci cu banii? Familiile cu copii se confruntă cu adevărate provocări financiare pentru un trai decent

Cu haz de necaz sau fără, cifrele oferite de statistici nu sunt deloc îmbucurătoare. Traversăm o perioadă dificilă și provocatoare din punct de vedere financiar, iar acest lucru se reflectă în valoarea coșului de consum care a crescut cu aproape 20% în 2022, în comparație cu aceeași lună a anului trecut.

„Coşul minim de consum lunar pentru un trai decent pentru populaţia României”, un studiu realizat de Fundaţia Friedrich Ebert România şi Syndex România (1), prezintă valoarea coșului de cumpărături, în funcție de numărul de membri ai familiei. Așadar, valoarea coșului pentru o familie formată din:

  • o persoană adultă singură este de 3.275 lei/ lună
  • doi adulţi fără copii este de 5.322 lei/ lună
  • doi adulți și un copil este de 7.112 lei/ lună
  • doi adulți și doi copii este de 8.659 lei/ lună

Acestea sunt valorile coșului minim de consum pentru un trai decent, iar caulculele sunt realizate în baza indicilor de prețuri comunicaţi de Institutul Naţional de Statistică pentru luna septembrie 2022, raportat la luna septembrie 2021.

Potrivit datelor furnizate de Institutul Național de Statistică (2), în trimestrul II din 2022, veniturile totale ale populației, medii lunare pe o gospodărie, au fost de 6241 lei, iar cheltuielile totale au fost, în medie, de 5375 lei lunar/ gospodărie.

Cum te descurci cu banii? Pe ce se duc banii unei familii?

Conform clasificării standard pe destinaţii a cheltuielilor de consum (COICOP), produsele alimentare şi băuturile nealcoolice au deţinut, în trimestrul II 2022, în medie, 35,1% din consumul gospodăriilor.

Indiferent de rapoarte și cifrele prezentate de statistici, pentru fiecare dintre noi, cele mai importante cifre sunt cele care au impact asupra noastră, asupra traiului de zi cu zi. În statistici sunt prezentate medii ale veniturilor, ale cheltuielilor, ale obiceiurilor de consum. Noi ne putem situa în partea superioară sau inferioară a acestor cifre. Important este să învățăm să lucrăm cu cifrele, astfel încât finalul de lună să nu ne mai găsească cu prea multe zile rămase și zero lei în conturi.

Cum poți să te ocupi de sănătatea ta financiară înainte să înceapă să te doară

Unele persoane ajung să meargă la un consult medical doar atunci când doare. Simptomele le trimit la doctor și nu comportamentul preventiv. Însă, în unele momente, prevenția este cel mai bun și mai ieftin tratament. Așa cum ar trebui să existe un interes pentru sănătatea corporală, așa ar trebui să luăm în calcul să ne ocupăm și de sănătatea financiară. În locul lamentărilor de genul: „Nu-mi mai ajung banii de la lună la lună!”, putem încerca să găsim soluții pentru a ne descurca mai bine. Poate că salariile sunt mici și banii puțini, însă cu siguranță există soluții de pus în practică pentru ca lucrurile să se îmbunătățească.

Dacă ai încercat să-ți centralizezi/ analizezi/ ajustezi cheltuielile, însă în continuare ai probleme cu bugetul lunar, poți cere sfatul unui specialist. Și e gratis. Cu Banometru, powered by ING, ai la îndemână un instrument care să te ajute să iei decizii bune pentru sănătatea ta financiară.

Pași simpli și gratuiți pe care îi poți face pentru o gestionare mai bună a bugetului lunar

  1. Informează-te! Nimeni nu s-a născut învățat, iar cunoștințele despre finanțe se dobândesc. Informațiile despre credite/ datorii/ investiții sau economisire se pot învăța. Pe banometru.ro ai acces gratuit la un curs online, format din 14 cursuri materiale video scurte. Vei găsi aici recomandări care te vor ajuta să iei decizii mai înțelepte în ceea ce privește bugetul lunar. Fix ca la școală, ai fișe de lucru, dar și multe exemple care să te ajute să îți dai seama cum să aplici teoria în viața de zi cu zi. În zadar deții informații dacă nu știi ce să faci cu ele.
  2. Cere sfatul unui specialist! Și da, este gratuit! Pe banometru.ro poți discuta cu un „antrenor” personal pentru sănătate financiară despre situația ta. Îi povestești specialistului despre provocările cu care te confrunți și beneficiezi de îndrumare personalizată. Întâlnirile pot avea loc online, la telefon sau față în față. Prin intermediul programului Banometru poți solicita 1-4 ședințe de coaching financiar.
  3. Intră într-o comunitate online care te va ajuta să dezvolți obiceiuri financiare sănătoase! Comunitatea Banometru este un grup de Facebook unde poți face schimb de recomandări cu ceilalți membri și ai acces la resurse suplimentare de dezvoltare personală (webinarii, cărți, articole, invitați etc.)
  4. Accesul la resurse – articole, calculatoare de credit și simulatoare pentru a lua decizii financiare în cunoștință de cauză.

Banometru este primul program de sănătate financiară care oferă informație și sprijin concret, gratuit, realizat în parteneriat de Asociaţia Educaţie pentru Viaţă Reală (AEVR), Asociația pentru Relații Comunitare (ARC) și ING Bank.

În concluzie, în procesul de îmbunătățire a vieții, deciiziile financiare au un impact semnificativ, iar pentru a putea lua decizii financiare în cunoștință de cauză trebuie să fim bine informați și sprijiniți. Un plan bun de cheltuieli, crearea unui fond de urgențe pot deveni pași importanți către reducerea vulnerabilității financiare.

Educația financiară timpurie făcută în familie îl va ajuta să devină un adult echilibrat

Educația financiară făcută încă din copilărie aduce multe beneficii în viața viitorului adult. Mulți dintre părinții noștri nu ne-au învățat despre gestionarea banilor pentru că nici ei nu au fost învățați și nu au avut la dispoziție resursele informaționale necesare pentru a face acest lucru. Crescuți într-o perioadă în care oamenii erau reticenți în discuțiile despre bani, puțini părinți au primit educația necesară în copilărie. Odată cu schimbarea generațiilor, cu accesul la tehnologie și la informații, oportunitățile din sfera educațională s-au înmulțit.

Găsim informații utile despre bani, sub formă de conținut divers: video, articole, teme practice, podcast, pe platforma „Cât ai spune leu”. Este o platformă dezvoltată de ING care abordează teme serioase și importante (economisire și budget management, credite, educație financiară pentru copii, tips & tricks pentru a plăti smart online) într-un mod jucăuș, ușor de asimilat, explicat într-un limbaj accesibil tuturor. Continuarea articolului aici!

Surse:

(1) – https://www.syndex.ro/ressources/cosul-minim-de-consum-lunar-pentru-trai-decent-pentru-populatia-romaniei

(2) – https://insse.ro/cms/ro/comunicate-de-presa-view

Vezi și: ING Bank lansează campania „Vești bune pentru finanțele tale” în sprijinul programului de sănătate financiară Banometru | Demamici.ro

Vezi și: Învață-ți copilul despre bani! Educația financiară timpurie făcută în familie îl va ajuta să devină un adult echilibrat | Demamici.ro

 

Share

Articole recente

Calendarul anului școlar 2024-2025. Când vor începe elevii și preșcolarii școala și grădinița | Demamici.ro

Calendarul anului școlar 2024-2025. Când vor începe elevii și preșcolarii școala și grădinița. Ministerul Educației…

11 ore

Justin Bieber va deveni tătic. Soția sa, Hailey Bieber, este însărcinată pentru prima dată | Demamici.ro

Justin Bieber va deveni tătic. Soția sa, Hailey Bieber, este însărcinată pentru prima dată! Veste…

11 ore

Medici, specialiști în îngrijirea copiilor și tineri părinți se întâlnesc la conferința Maratonul Sănătății | Demamici.ro

Comunitatea Social Moms organizează primul eveniment la Cluj-Napoca - Maratonul Sănătății, o conferință dedicată sănătății…

2 zile

Ce poate mânca o gravidă de Paște. Alimente interzise complet în această perioadă | Demamici.ro

Ce poate mânca o gravidă de Paște. Alimente interzise complet în această perioadă. Alimentația unei…

2 săptămâni

Un copil de doi ani a murit după ce a înghițit bile magnetice. Părinții trag un semnal de alarmă | Demamici.ro

Un copil de doi ani a murit după ce a înghițit bile magnetice. O familie…

2 săptămâni